„O zi cu tata”. Proiectul care a „topit” inimile a peste 1.500 de deținuți din toată țara

0
Publicat:

„O zi cu tata”, un proiect social început în urmă cu 10 ani la Timișoara și dedicat deținuților s-a extins în toată țara, ajungând la peste 1.500 de persoane private de libertate din toată țara.

Proiectul „O zi cu tata” a început în urmă cu 10 ani și a ajuns la peste 1.600 de deținuți
Proiectul „O zi cu tata” a început în urmă cu 10 ani și a ajuns la peste 1.600 de deținuți

Proiectul a fost început în 2013 de președintele Asociației  Bărbaților Creștini, Alin Pădurean, cu dorința de a-i implica pe copii în procesul de reabilitare a deținuților.

„Nu există o motivație mai puternică pentru un părinte decât relația cu copilul. Asta am început la Timișoara în urmă cu 10 ani și în doar doi ani a ajuns în 22 de penitenciare din toată țara”, a declarat Alin Pădurean.

Programul include patru evenimente în cadrul cărora pot petrece timp cu familia în afara penitenciarului. Directorul Penitenciarului Timișoara la momentul inițierii proiectului era Ioan Băla, fost director al ANP, în prezent pensionar.

„Copiii sunt generator de emoție și de afecțiune. Ceea ce le lipsește persoanelor private de libertate este exact afecțiunea și preocuparea spre acte egoiste. Infracțiunea este un act de egoism extrem. Cum poți să îl schimbi? Încercând să îi atingi corzile sensibile. Ori copilul dintotdeauna este extrem de util pentru a începe un proces de schimbare”, a declarat Ioan Băla.

Șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Dan Halchin, a declarat că proiecte precum „O zi cu tata” se văd și în societate, rata de recidivă fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani. „Sistemul penitenciar are nevoie de inputul societății civile și al comunității. De aceea ne bazăm pe colaborarea cu bisericile, ONG-urile și mediul privat”, a declarat Dan Halchin.

Deținuții care au beneficiat de proiectul „O zi cu tata” au mărturisit că nu își imaginau când au ajuns la închisoare că un astfel de program poate fi derulat în România. „Nu am crezut că vreodată în penitenciar va exista un astfel de program, așa de bine gândit și bine construit. Nici nu mă puteam gândi că există atâta bine făcut de cineva”, a declarat un deținut de la Penitenciarul „Popa Șapcă” Timișoara.

„Te face să ții legătura cu familia. Fiind în detenție se mai răcesc relațiile, dar aducând copiii alături de noi, îți dă o încărcătură psihică de a trece peste aceste greutăți în care ne aflăm noi”, a declarat un alt deținut.

O mărturie emoționantă are Alexia, o adolescentă al cărui tată este la închisoare și cu care s-a putut întâlni pentru prima dată, fără geam despărțitor, în cadrul proiectului „O zi cu tata”. „A fost foarte bine pentru că a fost prima întâlnire în care nu ne-am văzut prin sticlă. Pentru mine a însemna foarte mult să fim unul în fața celuilalt”, a declarat Alexia.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, susține că programe precum cel inițiat de Alin Pădurean sunt extreme de benefice pentru deținuți. Alina Gorghiu amintește, însă, și de nevoile mamelor aflate la închisoare în Penitenciarul Târgșor. Potrivit Alinei Gorghiu, o deținută de la Târgșor are acasă 14 copii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite