Misterele marelui Brâncuși. Legende demontate de cel mai mare „brâncușolog" din lume
0Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeografă și cercetătoare la Centrul Pompidou Paris, cel mai mare „brâncușolog" din lume, a vorbit pentru Adevărul despre toate legendele și fake newsurile legate de Constantin Brâncuși.
La Timișoara s-a deschis cea mai mare expoziție Brâncuși din ultimii 50 de ani în România. E o veritabilă nebunie, bilete epuizate în primele două zile, în jur de 10.000 de rezervări s-au făcut deja online.
Se perindă la exponate oameni simpli, iubitori de artă, persoane publice, politicieni, care mai apoi invadează Facebook cu poze. Rămân însă multe întrebări și legende legate de Brâncuși. Un artist recunoscut de Franța ca unul de-al lor, dar pe care-l iubim și noi la fel de mult.
Una din legende spune că Brâncuși a vrut să-și doneze întreaga opera Statului Român și Academia Română s-a întrunit într-o ședința în 7 Martie 1951 ca să-i analizeze oferta. Ședința a fost condusă de Mihail Sadoveanu care împreună cu George Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Victor Eftimiu și alți mari intelectualii români l-au dat afară pe pe Brâncuși, refuzându-i oferta.
Este de fapt o minciună rostogolită la nesfârșit în mediul online. În realitate, Brâncuși nu a intenționat niciodată să-și doneze atelierul României.
Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeografă și cercetătoare la Centrul Pompidou Paris, este cel mai mare „brâncușolog” din lume. Și-a dedicat 30 de ani pentru a-l studia pe Brâncuși, pentru a-i înțelege arta, al înțelege pe om, dar și pentru a împărtăși și altora din descoperirile ei. A scris mai multe volume despre viața și opera lui Brâncuși. Românca este acum curatorul expoziției Brâncuși, de la Muzeul de Artă din Timișoara.
„Sunt multe legende în jurul unei personalități precum Brâncuși. Cea legată de donația către Statul Român, e una periculoasă. Pentru că nu s-a înțeles bine ce s-a întâmplat în 1951-1952. A fost o propunere din partea Academiei, ca să fie primit Brâncuși în cadrul membrilor. Au fost trimiși niște emisari la Paris, să-l vadă pe Brâncuși. Au făcut un raport când s-au întors înapoi, către Academie, un raport pozitiv cum că Brâncuși este un artist foarte recunoscut în străinătate, dar care este foarte legat de România. Era într-o perioadă în care îmbătrânește cu adevărat. La ședința respectivă, care este evocată mereu, după prezentarea acestui raport foarte pozitiv, și-a dat părerea fiecare academician. Acum s-au despărțit Academia Artelor Plastice, Academiei Științei etc., dar atunci erau toți laolaltă. Era normal ca Sadoveanu, care era un pășunist, să nu înțeleagă o operă modernă. Ca și cum noi am fi în fața unei opere contemporane, care zicem că e o trăznaie. De câte ori se întâmplă?! Nici nu i-o iau în nume de rău lui Sadoveanu sau al lui George Călinescu, un mare istoric de artă, că nu l-au înțeles pe Brâncuși. Așa a fost să fie. S-au opus, au mai amânat și s-a terminat. Dar nu a fost niciodată problema unei donații. Brâncuși nu a făcut această ofertă. Nu există nicio urmă, nicio scrisoare. Brâncuși păstra toate însemnările. Eu m-am uitat la toate bilețelele, nu există niciun bilețel”, a explicat Doina Lemny, pentru Adevărul.
„Se preia automat un fake news și se rostogolește și nimeni nu mai corectează. Academia Română, pe vremea lui Răzvan Teodorescu, acum doi ani, dat un comunicat, dar nu l-a luat nimeni în seamă”, a adăugat Lemny.
A primit cetățenia franceză cu trei ani înainte de moarte
Dimpotrivă, Brâncuși a plănuit din timp să-și doneze operele Statului Francez, țară în care a locuit ultimii 50 de ani din viață.
„El a lucrat 50 de ani la Paris, în atelierul parizian. În România nu a avut niciodată un atelier, pentru că el a plecat de tânăr, după ce și-a terminat studiile. Admițând prin absurd că ar fi avut această intenție, dar nu a avut-o, unde s-ar fi dus aceste opere? În ce oraș? În București nu a avut atelier. În Craiova, nici atât. Acolo a lucrat în birturi. La Târgu Jiu era conștient că a lăsat sinteza operei lui din Paris. Deci, nu a existat această tendință niciodată. Muzeului Național de Artă din Paris a urgentat obținerea cetățeniei franceze pentru Brâncuși. Nu pentru că Brâncuși voia să nu mai fie român. Dar ca statul francez să poată primi donația, trebuie să fie francez. El a primit cetățenia franceză foarte târziu. Pentru că el nu avea nevoie să fie francez. El se prezenta la toate expozițiile artist român trăitor la Paris. Dar nu interesa pe nimeni că e român, că e englez... a primit cetățenia franceză cu trei ani înainte de moarte, pentru că era nevoie pentru donație”, a adăugat Doina Lemny.
Brâncuși era mulțumit că avea în România câteva opere, la București și la Craiova, că a lăsat la Târgu Jiu o comoară.
„El era suficient de șiret, cum zic eu, să știe foarte bine că oamenii care vor să vadă atelierul, vin la Paris. Nu se duc în România. Și acum e greu să ajungi la Târgu Jiu. Îți petreci cinci ore într-un autobuz, să-i vezi această capodoperă. Era această problemă practică. Unde să pui acest atelier. Ori la el era foarte simplu, și aici e șmecheria, șiretenia lui, las statului francez conținutul atelierului meu cu condiția ca statul francez să reconstituie într-un totul atelierul, după moartea mea. De ce? Pentru că se vorbea de demolarea atelierelor din zona aceea. El știa că imediat după moartea lui - ceea ce s-a întâmplat, se vor demola. Dar voia ca întregul atelier, cu aranjamentul pe care el făcuse, fie reconstituit întocmai”, a explicat Doina Lemny.
„El este în permanență solicitat de români. Și răspunde”
O altă legendă este legată de faptul că Brâncuși a renegat România. Doina Lemny a descoperit în arhive scrisori și însemnări care indică o relație continuă al lui Brâncuși cu țara mamă, cu românii.
„El nu a plecat fiindcă a fost alungat, ci pur și simplu a plecat să intre în dialog cu ce se întâmpla în centrul artelor din Europa, care era Parisul. Când pleacă din România, în 1904, bineînțeles era un student care a terminat studiile. Brâncuși nu a întrerupt niciodată legătura cu țara, nu s-a supărat niciodată pe țară. A colaborat la expoziții în România. El nu a fost cunoscut din 1904. În 1913, se organizează o expoziție de artă contemporană franceză, la New York, unde Brâncuși a participat cu cinci opere. Printre care Domnișoara Poganyi – care a fost scandal premodernitate. Începând de aici, Brâncuși este cunoscut în America, colecționarii îl solicită și cumpără, iar Brâncuși începe să trăiască din propria creație. Din ce a trăit până atunci? Din ajutoarele compatrioților. Primele lucrări pe care Brâncuși le realizează în 1904, 1905, 1906, 1907 sunt capete de copii, portrete de femei, unele au pozat, altele după fotografii, și sunt cumpărate de prietenii români, artiști scriitori, colecționari. Chiar și Cumințenia Pământului a fost făcută în 1907, la Paris. Dar a fost cumpărată prin intermediul lui Gheorghe Petrașcu, de către un inginer, Gheorghe Romașcu. Apoi, capetele de copii au fost cumpărate de alți artiști și de colecționarii care au adunat câteva opere de Brâncuși, și care au avut mai multă conștiință decât au acum colecționarii, și le-au dat muzeelor. Victor N.Pop a dat colecția lui Muzeului de Artă din Craiova. Așa s-au adunat și colecția lui Brâncuși la Muzeul din București. Începând din 1920, Brâncuși începe să primească comenzi publice de la compatrioți. Prima perioadă din viață el a trăit pe burse românești și după aceea pe operele vândute tot românilor. Nu putem să spunem că el a fost renegat. El este în permanență solicitat de români. Și răspunde. Dar îmbătrânește, sunt scrisori în Fondul Brâncuși în care diplomați îi scriu, șefi de legații ale României îi propun să facă monografii”, a povestit Doina Lemny.
Povestea ansamblului de la Târgu Jiu
Pentru ansamblul de la la Târgu Jiu, Brâncuși a primit o comandă din partea Ligii Femeilor Gorjene, condusă de Aretia Tătărăscu, soția primului ministru din acea epocă, Gheorghe Tătărăscu.
„Brâncuși a luat în serios această comandă, dar a cerut în scrisoarea de răspuns, totală libertate. Vine în țară să vadă unde ar putea să instaleze acest ansamblu. În mintea lui era să ridice o coloană fără sfârșit. El nu mai era la stadiul să facă soldați cu armele în mână, cu căști, cu tancuri...Voia o coloană ca un soi de memorial. Coloana care transcende spațiile și se asociația cu inginerul Ștefan Georgescu Gorjan, fiul unui prieten din tinerețea lui. Ajunge la Târgu Jiu, alege Târgul Fânului, împreună cu Ștefan Georgescu Gorjan, se toarnă acești elemenți, se ridică coloana care are aproape 30 de metri înălțime. Văzând deschiderea și entuziasmul românilor în jurul lui, obține un buget suplimentar și face și Poarta Sărutului, la intrarea în parc, și după aceea Masa Tăcerii”, a mai declarat Doina Lemny.
“Au legat-o cu o funie și au tras cu tractorul”
Urmează povestea încercării demolării Coloanei Infintului. Iar acesta nu este legendă, ci chiar s-a întâmplat.
“Este totul din ignoranță. În 1953, la noi în țară s-a organizat Festivalul Internațional al Tineretului. Și toate județele trebuiau să trimită bani. Județul Gorj, sărac. Ce să trimită județul Gorj. Nu aveau de unde să facă bani, nici grâne, nici aia, ce să vândă. Cei de la Comitetul de Partid au venit cu ideea să se desfacă țeapa aia al lui Tărărăscu. <Dați jos țeapa aia a lui Tărărescu, că e foarte grea, are multă fontă, topim fonta, adunăm bani și trimitem la București>. Dar este din ignoranță. nu din răutate împotriva lui Brâncuși. Și au trimis niște care cu boi și au tras de ea. Nu a mers, nu s-a clintit deloc, asta e operă inginerească, și după aceea au trimis un tractorist. Au legat-o cu o funie și au tras cu tractorul. Eu am intervievat tractoristul respectiv, care mi-a spus râzând că a tras de era să-și rupă tractorul și nu s-a mișcat coloana. Și au lăsat-o pe loc. Pe vremea aceea ce puteau ei să știe de o simbolică, eram în 1953”, a mai povestit Doina Lemny.
O altă minciună legată de Brâncuși este iubirea cu cântăreața Maria Tănase.
“Este o pură legendă și o pură invenție, pornită din scrierea lui Petre Pandrea, pe care eu îl acuz post-mortem, pentru că nu l-a cunoscut pe Brâncuși, dar el a povestit în așa fel încât ai impresia că a stat cu el în atlier și a văzut toate momentele de iubirea ale lui Brâncuși cu Maria Tănase. Nu exisă nimic adevărat. Dar probabil că așa ne place nouă să vedem, două staruri care se întâlnesc într-un mare moment de iubire. Sună bine”, a mai spus Doina Lemny.
“Gura lumii merge în continuare, dar măcar jurnaliștii, îi rog din suflet, să nu mai transmită asemenea minciună”, a concluzionat Doina Lemny.
În 1956, în regimul comunist, s-a organizat o expoziție retrospectivă Brâncuși, la București, care să-l cerebreze pe artist la 80 de ani. Brâncuși a trimis fotografii, ar fi vrut să vină, dar era deja bolnav. Tocmai ce și-a rupt șoldul. Apoi, în 1957 a murit. În 1970 se face o expoziție mare, la București. A fost cea mai mare expoziție Brâncuși din Europa. Era o expoziție retrospectivă.
“Era cea mai mare expoziție retrosepectivă Brâncuși, cu sculpturi aduse din toată lumea. Eu acum nu aș putea să organizez. Chicago, Philadelphia, toate muzeele din America au trimis lucrări. O expoziție despre care nimeni nu a mai vorbit. Aici este o chestiune de psihanaliză. Nu au vorbit pentru că le era rușine într-un fel că se spunea că a fost renegat de regim. Dar puțini au fost cu adevărat renegați de regim. Din punctul meu de vedere, Brâncuși nu a fost îndepărtat de țară”, a adăugat Lemny.
Interesant este că Muzeul Național de Artă din Paris i-a cumpărat primele trei opere în 1947, abia. Foarte târziu.
“A fost invitat în America, erau mulți colecționari foarte bogați, care i-au oferit toate condițiile, atelier, tot. Lui îi plăcea America. L-au fascinat zgârie noii ,această ambianță ultra modernă, el era modern, zicem noi țăran din Carpați, dar îi mergea mintea ca o săgeată... Cred eu că atunci când a plecat din România, nu știa franceză. S-a adaptat. A vorbit franco-română, cu accent. A încercat să învețe și engleză, dar nu a mai mers. În Franța, când emigrezi, parcă nu-ți schimbi mediul, când emigrezi în America, e altă lume. și el a simțit asta. și-a păstrat prieteni în America, dar a preferat să rămână în Franța”, a mai spus Doina Lemny.
Cumințenia Pământului și o poveste cusută cu ață albă
Una din cele mai ciudate întâmplări se leagă de lucrarea Cumințenia Pământului. Este marea durere a Doinei Lemny, care s-a implicat cât a putut în acest caz greu.
„Sunt foarte supărată, pentru s-a întâmplat ceva foarte grav. În 1956, când s-a făcut aceast expoziție Brâncuși, Ministerul Culturii a făcut apel la toți colecționarii să aducă operele, să se facă această expoziție. Și a venit și acest inginer Gheorghe Romașcu, cu Cumințenia Pământului. Care este o operă unică și este o capodoperă. După terminarea expoziției, Ministerul Culturii a alocat niște bani, să le ofere particularilor, să le spună că dacă vor să vândă opera, ei dau atât. Au dat o sumă foarte mare pentru Cumințenia Pământului. Pe care Gheorghe Romașcu a acceptat-o! A dat Cumințenia contra acestor bani. El a primit bani! Cumințenia a intrat în colecțiile Muzeului Național de Artă, a fost expusă de multe ori, și după evenimentele din 1989, când toată lumea recuperează case, terenuri și alte treburi, s-a întâmplat o nenorocire. Nu știu cum, a dispărut acea factură de cumpărare. Moștenitorii lui Gheorghe Romașcu au făcut această declarație, că opera i-a fost confiscată familiei. Ceea ce nu este adevărat. A fost vândută! Și acum ei cer milioane. Că e opera lor. Dar muzeul nu a putut să demonstreze pentru că acea factură a dispărut”, a mai spus Doina Lemny.
Una din lucrările care nu au ajuns la expoziția de la Timișoara este și Cumințenia Pământului. Deși ea se află în România, într-o bancă.
„Ei nu ne-au împrumutat-o nouă pentru că eu am făcut parte din comitetul acela de negociere, când am vrut să o răscumpărăm, și sunt supărați pe mine. Este opera la care eu țin cel mai mult, să vă spun drept doream să vină într-un muzeu. Opera care nu se vede, se uită și nu mai există. Și nu vreau să o uităm. Toți miniștri care vin la putere spun că se ocupă de Cumințenia Pământului. Niciun stat în lumea asta nu alocă 15 milioane de euro, să cumpere o operă de artă. Statul alocă o sumă pentru achiziții diverse. Pentru cumpărarea unei opere de talia acesta vin investitorii, oamenii bogați, prietenii muzeelor, se strâng bani de la populație. Noi nu am fost în stare să îi strângem. Și am pierdut. Acum nu mai știu dacă o să mai fim în stare să-i strângem”, a conchis Doina Lemny.
Se încarcă comentariile...
