Mesajele de Crăciun ale Mitropolitului Banatului, Episcopului romano-catolic şi al liderului baptiştilor din Timişoara

"Adevărul" vă urează Crăciun Fericit!

Liderii celor mai importante două confesiuni din Banat, cât şi liderul baptiştilor, au transmis, ca în fiecare an, mesajul lor către credincios.

Liderii religioşi ne oferă pilde din Scriputră şi ne reamintesc ce înseamnă de fapt Sărbătoarea Naşterii Domnului

Mesajul Înalt prea Sfinţiei Sale Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului:

„Iubiţii mei fii duhovniceşti,
 

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a chemat azi să ne bucurăm, împreună cu îngerii, de venirea în lume a Fiului Său, Hristos Domnul!

Este momentul cel mai aşteptat de Adam şi de tot neamul omenesc. Cât de nerăbdători suntem noi să vedem în fiecare dimineaţă lumina soarelui, dar cât de lungă a fost aşteptarea lui Adam, până să vadă, nu doar razele luminii, ci chiar Lumina luminii, pe Hristos Mesia!

Lumina şi întunericul, două lumi: una a iubirii şi alta a păcatului.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu începe Era iubirii în care a binevoit Dumnezeu să ne naştem şi noi.

„Răsăritul cel de Sus“ a adus în lume „Lumina cunoştinţei“ (Troparul Naşterii Domnului Iisus Hristos) şi lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită şi fascinantă creaţie a Sa, omul. Omul este o culme a unităţii dintre materie şi suflarea de viaţă a lui Dumnezeu.

Întruparea este un act ce a marcat pentru veşnicie creaţia lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu Se îmbracă într-o mantie de ţărână, ca să ne ridice pe noi din umbra morţii.

La Botez, Hristos ne lasă să ne afundăm în El, aşa cum S-a lăsat afundat şi El de Sfântul Ioan Botezătorul, în apele Iordanului. El Se afundă, însă, mai întâi în ţărâna Fecioarei, ca să sfinţească tot ce a făcut Dumnezeu din ţărână. Ţărâna nu este o materie moartă, ci este umplută de har.

Cain a frânt pentru prima dată această ţărână vie, atunci când şi-a ucis fratele, pe Abel. Acela a fost primul atentat asupra vieţii. Atunci a apărut în univers moartea, ca sabie a timpului, dar nu a veşniciei şi a vieţii.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Hristos este viţa din rodul căreia îl va hrăni pe om, ca să nu mai rămână în robia morţii, ci să aibă parte de bucuria Cerului.

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om asemenea nouă, afară de păcat, ca, pe noi, să ne facă asemenea Lui. Hristos Domnul a venit în lume şi a luat „chip de rob“ (cf. Filipeni 2, 7), ca să ne slobozească din robia morţii. Întruparea este primul act al Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru noi, pentru mântuirea noastră.

Văzând viaţa lui Hristos pe pământ, ne dăm seama că drumul Golgotei începe de fapt de la Betleemul Iudeii, trece prin Egipt şi apoi ajunge pe Crucea Golgotei.

Crucea a fost condeiul cu care Hristos a pus punct Jertfei Sale sângeroase. Însă Hristos este şi azi în stare de jertfă, pe Sfintele noastre Altare, de unde, de două mii de ani, ne hrăneşte pe toţi cu pâinea nemuririi, cu Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge.

Hristos, în Cer, în stare de slavă, iar aici, pe pământ, în stare de Jertfă. Şi va rămâne în această stare până îi va trece la Tatăl pe toţi cei ce cred în Întruparea Sa din Fecioara Maria, Fiica ascultării desăvârşite. Ea ascultă şi împlineşte vestea Arhanghelului Gavriil, deschizând porţile pământului ca să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu.

Prin Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu coboară printre noi, Se face frate cu noi şi leagă astfel, prin Întruparea Sa, o frăţie pentru veşnicie. Ne spune: Eu sunt şi rămân Fratele vostru, vă iubesc şi Mă voi jertfi pentru voi, ca să vă scap din robia morţii.

O, ce Frate Sfânt şi iubitor! Vine să rupă sabia morţii, să ne elibereze de sub povara timpului şi să ne deschidă poarta veşniciei. Sfinţeşte timpul şi-l afundă în veşnicie.

Nu fiţi trişti azi, iubiţi credincioşi, căci îngerii se bucură văzând pe Creatorul lor că vine să ridice pe om la starea de bucurie şi lumină, în care îl aşezase Dumnezeu la început. Raiul este Patria îngerilor şi a omului răscumpărat de Hristos. Aici este plinătatea bucuriei şi a iubirii lui Dumnezeu. Aici Se odihneşte Dumnezeu, revărsându-Şi iubirea peste făpturile Sale.

Dacă întrebi azi un pământean unde îşi doreşte să meargă cel mai mult, îţi va spune despre cele mai exotice locuri de pe pământ. Însă puţini îţi vor spune că doresc să ajungă în Rai, în Patria Iubirii.

Rostul omului nu este de a defila prin istorie, aşa cum cred cei ce încearcă o desubstanţializare a Cărţii Cărţilor.

Omul, aici, pe pământ, este cuprins de flacăra unui rug ce nu se mistuie, acest rug fiind iubirea lui Dumnezeu care îl înconjoară tot timpul pe om. Aici, el este răcorit, din când în când, tot de lacrima iubirii lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o temă imposibilă pentru cei ce nu cred în Hristos. Dar, pentru noi şi pentru îngeri, este bucuria cea de Sus.

Şi Ţara, pentru unii, este o temă imposibilă, însă le spunem că nu suntem ţara lui „unu“, ci ţara unui neam binecuvântat de Dumnezeu. Ţara o încredinţăm doar Unui singur Dumnezeu în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Ţara este icoana neamului nostru, pe care o încredinţăm lui Dumnezeu pentru a o sfinţi, căci în ea au trăit şi vor trăi sfinţii Săi. Icoana este o evadare din logos. Gândurile sunt culorile prin care noi zugrăvim lumea în conştiinţa noastră.

Ţara este un antimis plin cu sfinte moaşte, pe care Se jertfeşte, la fiecare Liturghie, „Întrupatul“ Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Doamne, nu lăsa pe nimeni să sfârtece acest sfânt antimis!

Aici au trăit mamele noastre sfinte, care au fost ţărâna răsăririi fiilor acestui neam.

Aici a venit azi Hristos, să mă caute pe mine şi pe tine, cei ce suntem căzuţi la umbra păcatelor noastre.

Doamne, suntem aici la o margine de lume, precum odinioară leproşii la marginea cetăţilor!

Doamne, aşa cum Ţi-ai făcut milă atunci de ei, fie-Ţi milă şi de noi!

Iubiţi părinţi, aduceţi-vă azi pruncii să-L întâmpine pe Pruncul Hristos. Lăsaţi-i să vină la El şi nu-i încredinţaţi celor care cred că fiii acestui neam sunt o simplă proprietate a statului. Ei sunt, prin Hristos, cetăţeni ai veşniciei, cetăţeni ai Cerului. Nimeni nu poate fi aici, pe pământ, proprietarul vieţii, ci numai Dumnezeu, Care este Dătătorul ei.

O sabie poate tăia capul unui om, dar nu poate să-i taie viaţa. Sabia lui Irod mai varsă încă sânge în lume, dar nu va putea opri niciodată curgerea izvorului vieţii. Şi azi, lacrimile multor mame se prefac în stele pe bolta cerului.

Prin Întruparea lui Hristos, omul primeşte dreptul naşterii de Sus (cf. Ioan 3, 3). Omul îşi recapătă vocaţia fericirii şi scapă de frica de a iubi.

Cerul din noi nu mai este trist, căci pe bolta lui strălucesc razele Luminii, razele Răsăritului celui de Sus.

Iubiţilor, azi ne-au ajuns din urmă proorociile, ne-a ajuns din urmă veşnicia.

Doamne, Te-am fi aşteptat chiar şi două veşnicii, căci am crezut în graiul profeţilor, că nu ne-ai părăsit şi că o să vii la noi.

Doamne, chiar dacă Te-am aşteptat la umbra păcatelor mele, niciodată nu mi-am vândut veşnicia pe o clipă.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Am ştiut că ateismul este o cădere din realitate, însă fiii acestui neam au rămas în realitatea sfinţilor, iar sfinţii au fost şi vor rămâne candele ale Bisericii.

Candela neamului nostru românesc nu se va stinge niciodată, căci în ea s-au adunat lacrimile unui neam care mult a suferit.

Sunt atâtea popoare care au naufragiat în istorie. Noi, nu, pentru că am călătorit şi vrem să călătorim şi acum după semnul stelei care i-a condus pe magi. Dacă pe ei i-a condus până la Betleem, pentru noi, Domnul dă poruncă stelei să ne conducă la limanul cel de Sus, cel al bucuriei cereşti.

Să tragem clopotele să se trezească istoria, căci nu putem dormi cu capul pe istorie.

Istoria nu înseamnă Cartea morţii unui neam, ci ea este ogorul unde creşte pomul vieţii unui neam.

Să ne trezim din somnul raţiunii naţionale, căci viaţa unui popor nu este umbră şi vis, ci o ctitorie a lui Dumnezeu.

Doamne, dăltuieşte în a noastră minte cuvintele Evangheliei Tale şi iubirea de neam şi de ţară!

Drept-credincioşi creştini,

Buna rânduială a vieţii, întru ascultare zace. Ascultarea şi împlinirea Cuvântului Evangheliei ne aduc pace şi multă mângâiere în sufletele noastre şi în neamul nostru românesc.

Să iertăm şi să mângâiem pe cei din nevoi.

Să izgonim ura şi să semănăm iubirea în inimile noastre.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Acum, când dangătele clopotelor bisericilor noastre ne vestesc Naşterea Puncului, mă alătur şi eu lor, dorindu-vă să petreceţi Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate şi bucurii, împreună cu toţi cei dragi.

Doamne, varsă o lacrimă de iubire şi de mângâiere şi peste cei ce sunt în spitale şi în închisori!

Doamne, nu părăsi corabia neamului nostru!”.

Mesajul Excelenţei Sale Martin Roos,

episcop diecezan romano-catolic de Timişoara:

“Iubiţi fraţi şi iubite surori în Cristos,
 

solemnitatea Naşterii Domnului stă anul acesta sub o stea deosebită: Sfântul Părinte Papa Francisc a deschis în mod solemn acum câteva zile Anul Sfânt 2015/ 2016, an care pe care Pontiful Roman l-a aşezat sub profundul gând al milostivirii. Milostivirea este unul dintre lucrurile esenţiale ale vieţii noastre, din care cu toţii ne hrănim şi din care trăim. A fi beneficiari ai milostivirii, a o primi pe aceasta şi a o dărui mai departe, a-i face părtaşi pe alţii de ea, este de fapt pâinea noastră cotidiană, din care cu toţii ne susţinem existenţa.
 

În ziua de Crăciun, vom auzi în cadrul lecturilor propuse în cadrul Sfintei Liturghii, cum apostolul Paul îi scrie ucenicului Tit: Ni s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru (Tit 3,4). Tatăl ni se revelează în persoana lui Isus Cristos, iar Dumnezeu îşi dezvăluie chipul său înaintea noastră, a oamenilor.

Cine îl vede pe Cristos, acela îl vede pe Tatăl, adică pe acela care l-a trimis pe Fiul în lume şi l-a jertfit pentru noi toţi (cf. In 14,9; 1 In 3,16). Aşa precum Dumnezeu ne-a făcut părtaşi de milostivirea sa, la fel suntem şi noi chemaţi să arătăm şi să experimentăm permanent milostivirea unii faţă de alţii, adică să ne acceptăm unii pe alţii, să ne tolerăm şi să ne purtăm de grijă cu responsabilitate unii altora. Aceasta toate trebuie să se întâmple în cadrul societăţii umane, în Biserică şi nu în ultimul rând în familie!

Acum, când în timpul Crăciunului, Biserica noastră celebrează şi Solemnitatea Sfintei Familii, zilele din preajma Naşterii Domnului ne readuc vrând-nevrând în memorie propria noastră familie, fapt care ne oferă, de fapt, o ocazie deosebit de potrivită de a ne aminti de proprii noştri părinţi, indiferent dacă aceştia mai sunt în viaţă sau s-au mutat deja la casa Tatălui Ceresc. Fiecare dintre noi le datorăm părinţilor noştri propria viaţă, o viaţă care este mereu, fără excepţie, un dar şi totodată un har. Nici un om nu-şi poate dărui sie însuşi propria viaţă; noi avem o singură variantă: să o acceptăm şi să fim dăruiţi cu ea. Dacă am avut posibilitatea de a creşte şi a ne forma în sânul unei familii integre şi dacă am avut părinţi care s-au îngrijit de noi şi ne-au crescut şi educat ca oameni verticali şi buni, atunci însuşi acest lucru constituie un dar pe care niciodată nu-l vom putea preţui la adevărata sa valoare şi pentru care niciodată nu vom putea să îi mulţumim îndeajuns Creatorului. Şi tocmai Naşterea Domnului este acea sărbătoare care ne oferă destul de mult timp şi dese ocazii pentru acest lucru.

La acestea toate ne-a chemat şi Sfântul Părinte Papa Francisc, să petrecem acest An Sfânt cu simţul responsabilităţii creştine, purtându-ne unii cu alţii cu un veritabil respect, în spiritul milostivirii, fiind permanent conştienţi că şi noi, la rândul nostru, trăim şi ne bucurăm de existenţa noastră din bunătatea şi iubirea lui

Dumnezeu faţă de oameni şi tocmai de aceea suntem datori în fiecare clipă a ne iubi unii pe alţii (Rom 13,8).

Fie ca milostivul Dumnezeu să ne facă părtaşi în aceste zile şi în tot acest An Sfânt de dragostea sa infinită şi harurile sale bogate”.

Pastor Samuel Tuţac, preşedinte, Comunitatea Bisericilor Baptiste Timişoara, vicepreşedinte, Uniunea Baptistă din România:

"Aşteptând Sărbătoarea Întrupării lui Cristos. Dragi creştini,
 

Pregătindu-ne din nou pentru Sărbătoarea Întrupării Domnului Isus Cristos vă dorim, din partea Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara, să aveţi parte de un timp al apropierii de Dumnezeu şi de semeni, mai ales de aceea care se confruntă cu probleme şi lipsuri, sau sunt singuri şi nebăgaţi în seamă.

Fiecare zi a Praznicului Întrupării lui Cristos este o ocazie deosebită să primim sau să oferim dragostea noastră altora. Amintirea Naşterii Mântuitorului nu are nici o valoare pentru noi dacă continuăm să fim răi, aroganţi, absurzi, să vorbim urât, să ne dispreţuim, să nu ne facem timp pentru cei dragi, să fim egoişti. Sărbătoarea Naşterii lui Isus este frumosă cu adevărat pentru cei care au lăsat ca dragostea lui Dumnezeu să le inunde fiinţele şi care fac tot ce pot ca această dragoste să se reverse spre alţii.

Se vorbeşte des în preajma sărbătorilor despre "spiritul Crăciunului", dar din nefericire doar se vorbeşte. Adevăratul "spirit al Crăciunului" este spiritul celor care trăiesc toată viaţa cheltuind şi cheltuindu-se pentru a-i îmbogăţii pe semenii lor, oferind timp, grijă, dragoste şi preocupare pentru a face bine altora. 

Fie ca Dumnezeu să aducă la aceste sărbători mai mult din "spiritul primului Crăciun" în inimile noastre, în familiile noastre şi în bisericile nostre. "Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru noi, pentru ca prin sărăcia Lui voi să vă îmbogăţiţi." (2 Corinteni 8:9)

Să ne dea Dumnezeu un timp binecuvântat la aceste sărbători şi să avem în noi gândul Domnului Isus Cristos".