Manageri noi la Spitalul Municipal, la „Victor Babeş” şi la Maternitatea Odobescu. La Spitalul de Copii concursul se reia
0
Concursurile pentru posturile de manageri la spitalele care au intrat în subordinea Primăriei Timişoara au fost finalizate. Trei din cele patru spitale la care s-a organizat concurs au directori noi.
Noii manageri ai spitalelor nu s-au instalat încă pe funcţii, deocamdată fiind manageri doar pe hârtie. Cert este însă că, în urma concursului care a constat în două probe, scrisă şi orală, au fost desemnaţi trei manageri noi. Astfel, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” a fost desemnată câştigătoare Maria Cerbu, la Spitalul Municipal, Octavian Mazilu, iar la Maternitatea Odobescu, doctorul Mihai Băcilă. „Departajarea a fost făcută la proba scrisă”, a spus Lăcrămioara Condea de la Biroul de Presă al Primăriei Timişoara.
Note mici la Spitalul de Copii
Lupta pentru scaunul de director la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu a fost întodeauna aprigă. Şi de această dată s-au înscris în concurs doi candidaţi, dar niciunul nu a trecut de proba scrisă, unde ar fi fost necesar minimum nota 7. „La Spitalul de Copii concursul se va relua”, a mai spus Lăcrămioara Condea.























































