Liderul clanului Cârpaci rămâne după gratii pentru că „n-a dat dovadă de stăruinţă în muncă”
0
Judecătoria Drobeta Turnu-Severin şi Tribunalul Mehedinţi au refuzat eliberarea lui Ionel Sandner, alias Ionelaş Cârpaci, condamnat la şapte ani şi două luni pentru escrocherii imobiliare, deşi liderul clanului de romi a executat fracţia de pedeapsă care îi permitea eliberarea.
Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, unde este încarcerat Ionel Sandner (Ionelaş Cârpaci) a propus eliberarea condamnatului pentru că a executat numărul de zile necesare eliberării, a fost recompensat de patru ori cu suplimentarea drepturilor la pachet şi vizită, de trei ori cu suplimentarea numărului convorbirilor online, o dată cu suplimentarea drepturilor la cumpărături, de două ori cu ridicarea suspendării drepturilor la cumpărături şi o dată cu ridicarea avertismentului.
„A participat la activităţi productive beneficiind de 110 zile (n.r. câştigate prin muncă). A participat la programe şi activităţi socio-educative, sportive şi moral religioase”, a mai arătat comisia de eliberări condiţionate.
Judecătoria Drobeta Turnu-Severin şi Tribunalul Mehedinţi au refuzat, însă, eliberarea lui Ionelaş Cârpaci, arătând că „simpla împrejurare că petentul a executat fracţia minimă prevăzută de lege pentru a deveni propozabil pentru liberarea condiţionată nu îi conferă, „per se”, şi dreptul de a fi liberat condiţionat”.
„Având în vedere datele concrete ale prezentei speţe, petentul în mod obligatoriu trebuia să depună toate eforturile pentru a demonstra că şi-a îndreptat comportamentul şi că, odată liberat condiţionat, nu va mai săvârşi fapte penale”, au arătat judecătorii.
Magistraţii au punctat că faptul că Ionelaş Cârpaci a câştigat doar110 de zile prin muncă „denotă faptul că petentul nu a dat dovadă de stăruinţă în muncă, din moment ce – în perioada aflării sale în detenţie – ar fi putut obţine până la 436 de astfel de zile considerate ca executate drept urmare a muncii prestate”.
„Pe cale de consecinţă, stăruinţa în muncă nu este nici pe departe o condiţie îndeplinită în prezenta cauză. Aspectele de mai sus nu pot forma convingerea instanţei că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, motiv pentru care cererile de liberare condiţionată urmează a fi respinse”, au mai arătat judecătorii care i-au refuzat eliberarea lui Cârpaci.
Condamnat în anul 2016 la şapte ani şi două luni de închisoare pentru înşelăciune, fiind acuzat că a pus mâna pe mai multe proprietăţi din Timişoara folosindu-se de acte false, Ionel Sandner, alias Ionelaş Cârpaci, a fost dat în urmărire internaţională după ce a dispărut înainte de pronunţarea sentinţei finale.
Având şi cetăţenie germană, Ionelaş Cârpaci s-a refugiat în Germania şi a început demersurile pentru executarea pedepsei de 7 ani şi două luni în Germania. În 2018, încurajat de modificările aduse legislaţiei de PSD-ALDE, Ionelaş Cârpaci s-a întors în România pentru executarea pedepsei.
După arestare, Cârpaci a fost introdus în Penitenciarul „Popa Şapcă” din Timişoara pentru executarea pedepsei. În 2019 a fost, însă, mutat la Penitenciarul din Arad după ce i-a fost schimbat regimul de detenţie din semideschis în închis pentru că a agresat un deţinut, faptă considerată în închisoare „foarte gravă”.
Ajuns în Penitenciarul din Drobeta Turnu-Severin, Ionelaş Cârpaci a cerut să fie transferat într-un penitenciar din Germania. Cererea a fost, însă, respinsă, Judecătoria Drobeta Turnu-Severin arătând că Ionelaş nu a achitat nimic din suma de peste un milion de euro pe care a fost obligat să o achite. În plus, nu a plătit nici cheltuielile judiciare avansate de stat în valoare de 20.000 de lei.
Vă recomandăm să citiţi şi:
EXCLUSIV Ionelaş Cârpaci: „Pentru a salva adevăraţii vinovaţi, eu am fost arestat!"