Intoleranţă faţă de „Tolerance 2020”. Tablouri cu tematica minorităţilor sexuale, furate la Timişoara FOTO
0Trei lucrări de grafică din cadrul expoziţiei „Tolerance 2020”, care se desfăşoară în aer liber, în faţa Garnizoanei din Piaţa Libertăţii din Timişoara, au dispărut. Lucrările făceau referire la toleranţa faţă de minorităţile sexuale.
Una dintre lucrările furate aparţine artitului timişorean Levente Benedek.
“Afişul meu a fost realizat în urma invitaţiei lui Ovidiu Hrin, curatorul expoziţiei Tolerance 2020. M-am simţit onorat că am avut şansa să particip la acest proiect internaţional şi să realizez acest poster care, din punctul meu de vedere, vorbeşte despre empatie şi, totodată, despre lipsa empatiei faţă de minorităţile sexuale din România. Am asociat un prapur, un steag bisericesc, cu steagul LGBT pentru a crea un impact vizual puternic şi un mesaj clar. Este un statement personal, în care eu, făcând parte dintr-o minoritate etnică din România, vreau să vorbesc cu instrumentele mele artistice despre solidaritatea mea faţă de o altă minoritate. Lucrarea face parte dintr-o serie de steaguri pe care mi-am propus să le fac şi care tematizează diferite identităţi. Faptul că mai multe afişe au dispărut din expoziţie înseamnă că nivelul de toleranţă este foarte scăzut şi că sunt încă foarte multe tensiuni în societate”, a declarat Levente Benedek.
Celelalte două afişe dispărute au fost realizate de David Tartakover din Israel şi de Milton Glaser din Statele Unite ale Americii.
“Sincer să fiu, mă aşteptam la o reacţie. Dar mă aşteptam să fie vandalizate, să fie măzgălite cu grafiti şi alte măzgăleli. Dar nu credeam că o se le fure. Văd că le-au luat din start. Pe lângă lucrarea lui Levente Benedek, care reprezenta un steag LGBTQ, a dispărut şi lucrarea artistului din Israel, foarte cunoscut în lume. Ca posterul lui să lupte împotriva discriminării sexuale, s-a lăsat rujat de nepoată şi s-a fotografiat. Ăsta a fost posterul lui. A treia lucrare reprezenta o inimă din curcubeu. Vom sesiza Poliţia Locală, pentru că în Piaţa Libertăţii sunt foarte multe camere de supraveghere”, a spus Ovidiu Hrin, curatorul expoziţiei Tolerance Posters de la Timişoara.
Expoziţia Tolerance 2020 marchează Ziua Internaţională a Toleranţei (16 noiembrie), sărbătoare instituită de ONU pentru conştientizarea pericolelor intoleranţei. Iniţiatorul proiectului Tolerance Posters este graficianul newyorkez Mirko Ilici, în 2017.
“Empatie înseamnă să priveşti cu ochii altuia, să asculţi cu urechile altuia şi să simţi cu inima altuia. Utilizând forţa unică a artei străzii, afişele ne invită să reflectăm la ceea ce cu toţii avem în comun: umanitatea”, spun organizatorii.