Video Inginerie unică în România, la Timișoara. Un tunel de zeci de metri este împins pe sub liniile de cale ferată
0Un tunel de beton de 70 de metri din Timișoara este împins pe sub 10 linii de cale ferată. Chesonul va fi împins la adâncime și prin el se vor amenaja carosabilul, liniile de tramvai, trotuarele și pistele de biciclete. Operațiunea va dura mai bine de 2 luni.
Pentru construirea pasajului Solventul, tunelul care conectează vestul de restul orașului, a fost nevoie de 3500 mc de beton și aproape 420 de tone de fier.
„Această pătrundere va lua între 2 și 3 luni. Am început să împingem această structură uriașă, ca un bloc cu 10 etaje și două scări răsturnat, iar de săptămâna viitoare începem excavările. Estimarea este că vom avea un progres de aproximativ 50 de centimetri – un metru pe zi.
Asta depinde foarte mult de condițiile de sol, depinde de ce este sub linii, pentru că putem găsi foste rețele edilitare de la calea ferată, abandonate. Adică am mai avut experiența asta, când am săpat pentru relocarea stâlpilor de electricitate pentru calea ferată, dar pe măsură ce avansăm, aceste probleme vor fi înlăturate”, a explicat viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
În lungime de 87 metri, va avea o șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Pasajul Solventul, în valoare de 132 milioane de lei, va lega strada Gării cu Calea Bogdăneștilor, scrie Express Banat.
Lucrările au început în ianuarie 2022 și aveau termen de finalizare 24 de luni. Primăria Timișoara prelungit termenul, pentru că lucrările s-au dovedit mai grele decât se estima.