GALERIE FOTO Graffiti se poate face legal în Timişoara, dar vandalii îi calcă în continuare pe nervi pe locuitorii oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Grafferii” consacraţi nu sunt deacord cu vandalizarea proprietăţii private, iar în Timişoara există locuri speciale unde artiştii se pot manifesta fără a fi amendaţi pentru distrugere şi vandalism.

Mâzgăliturile de pe clădirile proaspăt renovate îi deranjează şi pe autorii de graffiti care s-au zbătut pentru a obţine dreptul legal de a-şi manifesta pasiunea în anumite locuri. „În Timişoara am obţinut dreptul de a picta legal anumite ziduri, pasajul din spatele Catedralei sau în parcul Adolescenţei, s-a dat «liber» şi la Cazarma U vara asta. Am împodobit şi un tramvai pentru Crăciun acum câţiva ani. Pentru permisiunea de a lucra la pasaj am umblat luni întregi după aprobările necesare, însă până la urmă am reuşit”, a spus Flaviu Roua, unul dintre tinerii ale căror creaţii se pot vedea în oraş.

Lumea se sperie deja de cuvântul «graffitti», chiar mi s-a spus să încerc să-l evit, să le spun «picturi murale», sau oricum altcumva”, a declarat Roua.

image

Click pe poză pentru o galerie foto cu graffiti în Timişoara!

Modul în care înţeleg graffitiul a creat disensiuni chiar şi între artişti. „Tubul de spray poate fi văzut ca şi arma de foc: contează cine-l ţine în mână. Există un cod, însă cei mai tineri sau teribilişti nu ţin cont de el. Nu facem graffitti pe clădiri religioase, în cimitire sau pe clădiri restaurate. În principiu, terenul de lucru este reprezentat de zonele industriale şi în niciun caz nu ne atingem de propietatea privată”, a explicat Flaviu.

Fostul arhitect şef al oraşului, Radu Radoslav, este de părere că „grafferii” ar trebui să îşi poată desfăşura activităţile într-un mediu controlat. „Nu există un adevăr absolut în această privinţă, şi tinerii artişti au dreptul să se exprime, şi cetăţenii au dreptul să fie revoltaţi când se vanadalizează clădiri noi. Fiind vorba de o formă de manifestare a tineretului, în principal, interzicerea totală ar fi la fel de catastrofală ca şi libertatea totală în acest sens”, este de părere expertul în urbanism.

„Acum câţiva ani s-a dat mână liberă în anumite locuri din oraş, iar acum şi la Cazarma U, care sincer arată mult mai bine aşa, cu puţină culoare pe ea”, a mai spus Radu Radosav.

Amenzile pentru vandalism sunt mici în comparaţie cu alte ţări, însă în occident lucrurile sunt mult mai bine puse la punct în ceea ce priveşte arta urbană. „În occident stă cu totul altfel treaba decât la noi. Sunt echipaje de poliţie specializate pentru a controla astfel de manifestări, însă ca artist ai şi opţiuni legale. În Austria, de exemplu, există chiar o şcoală de graffitti, într-o fabrică dezafectată, iar în Viena sunt kilometri întregi de ziduri pe care poţi să pictezi legal”, a explicat Flaviu Roua.

image

La noi, amenda pentru vandalism este între 100 şi 500 de lei, însă suma poate creşte şi în funcţie de daune. Un francez a primit o amendă aberantă, cam 20 de milioane de euro, pentru că a vandalizat zeci de trenuri în acest mod, iar acum face 11 ani de puşcărie”, a spus tânărul timişorean.

Acesta cheltuie milioane bune pentru un graffiti de genul celor din pasajul dinspre piaţa Maria. „Ne e ieftin, un spray costă cam 14 lei dacă îl iei de la producător şi undeva spre 20 de lei din magazin. Pentru un graffiti cât de cât vizbil ai nevoie de cinci sau şase culori, iar dacă faci o murală cu o grămadă de nuanţe costurile cresc foarte mult”, a declarat Flaviu Roua.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite