FOTO A fost deschisă prima clinică de mari arşi din România care corespunde tuturor standardelor: „Este peste Austria şi Belgia“
0Clinica de mari arşi de la Timişoara a fost inaugurată, miercuri, la eveniment participând şi ministrul Sănătăţii Sorina Pintea. Managerul Spitalului Judeţean Timişoara a declarat că în clinica de mari arşi de la Timişoara condiţiile de tratament sunt peste cele din Austria sau Belgia.
După o investiţie de cinci milioane de euro, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Timiş şi Ministerul Sănătăţii, prin Banca Mondială, a fost deschisă prima clinică de mari arşi din România care corespunde tuturor cerinţelor din domeniu. Clinica dispune de cinci boxe, dintre care funcţionale de mâine sunt trei. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că şi celelalte două boxe sunt finalizate, fiind nevoie doar de o hârtie ca să poată fi funcţionale.
“Sunt cinci boxe. Trei vor fi funcionale imediat. De mâine pot intra pacienţii. Celelalte două vor fi funcţionale imediat de Consiliul Judeţean cva semna recepţia. Nu am vrut să spunem că sunt funcţionale decât din momentul în care pot intra pacienţii. Dar dacă vom avea pacienţi care necesită îngrijire de urgenţă, sunt sigură că nu ne vom împiedica de o foaie de hârtie”, a mai spus Sorina Pintea.”, a declarat Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea potrivit căreia Timişoara are primele paturi pentru mari arşi care corespund tuturor standardelor.
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina, a declarat că, în secţia de mari arşi de la Timişoara, condiţiile de tratament „sunt peste Austria şi Belgia”, unde investiţiile au fost făcute în urmă cu mai mulţi ani, Timişoara beneficiind de dotări de ultimă generaţie în domeniu.
„La un mare ars unul dintre marile riscuri este legat de infecţii. La pacientul cu arsuri grave, unul dintre principalele lucruri este securitatea microbiană. Toate materialele utilizate, toate condiţiile pe care le-am creat sunt de aşa natură făcute încât să respecte criteriul maxim de securitate microbiologică. Riscul de infecţie să fie aproape egal cu zero. Pe lângă gravitatea arsurilor pe care pacientul le prezintă, o infecţie supraadăugată poate să fie fatală. Motiv pentru care condiţiile pentru marii arşi sunt cu totul defirite faţă de alţi pacienţi. Pentru mici intervenţii, aceste săli pot fi utilizate, dispun de toate aparatele, inclusiv aparat de anestezie”, a declarat Craina.
Medicul Ioan Nedigliea a declarat că sălile clinicii de mari arşi sunt dotate cu filtre pentru ca aerul condiţionat să fie steril.
"Sunt cinci boxe pentru arşi, dotate la nivelul anilor în care trăim. Sunt două săli de operaţie pentru tratamentul arsurilor şi pentru pansamentul acestora care uneori trebuie făcut zilnic. Sunt dotate complet. Sălile sunt dotate cu filtre de tip hepa, ca aerul condiţionat care intră să fie steril. Doar un pat pentru pacientul ars valorează în jur de 60.000 de euro. Este situată peste nivelul multor centre de acest gen din Europa, construite în urmă cu cinci sau zece ani, erau cu totul alte concepţii la momentul respectiv. Dotările au rămas unele în urmă, aici este absolut totul nou, la nivelul anului 2019. Pacientul ars este un pacient desosebit de complex. Imunitatea lui este deosebit de scăzută. Complixaţiile îi pot pune în pericol viaţa. Medicii specialişti avem, mulţi dintre ei au fost şcoliţi peste hotare”, a declarat medicul.
Ministrul Sorina Pintea a declarat că personalul medical care urmează să lucreze în clinica de mari arşi este asigurat, medicii şi asistentele beneficiind de specializare în străinătate. Sorina Pintea a declarat că în perioada următoare şi centrul de mari arşi de la Iaşi ar urma să devină funcţional.