Episcopul timişorean Augustin Pacha, victima unuia dintre cele mai sinistre procese politice din istoria României

Între 10 şi 17 septembrie 1951, la Bucureşti, a avut loc procesul în care zece inculpaţi, printre care şi episcopul Timişoarei, Augustin Pacha, au fost acuzaţi de "spionaj în favoarea Vaticanului". Pacha a fost condamnat la 18 ani de închisoare.

Episcopul Pacha, atunci în vârstă de 80 de ani, a fost condamnat la 18 ani de carceră, zece ani pierderea drepturilor cetăţeneşti, precum şi obligat la plata unor amenzi considerabile.

Pe tot timpul desfăşurării procesului, ca dealtfel şi după aceea, nu s-a luat în considerare nici o clipă, vârsta înaintată a episcopului de Timişoara. La acea dată, episcopul Augustin Pacha avea deja înaintata vârstă de 81 de ani. Ar fi urmat să poată fi eliberat la vârsta de 100 de ani.
 

Augustin Pacha s-a născut ]n 1870, la Măureni (Caraş-Severin), într-o familie de şvabi bănăţeni. După studii gimnaziale la Kecskemet, Timişoara şi Szeged, a urmat Seminarul Teologic din Timişoara, unde obţine titlul de Doctor şi este sfinţit întru preot la 12 august 1893.

Reorganizarea Diecezei de Cenad

În urma trecerii Banatului în Regatul României, s-a impus reorganizarea milenarei Dieceze de Cenad. Partea vechii Dieceze de Cenad de pe teritoriul României este organizată la 17 februarie 1923 într-o Administratură Apostolică, cu sediul la Timişoara. Astfel, în urma retragerii ultimului episcop de Cenad, Gyula Glattfelder de Mór la Szeged, a fost numit la 12 martie 1923 ca Administrator Apostolic al părţii revenite României din vechea Dieceză de Cenad, canonicul Augustin Pacha.

La 3 aprilie 1927, Augustin Pacha este numit de către Sfântul Scaun ca episcop titular şi administrator apostolic la Administraturia Apostolică de Timişoara. În anul 1928, Augustin Pacha a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Münster (Germania).

La 16 octombrie 1929, episcopul Augustin Pacha este numit episcop diecezan de Timişoara, fiind primul episcop ce a purtat vreodată acest titlu. În 1930 a fost întronizat în Domul Romano-Catolic din Timişoara. În acelaşi an este decorat cu Ordinul "Coroana României", din anul 1939 devenind senator de drept în Senatul României.

Comuniştii au interzis activităţile religioase ale catolicilor

În anul 1948, în Dieceza de Timişoara erau 360.000 de credincioşi în 164 de parohii şi 236 preoţi, din care 195 preoţi diecezani şi 43 preoţi călugări. În acel an, Dieceza de Timişoara este degradată la rangul unui decanat (protopopiat), activitatea ordinelor religioase calugăreşti şi a asociaţiilor catolice fiind total interzisă. Seminarul teologic, precum şi toate şcolile confesionale catolice sunt confiscate.

Augustin Pacha a încercat de la bun început să găsească un modus vivendi acceptabil pentru toate nationalităţile care aparţineau Bisericii catolice în regiunea tradiţional multietnică a Banatului. Ca fost elev şi student al şcolilor din vechea Ungarie, el ştia mai bine limba maghiară decât limba sa maternă, germana. Astfel se explică şi faptul că toate declaraţiile date în timpul anchetei şi al procesului ce a urmat au fost consemnate în limba maghiară, fiind traduse de către un translator autorizat.

În vizită la Hitler

Activitatea roditoare a episcopului Pacha este umbrită, la sfârşitul anilor treizeci şi în anii patruzeci, de puternicul avânt al naţional-socialiştilor. Deşi nu a fost simpatizantul acestei mişcări, el va fi adesea acuzat după august 1944 de colaborare cu naziştii. Atât în timpul anchetei, cât şi la proces, Pacha a explicat limpede că scopul audienţe la Adolf Hitler a fost o încercare de a-l convinge pe acesta să intervină împotriva agitaţiilor anticatolice ale naziştilor bănăţeni.

“Deceniul patru al epocii interbelice a atras după sine pătrunderea ideologiei naziste şi în România, respectiv în Banat. Atitudinea făţiş anticlericală şi antiecleziastică a partizanilor locali, copia fidelă a celor din Reich, l-a determinat pe episcopul Pacha să protesteze în cursul vizitei efectuate în 1934 la Berlin. 
 

Nemulţumit de influenţa crescândă a naţional-socialismului asupra germanilor din Banat, fapt care îi îndepărta de Biserică, Augustin Pacha avusese curajul de a-i declara Führer-ului că: <Tot ceea ce au obţinut germanii din Banat până acum, datorează Bisericii. Agitaţiile din Reich se ridică cu toată ura împotriva Bisericii Catolice>. Răspunsul lui Hitler a fost unul diplomatic şi împăciuitor, dar fără nici o consecinţă pozitivă pentru Biserica Catolică din Banat.

în acest răstimp, istoricul Nicolae Iorga, presa din ţară, ba chiar unele glasuri din parlamentul României îl acuzau pe Augustin Pacha de simpatii naţional-socialiste, comuniştii <desăvârşind> mai târziu aceste calomnii prin campania de defăimare din 1944-1945 şi acuzele rostite în cadrul procesului din 1951”, a declarat Claudiu Sergiu Călin, arhivist la Episcopia Romano-Catolică din Timişoara.

Trădare de patrie şi uneltire împotriva securităţii interne
 

În anul 1948 este demis din postul de episcop printr-un comunicat dat de către prezidiul Marii Adunări Naţionale. La 4 iunie 1950, Episcopul Pacha Augustin a dat o circulară în limba maghiară, germană şi română către preoţii romano-catolici, unde arăta preoţilor că statul român duce o luptă aprigă împotriva Bisericii romano-catolice.

“Circulara citită în Domul carolic este direct publicată şi are caracterul unui prin act public de condamnare a comunismului, în România, de către un episcop catolic aflat încă în libertate. Circulara se referea la biserica romano-catolică cât şi la cea Greco-catolică”, a mai spus Claudiu Sergiu Călin.
 

Securitatea l-a împovărat pe Pacha cu scenariul complicităţii cu regimul nazist, cu Vaticanul, cu SUA şi ţările occidentale, transformându-l pe venerabilul episcop în <pionul principal al unor conexiuni oculte> şi acuzându-l de trădare de patrie, uneltire împotriva securităţii interne şi externe a Republicii Populare România - spionaj în favoarea unor puteri capitaliste -, instigare la trădare de patrie, deţinere ilegală de aur şi valută străină etc.
 

Arestarea din 1950

Punctul culminant al persecuţiei declanşate împotriva episcopului şi Bisericii Catolice din Banat, o dată cu instaurarea regimului totalitar comunist, l-a reprezentat arestarea la 18 iulie 1950, în casa parohială din Caraşova, a bătrânului episcop diecezan. A urmat arestarea în noaptea de 9 spre 10 martie 1951 a canonicilor, arhidiaconilor şi decanilor.
 

“Una dintre priorităţile regimului comunist din România fusese scoaterea în afara legii a catolicismului. În vederea aplicării acestui proiect, sustinut şi de către Moscova, conducerea stalinistă de partid şi de stat se baza şi pe complicitatea înaltului cler ortodox, care respingea ideea competiţiei religioase şi pleda pentru o uniformizare spirituală în sensul instaurării unei hegemonii naţional-confesionale. În publicistica vremii, ostilităţile anticatolice postbelice s-au manifestat cu o virulenţă crescindă”, este de părere scriitorul şi jurnalistul William Totok.

În timpul anchetelor dure şi al procesului, episcopul Pacha a recunoscut acuzaţiile absurde care i s-au adus.

„Recunosc, aşa cum am arătat în declaraţiile de la dosar, activitatea mea de spionaj în dauna statului român şi în folosul Vaticanului. Activitatea mea de spionaj a început la 1923, când Vaticanul m-a numit episcop romano-catolic la Timişoara. Activitatea mea de spionaj se baza pe dreptul canonic. În calitatea mea de episcop catolic, trebuia să dau din când în când rapoarte către Vatican despre cele ce se petrec în Eparhia mea”, a spus Pacha, ca urmare a "bunelor tratamente" ce i-au fost aplicate: batai, amenintari, diferite corectii corporale absurde, etc

 “Măsuri tari” împotriva Bisericii romano-catolice 

Indicaţia lui Gheorghiu-Dej de a lua „măsuri tari“ împotriva Bisericii romano-catolice s-a materializat printr-un val de represiune. Victimele fuseseră, rând pe rând, toti episcopii catolici, nenumăraţi preoţi, călugări şi călugăriţe. 

Într-un amplu referat al Securităţii din Timişoara, semnat de locotenent-colonelul Coloman Ambrus şi de maiorul Aurel Moiş, trimis Direcţiunii Generale a Securitatii Poporului din Bucureşti, este trecută în revistă întreaga activitate a lui Augustin Pacha.
 

“Informaţiile cuprinse în acest document sunt intenţionat distorsionate, exagerate şi eronate, culminând cu concluzia străvezie formulată în vederea incriminării politice a episcopului, calificat drept <naţionalist, şovin, duşman de moarte al regimului>”, mai spune Totok.

Procesul de tip stalinist de la Bucureşti

Între 10 şi 17 septembrie 1951 s-a desfăşurat la Bucureşti procesul celor zece inculpaţi – episcopul Diecezei de Timişoara, Augustin Pacha, episcopul clandestin Josef Schubert din Bucureşti, preotul de la biserica italiană din Bucureşti, Pietro Ernesto Clement Gatti, rectorul Seminarului Teologic din Timişoara şi episcop clandestin, Adalbert Boroş, secretarul Diecezei de Timişoara, preotul Ioan Heber, şeful cancelariei episcopale din Timişora, prelatul, Iosif Waltner , funcţionarul Legaţiei Italiei din Bucureşti, Eraldo Pintori, fostul inspector şcolar, ex-deputat în Marea Adunare Naţională şi vicepreşedinte al unei organizaţii ilegale, Partidul Socialist-Creştin, Lazăr Ştefănescu, preşedintele aceluiaşi partid, fostul inspector şcolar, Gheorghe Săndulescu şi medicul bucureştean, Petre Ţopa (14 mai 1951) - implicaţi în aşa-zisul proces al "spionilor Vaticanului“, au fost condamnaţi la ani greu de temniţă.

Eliberat după patru ani să poată muri acasă

Augustin Pacha a stat patru ani şi trei luni în închisoarea de la Sighet. Bătrânul episcop de Timişoara a fost graţiat în anul 1954, la data de 1 iunie, fiind grav bolnav de cancer şi aproape orb. S-a întors la Timişoara pe data de 12 iulie a aceluiaşi an. Dar se ştia deja, că zilele lui sunt numărate. Nu s-a dorit însă, ca înaltul ierarh să moară în închisoare. Reîntors în oraşul său, episcopal a mai vizitat de căteva ori Catedrala locuind la parohia din Timişoara-Iozefin împreună cu preoţii de acolo şi cu sora sa Ana.

“După eliberare, deşi bolnav şi pe moarte, s-a interesat, în corespondenţa oficială, de soarta credincioşilor bănăţeni deportaţi în Băragan, şi de situaţia jurisdicţională a episcopiei de Alba Iulia, după încarcerarea lui Marton Aron. Aceste două teme erau tabu pentru comunişti, însă episcopul Pacha ştia că nu mai are nimic de pierdut şi că alte rele mai mari decât cele deja îndurate nu i se mai puteau întampla”, a adăugat arhivistul Episcopiei.
 

Starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit iar în ziua de 3 noiembrie a fost internat la spital pentru operaţi. Din narcoză nu şi-a mai revenit, fiind transportat în această stare la casa parohială din Iozefin, unde în seara zilei de 4 noiembrie 1954, la orele 18.30 s-a stins din viaţă. 

Participarea din toate parohiile la acest eveniment a fost foarte mare. Un număr impresionant de mare de credincioşi au luat parte la funeraliile în ziua de 8 noiembrie 1954.