Drama salvatorilor care lucrează cu familii degenerate şi îşi riscă viaţa pentru un salariu de nimic
0
Asistenţii sociali de la Protecţia Copilului îşi riscă pielea pe salarii de nimic. Deşi se confruntă cu familii degenerate care îi jignesc, lovesc şi ameninţă cu moartea, câştigă doar puțin mai mult decât salariul minim pe economie.
De când au fost „operate” salariile bugetarilor, asistenții sociali duc acasă mai puțin de jumătate din banii pe care îi primeau în urmă cu trei ani. În schimb, volumul de muncă al celor care se ocupă cu intervenţiile de scoatere a copiilor din mediile familiale degenerate s-a dublat. Motivul este cât se poate de simplu: jumătate dintre ei şi-au căutat alte locuri de muncă pentru a-şi putea întreţine familiile. Doar angajații cu mulți ani de vechime câștigă cu 150 sau două sute de lei mai mult decât media, care este de aproximativ 750 de lei.
Culmea disperării şi depravării: se prostituează cu bebeluşul lângă ea, în cărucior GALERIE FOTO
Ameninţaţi pe stradă
Pentru aceşti bani, asistenţii sociali care au de-a face cu mediile defavorizate au onoarea de a trăi o „viaţă colorată”. Ei participă inclusiv la intervenții nocturne, cu scopul de a-i lua pe copiii abuzați din casele părinților acestora. „Pentru că poliţiştii nu pot pătrunde în locuinţe fără mandat, cei care intră suntem chiar noi. Oamenii legii impun, de obicei, respect chiar şi din uşă, dar de multe ori am fost scuipaţi şi loviţi de cei din interior, care sunt foarte nervoşi că micuţii traumatizaţi sunt îndepărtaţi de ei”, a declarat Rodica Popescu, asistent social principal la Protecţia Copilului Timiş.
EXCLUSIV Suflete inocente schilodite în familii de coşmar. Drama copiilor unei prostituate şi bebeluşul găsit între droguri
Părinţii degeneraţi nu rămân însă datori şi recurg adesea la ameninţări. „Au fost cazuri când colege de-ale mele s-au întâlnit pe stradă cu aceste persoane, care le-au ameninţat pe ele şi pe familiile lor, chiar dacă aveau de mână propriii copii. Câteodată vin la sediul instituţiei, s-a întâmplat ca asistenţii sociali să fie urmăriţi şi fugăriţi de către ei”, şi-a amintit Rodica Popescu.
Pe lângă munca de teren, asistenţii sociali completează şi munţi de dosare, pentru că fiecare anchetă trebuie documentată riguros. Cantitatea actelor pe care le rezolvă aceştia s-a dublat şi, pentru că au rămas tot mai puţini, de multe ori îşi pierd nopţile rezolvând dosare.
„În fiecare noapte cineva stă lângă telefonul la care se fac non-stop sesizări în legătură cu cazurile de abuz şi, pentru a economisi timp, completează rapoarte. Dacă sună, chemăm şoferul şi plecăm la intervenţie”, a explicat în câteva cuvinte Rodica Popescu activitatea asistenţilor sociali.