Dimensiunea dezastrului de la CFR: „Sunt mii de vagoane abandonate în care, de mai bine de 10 ani, cresc copaci”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DIICOT acuză un prejudiciu de peste 6 milioane de euro la CFR Marfă FOTO Mediafax
DIICOT acuză un prejudiciu de peste 6 milioane de euro la CFR Marfă FOTO Mediafax

Curtea de Apel Timişoara a menţinut soluţia Tribunalului Timiş în dosarul jafului de la CFR în care procurorii DIICOT acuză un prejudiciu de peste şase milioane de euro. Astfel, fostul şef al CFR Marfă şi celelalte trei persoane arestate preventiv rămân în arest.

„Jaful din companiile de stat a devenit un sport naţional, cu consecinţe incomensurabile”, susţine preşedintele Tribunalului Timiş, judecătorul Adriana Stoicescu în motivarea sentinţei de arestare a şefilor din CFR acuzaţi de coordonarea unei fraude uriaşe comise prin vânzarea la fier vechi, la preţ subevaluat a unor vagoane scoase din uz. Sentinţa de arestare a fostului şef al CFR Marfă şi a altor trei persoane din conducerea companiei arată că nimeni nu se consideră vinovat, unii dintre inculpaţii puşi sub acuzare în acest dosar arătând că „există în toate staţiile CFR mii de vagoane abandonate, de mai bine de 10 ani, în care cresc copaci”.

„Nimeni nu se consideră vinovat, imaginile dezolante au devenit normalitate. Instanţa consideră, însă, că este momentul ca, tragerea la răspundere a celor care, investiţi în funcţii importante, au contribuit şi contribuie la distrugerea segmentelor economice vitale pentru orice stat, să devină efectivă. Jaful din companiile de stat a devenit un sport naţional, cu consecinţe incomensurabile. Lipsa unui semnal ferm, rapid şi eficient din partea organelor competente a contribuit în egală măsură la situaţia dezastruoasă a CFR”, a arătat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş. 

Sentinţa mai arată şi modul în care funcţiona grupul infracţional organizat de la CFR. „Faptul că, ulterior încetării efectelor contractului din 2016, aceiaşi inculpaţi au iniţiat alte licitaţii, în aceleaşi condiţii defavorabile CFR, dovedeşte că grupul a fost constituit pentru o perioadă nedefinită. Probabil că, în condiţiile în care acest demers al DIICOT nu ar fi existat, conducerea CFR ar fi continuat aceste practici până, probabil, la vânzarea la preţ derizoriu a întregului stoc de vagoane”, se mai arată în sentinţă.

Judecătorul a mai reţinut că inculpaţii aveau obligaţia legală de a depune toate diligenţele pentru protejarea intereselor CFR, lucru care nu s-a întâmplat. „Activitatea lor nu a dovedit o astfel de preocupare, dimpotrivă, neimplicarea în rentabilizarea societăţii, cunoscând consecinţele, a fost reală şi neechivocă, raportat la contractul cu ....Dacă la nivelul anului 2008 se estima obţinerea unui miliard de euro din vânzarea CFR, în prezent compania este la un pas de faliment. Dacă în 2013 s-a recurs la ştergerea datoriilor, din 2014 până în prezent s-au acumulat datorii de 120 milioane de euro. Aceste date dovedesc că cei din conducerea executivă, cu referire punctuală la cei patru inculpaţi, nu au manifestat nici un interes pentru îndeplinirea cu buna credinţă a obligaţiilor ce le reveneau. Deşi apărătorii inculpaţilor au acreditat ideea că nu sunt probe în susţinerea tezelor acuzării, omiţând că momentul procesual nu reclamă probe certe ci doar indicii, materialul probator relevă altceva”, se mai arată în sentinţă.

Preşedintele Tribunalului Timiş a arătat că „este dincolo de orice dubiu că situaţia catastrofală în care se află astăzi societatea nu poate fi imputată doar inculpaţilor din prezentul dosar”, dar lipsa unui semnal ferm, rapid şi eficient din partea organelor competente a contribuit în egală măsură la situaţia dezastruoasă a CFR. „Doar aşa se pot explica datoriile de 120 milioane de euro acumulate în trei ani, după o ştergere a datoriilor istorice de 375 milioane de euro. Nici falimentul unor societăţi altă dată de top, competitive, care, la fel ca CFR, ajung în final să fie vândute la bucată, tot ca fier vechi, nu mai este o noutate. Iar principalii vinovaţi sunt factorii de decizie care, în dispreţul total al legii, iniţiază şi permit acţiuni care conduc la falimentarea societăţilor pe care le conduc”, se mai arată în motivarea Tribunalului Timiş. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite