Cum se făcea medicina populară în unele sate din Banat la începutul secolulul XX. Ziua lucrau la câmp, seara bandajau pacienţii

Ţărani români în satul Sân Mihai

Cum se făcea medicina la începutul anilor 1900 în satele româneşti din Banatul de Sud am putut afla dintr-o povestire scrisă de Pavel Gătăianţu, în volumul „Oameni de seamă ai Banatului”.

Publicistul ia ca exemplu satul Sân Mihai din regiunea Vârşeţului (Voivodina, după primul Război Mondial a trecut la Iugoslavia, însă şi astăzi 90 la sută din populaţia satului este românească). Deşi nu erau medici în sat, existau oameni care se ocupau cu unele forme de medicină populară. 

Existau moaşe care ajutau la naşterea copiilor, dentişti şi oameni care erau adevăraţi ortopezi. „La începutul secolului XX, în satul Sân Mihai, primul ortoped popular a fost Zăria Muntean-Roşu, care trăia în spaţiul actual al familiei Roşu (str. Lenova 80). Zăria Rolu a ajutat pe mulţi consăteni care aveau diferite accidente. I-a ajutat dacă şi-au scrântit mâinile, picioarele sau umărul, iar în caz de fracturi, i-a imobilizat grijuliu.

Ajungând la o vârstă înaintată, Zăria Muntean şi-a învăţat nepoţii, respectiv verişorii – Antonie Muntean şi Panta Muntean.

Cei doi consăteni au avut tot felul de intervenţii în domeniul ortopediei la locuitorii satului Sân-Mihai, precum şi în satele învecinate. Înainte de amiază, ei executau lucrările de câmp, iar în orele serii vizitau pacienţii, schimbându-le pansamentele. Ei nu lucrau cu ghips, fracturile le imobilizau cu şindrilă.

Este cunoscut cazul când un cetăţean şi-a frânt mâna, el a fost imobilizat şi transportat urgent la spitalul din Vârşeţ, unde medicul ortoped s-a mirat de atenţia şi ştiinţa cu care a fost imobilizat şi a cerut ca acest ţăran să vină la spital, să se şcolarizeze ca un viitor medic ortoped, fapt care s-a întâmplat. 
 

Rămâne în continuare amintirea celor trei ţărani telantaţi care, în lipsa medicilor cu şcoală, şi-au ajutat semeni lor: copii, femei, bătrâni la nevoie”, scrie Pavel Gătăianţu.