Cum poţi să trăieşti cu 3,5 lei pe zi, puţin mai mult decât banii pentru mâncarea unui câine vagabond

Viaţa de azilant nu este deloc una idilică.  Solicitanţii de azil de la Centrul de Tranzit locuiesc câte zece persoane în cameră. Un solicitant de azil din Timişoara primeşte 3,5 lei pe zi, un pic mai mult decât pentru un câine de la adăpost, dar mai puţin decât un condamnat la puşcărie.

Cei care fug din ţara lor de baştină în căutare unei vieţi mai bune au de pătimit până să fie acceptaţi de un alt stat. La Timişoara există singurul centru de azilanţi din România, care primeşte în medie 34 de persoane.

Trai din mila Domnului

Deşi primesc un loc unde pot să locuiască, statul român le oferă doar 3,5 lei pe zi, pentru hrană. Şapte azilanţi, proveniţi din Irak, Afganistan, Camerun şi Nepal, au vorbit despre viaţa lor în cadrul unui eveniment organizat la ceainăria librăriei Cărtureşti. „Cei care suntem în cameră punem împreună banii şi gătim. Mai mergem pe la diferite biserici, care ne oferă mâncare. Trăim din mila Domnului”, a declarat unul din refugianţii din Afganistan.

Cu 3,5 lei pot cumpăra patru pungi de pufuleţi, o pungă de seminţe sau trei cornuri. Suma este jenant de mică în condiţiile în care azilanţii nu au dreptul să lucreze până nu obţin actele de şedere. Azilanţii primesc mai puţini bani decât un condamnat la puşcărie, unde sumele sunt între 3,52 şi 4,34 lei, dar un pic mai mult decât îi este alocată unui câine într-o pensiune din oraş, care primeşte hrană de aproximativ 2 lei pe zi.



Don Den, din Nepal, se află de şapte luni la Timişoara. Acesta a făcut sacrificii mari să scape din Tibet. „Am fost arestat pentru că am participat la proteste de susţinere pentru Dalai Lama. Am stat ascuns în munţi şi am străbătut 20 şi ceva kilometri pe jos prin Himalaya. Îmi puneam familia în pericol dacă rămâneam. Poliţia chineză m-ar fi arestat din nou”, a declarat Don Den. Nu toţi sunt norocoşi să fie acceptaţi. Unul din camerunezii de la Timişoara a fost înştiinţat că i s-a refuzat cererea de azilant, fără însă să i se explice motivele. „Dacă plecăm din ţara noastră înseamnă că ne-a împins o nevoie puternică, nu pentru distracţie”, a declarat Maher, care a lucrat ca jurnalist la Bagdad, în Irak.



Sculptori şi mecanici

Conaţionalul său, Mohammad, este sculptor şi aşteaptă să primească hârtiile. „Am o iubită din Grecia cu care vreau să mă căsătoresc. Oamenii pleacă din Irak pentru că sunt sătui de 30 de ani de războaie, şi nu din cauza sărăciei. Sunt în căutare siguranţă şi linişte”, a spus Mohammad.
Mihran a lucrat ca translator pentru trupele americane din Kandahar. „Pe mine mă  mai ajută cei pe care i-am lăsat acasă. Cheltuielile mele lunare depăşesc cu 100 de euro suma pe care o primesc. Dar îmi place aici, nu vreau să stau în altă parte”, a declarat Mihran, care se află de şapte luni la Timişoara.