Cum explică meteorologii furtuna violentă care a măturat judeţul Timiş. „Fenomen cât se poate de normal” FOTO
0
Judeţul Timiş a fost lovit, în noaptea de miercuri spre joi, de o furtună puternică în urma căreia zeci de copaci au fost rupţi, mai multe acoperişuri au fost luate de vânt, iar două TIR-uri au fost răsturnate.
O furtună puternică însoţită de grindină de mărime considerabilă a măturat judeţul Timiş în noaptea 25-26 mai. Zeci de copaci au fost rupţi şi mai multe acoperişuri au fost luate de vânt, au fost inundate subsoluri, gospodării şi curţi. Un acoperiş a fost luat de vânt de pe mansarda unui bloc aflat în construcţie. De asemenea, două TIR-uri au fost răsturnate de vânt, cu două persoane blocate în interiorul lor, iar câteva maşini au suferit avarii din cauza obiectelor căzute pe ele. Din fericire, nu s-au înregistrat victime la acest eveniment.
Timişenii şi-au adus aminte de furtuna cu aspect de tornadă din 17 septembrie 2017, care a lăsat în urmă cinci morţi, peste o sută de persoane rănite şi foarte multe pagube. Meteorologii spun însă că nu se pot face prea multe comparaţii între cele două fenomene meteo.
“În 2017, au fost mai ales intensificări de vânt, nu şi grindină de dimensiuni destul de mari. Ca intensitate, atunci am avut loc rafale de vânt deosebit de puternice care au trecut chiar şi de 110 kilometri la oră. Acum intensificări ale vântului au depăşit 60-70 de kilometri pe oră. De data asta nu neaparăt vântul a fost problema, ci cantitatea de precipitaţii şi grindina de dimeniuni medii”, a declarat meteorologul Corina Moţiu, de la Centrul Meteorlogic Banat-Crişana.

Furtună puternică în Timiş FOTO Facebook/Severe Weather Alert România
„Fenomenele acestea sunt normale pentru sezonul acesta de vară”
Oamenii se întreabă dacă aceste fenomene meteo vin ca urmare a schimbărilor climatelice sau a poluării, însă metorologii spun că sunt absolut normale pentru această perioadă a anului.
“Fenomenele acestea sunt normale pentru sezonul acesta de vară. Bineînţeles că şi pe parcursul lunilor următoare o să ne mai confruntăm cu astfel de fenomene. Explicaţia furtunii din noaptea de 25 spre 26 mai este pasajul frontal rece, un fenomen cât se poate de normal. E adevărat că intensitatea a fost mai deosebită fiindcă în cursul zilei am avut o masă de aer cald şi umed de origine tropicală, au fost peste 30 de grade, iar odată cu apropierea serii, treptat, a venit această masă de aer rece de origine martitim-polară. La contactul dintre cele două, au apărut aceste fenomene de instabilitate atmosferică, pe alocuri cu caracter sever”, a explicat Corina Moţiu.

Furtună puternică în Timiş FOTO Facebook/Severe Weather Alert România
Zona de sud al Timişoarei a fost cea mai afectată
În Timişoara, autorităţile au lucrat de dimineaţă cu toate forţele, pentru a înlătura crengile şi copacii căzuţi şi pentru a decolmata canalizările înfundate.
“Zona de sud a oraşului a fost cea mai afectată şi avem echipe de intervenţie activate încă de la primele ore din zi pentru Şagului, Girocului, Dâmboviţa, Soarelui, Freidorf. Vorbim despre copaci căzuţi, crengi rupte şi accese blocate, semne de trafic rupte sau căzute, dar şi de colmatări locale. Este un efort comun al tuturor companiilor subordonate municipiului Timişoara, dar şi a celor de la ISU şi a structurilor deconcentrate, pentru a face ca oraşul să arate ca înainte de furtună. Am avut debite localizate de 25.300 litri pe secundă, comparativ cu condiţiile de vreme fără intemperii când sunt 1.400. Câteva străzi au fost deci inundate, iar principala cauză au fost mizeriile aruncate în reţea”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Copac dărâmat de vânt FOTO Facebook/Dominic Fritz
De asemenea, echipele SDM s-au ocupat de reparaţii la semnele de trafic şi semafoarele afectate, pentru siguranţa traficului şi a celor care folosesc drumurile publice şi Poliţia Locală asigură sprijin pentru toate aceste demersuri, încă de azi noapte.

TIR răsturnat în Timişoara FOTO Marcel Neag
Mai multe localităţi fără curent electric
Pompierii au mai intervenit, joi, în Giroc pentru îndepărtarea unui copac, o inundaţie şi un contor de gaz spart. În Lugo,j s-a intervenit pentru înlăturarea a trei copaci, la cinci inundaţii şi pentru îndepărtarea a opt acoperişuri de bloc afectate de furtună. Pompierii au mai intervenit, de asemenea, în Chişoda, Parţa, Silagiu şi Utvin.
Furtuna de miercuri seara a lăsat fără curent electric mii de abonaţi din judeţ. O parte din situaţii a fost remediată în câteva ore, însă în Timiş au existat sute locuinţe fără curent electric şi joi.

Se lucrează şi pe Bega FOTO Laci Turak
Vă recomandăm să mai citiţi:







