Cum a ajuns la închisoare, pentru abuz în serviciu, omul sub nasul căruia a înflorit mafia imobiliară din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din cei mai puternici oameni din Timişoara ultimilor 26 de ani, fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ, a fost încarcerat la Penitenciarul Popa Şapcă după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Miuţ, sub nasul căruia mii de locuinţe din patrimoniul Timişoarei, au fost înstrăinate, este judecat şi în dosarul „Poli”, dar ar putea fi vizat şi de dosarul „112”.

Cei 16 ani de administraţie Ciuhandu în Timişoara s-au confundat cu două nume sonore: Nicuşor Miuţ (fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu) şi Ioan Cojocari (şeful Serviciului Juridic). Puterea celor doi a devenit notorie în oraş, iar multe matrapazlâcuri au fost puse pe seama lor. În timp ce Cojocari este încă în Primăria Timişoara şi aşteaptă pensionarea, fiind trimis în judecată în dosarul „Poli”, Miuţ a plecat din Primăria Timişoara când Ciuhandu era încă primar. Miuţ a invocat „salariul de mizerie”.

Plecarea lui Miuţ din Primăria Timişoara s-a produs, însă, după aproape 20 de ani în care mafia imobiliară din Timişoara a înflorit, cu Miuţ la şefia Direcţiei de Patrimoniu. Curtea de Conturi a avertizat în repetate rânduri haosul din Patrimoniu, primăria neavând nici măcar în momentul de faţă o situaţie exactă a clădirilor pe care le deţine.

Fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu şi mai mulţi funcţionari din Primăria Timişoara au fost trimişi, însă, în judecată într-un dosar de abuz în serviciu în care funcţionarii au fost acuzaţi că i-au închiriat clubului de fiţe Heaven o bază sportivă de 15.000 de metri pătraţi, iar primăria a încasat bani doar pentru 3.200 de metri pătraţi.

„În perioada 2003-2010, inculpaţii Miuţ Nicuşor, Opra Petru, Roşca Octavian Aurel, Voicu Marius Valentin, în calitate de şef al direcţiei Patrimoniu din Primăria Timişoara, respectiv de consilieri angajaţi la aceeaşi instituţie, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că au înlesnit închirierea, la un preţ modic, şi ulterior prelungirea contractului de închiriere, de către o societate comercială privată, a Bazei Sportive şi de Agrement situată în Timişoara – Zona Stadion, ce aparţine Primăriei municipiului Timişoara”, au arătat procurorii DNA în rechizitoriu.

Dosarul a fost judecat de Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel care i-au condamnat pe Miuţ şi Voicu la patru, respectiv trei ani de închisoare cu executare, iar pe ceilalţi funcţionari la închisoare cu suspendare. Judecătorii care i-au condamnat pe Miuţ şi Voicu la închisoare cu executare au avut în vedere că inculpaţii: „Prejudiciul semnificativ produs, numărul actelor materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii, în sarcina inculpaţilor reţinându-se infracţiunea de abuz în serviciu  în formă continuată, perioada pe care s-a desfăşurat activitatea infracţională, gravitatea concretă, poziţia procesuală a inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, refuzând practic să îşi asume fiecare răspunderea pentru activitatea sa, perseverând în a considera că modalitatea în care au acţionat ar fi fost una legală, justifică cuantumul pedepselor aplicate, precum şi modalitatea de executare a pedepselor”, se arată în motivarea sentinţei emisă de Tribunalul Timiş, care a fost menţinută şi la Curtea de Apel.

Aflat în Penitenciarul Popa Şapcă, Nicuşor Miuţ este judecat şi în dosarul „Poli”. De asemenea, Miuţ ar putea fi pus sub acuare şi în dosarul privind vânzările de case pe Legea 112. Dosarul se află în lucru la DNA structura centrală, dar momentan cercetările sunt efectuate in rem. 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite