Coşmaruri trăite în Al Doilea Război Mondial

Timp de o săptămână, „Adevărul de Seară“ Timişoara a prezentat ororile petrecute în anii `40. Dacă în zona Banatului evreii erau puşi să facă muncă obligatorie, cei din ţinuturile pe atunci ungureşti ajungeau în lagăre.

Timişoreanul Ştefan Şandor are 84 de ani, este doctor docent şi a lucrat în domeniul medicinei experimentale ca embriolog. Trupul lui este prins într-un scaun cu rotile, dar amintirile de acum aproape 70 de ani sunt mai clare ca niciodată. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ştefan Şandor locuia în Oradea. La doar 16 ani, împreună cu alţi 30.000 de evrei, s-a trezit în ghetoul oraşului, obligat să poarte steaua galbenă. În scurt timp, autorităţile naziste i-au urcat pe toţi în vagoane şi i-au deportat la temutul lagăr Auschwitz-Birkenau.

Acolo, oamenii au fost împărţiţi în buni şi răi. Cei încă apţi de muncă – spre exemplu tatăl lui, un medic orădean – au fost trecuţi în stânga. În partea dreaptă a ajuns mama sa, bunici, mătuşe, unchi, verişori. Cu toţii au fost coduşi într-un convoi şi s-a aflat abia mai târziu că fuseseră gazaţi şi arşi. După Auschwitz-Birkenau, Ştefan şi tatăl său au fost duşi într-un „sub-lagăr“ al cunoscutului Dachau, din Germania, unde au muncit până la venirea americanilor.

La 17 ani, arădeanul Andrei Gluck venise în Timişoara ca ucenic şi urma o şcoală de meserii, când i s-a interzis să mai meargă la cursuri. Tânărul a ajuns într-o tabără de muncă din Braşov, în miezul unei ierni mult prea geroase. „Era un câmp cu nişte barăci unde, înaintea noastră, fuseseră prizonierii ruşi. Am făcut păduchi. În baracă aveam o sobă, dar ardeam în ea ce găseam pe câmp, nu ne dădeau lemne. Nici mâncare nu prea ne dădeau“, a povestit Gluck.

În 1941, Ladislau Remus Romulus Schimmerling avea doar 15 ani. Elevul a fost obligat să întrerupă şcoala, fiind evreu, şi a fost nevoit să facă muncă obligatorie. „Se numea apărare pasivă. În timpul bombardamentelor, am avut sarcina să scoatem victimele de sub dărâmături, apoi făceam gropile comune la Mehala, unde se înmormântau decedaţii. Era un lucru înfiorător, mai ales că eram un copil“, a povestit bărbatul de 84 de ani.

Ironia sorţii
Pentru Schimmerling, ororile războiului au însemnat mai ales răutăţile pe care trebuia să le îndure de la ceilalţi oameni. „Am avut un vecin care locuia pe aceeaşi stradă cu mine. Mă aştepta pe stradă când eu veneam de la şcoală şi îmi dădea câte o lovitură pentru că eram evreu“, a spus Ladislau. Peste ani, timişoreanul a ajuns director al fabricii Kandia. Acelaşi bărbat care îl agresase în copilărie a venit la el pentru a-i cere să-l angajeze pe postul de frigotehnist. „Nu l-am angajat, am chemat portarul să-l scoată afară“, a încheiat Schimmerling. „Îmi amintesc aversiunea împotriva evreilor. Este foarte trist. Cei mai antisemiţi erau oamenii cu carte, preoţii, profesorii. Antisemitismul nu va dispărea niciodată“, a spus şi timişoreanca Bella Cimponeriu.

„Am rămas singur pe lume“
Perl Miklos a fost trimis în lagărul de concentrare Mauthausen din Austria. Între timp, întreaga sa familie a fost deportată şi exterminată la Auschwitz. În 1945, după eliberare, Perl Miklos a făcut febră tifoidă şi a fost internat un timp într-un spital din Wels. Când s-a întors acasă, şi-a dat seama că era singur pe lume.