UMF Târgu-Mureş împlineşte 70 de ani. Studenţii şi profesorii au pregătit evenimente de amploare până în luna decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea a fost creată în anul 1945 FOTO: Ana Gajdo
Universitatea a fost creată în anul 1945 FOTO: Ana Gajdo

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş are proiecte din ce în ce mai ambiţioase. Profesorii vor să aducă cei mai buni elevi din ţară să studieze medicina la Mureş şi chiar de mâine pornesc Caravana UMF. Un congres medical româno-iordanian va aduce în luna mai, în Mureş, reprezentanţi ai Casei Regale din Amman. Conferinţe, evenimente culturale, sportive se vor defăşura până la sfârşitul anului, sub numele de  UMF 70.

10 luni de evenimente

Rectorul UMF Târgu-Mureş, prof.univ.dr. Leonard Azamfirei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că  prin proiectul UMF 70 se doreşte promovarea valorilor medicinei mureşene în ţară şi străinătate. “Pe de-o parte este un proiect care doreşte să sărbătorească într-un mod special o aniversare importantă nu doar a universităţii, ci a întregii zone în care trăim. 70 de ani de învăţământ medico-farmaceutic la Târgu-Mureş (...) este un eveniment care pentru noi, ca şi universitate, înseamnă 70 de ani de prestigiu, de performanţă şi de profesionalism”, a declarat rectorul Azamfirei.
Pe lângă evenimentele academice vor avea loc şi acţiuni culturale, sportive- unde este aşteptată inclusiv Simona Halep!  Conducerea universităţii vrea chiar să lanseze o monedă aniversară „UMF 70”, lucru pentru care a cerut sprijinul Bancii Naţionale şi o emisiune filatelică aniversară.

Faza naţională a Olimpiadei de Biologie

Rectorul a mai anunţat că în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, la UMF vor avea loc fazele naţionale ale olimpiadei de Biologie, pentru liceeni, în luna aprilie. Programul mai prevede şi prima conferinţă pentru simulare şi abilităţi practice în medicină din România, Ziua Regalităţii la UMF unde sunt aşteptaţi membrii Casei Regale sau aniversarea a  25 de ani de medicină militară la Târgu-Mureş, în luna mai.
   
Caravana UMF Târgu-Mureş

Mâine dimineaţă ia startul Caravana UMF Târgu-Mureş, una din cele mai ample acţiuni de mediatizare a universităţii în rândul liceenilor din întreaga ţară. 110 licee din 19 judeţe, respectiv 46 de oraşe vor fi vizitate de profesori şi studenţi medicinişti pentru a-i convinge pe tineri să studieze la Târgu-Mureş. Mesajul UMF 70 va ajunge la aproape 80.000 de tineri din toată ţara.
„Carvana UMF îşi propune să promoveze valorile universităţii în liceele din jurul oraşului Târgu-Mureş şi din jurul judeţului (...) mai precis Bistriţa, Sibiu, Cluj, Braşov, Alba, urmând ca în cursul lunii martie să extindem proiectul la nivel naţional” , a menţionat, în cadrul conferinţei de presă, conf.univ. dr. Ovidiu Cotoi

 Congres de medicină româno-iordanian

În luna mai va avea loc, în colaborare cu Universitatea din Amann şi Casa Regală din Iordania, reprezentată de Prinţesa Muna al-Hussein, a VI-a ediţie a Congresului Româno-Iordanian, context în care se aniversează şi 50 de ani de relaţii diplomatice întrecele două ţări.
„O manifestare cu impact nu doar ştiinţific, ci şi la nivel naţional şi diplomatic, va fi Congresul care se face în parteneriat cu Universitatea Iordaniană din Amann, cea mai importantă universitate din Iordania (...)sub auspiciile Casei Regale din Iordania. (…)Cred că acest eveniment vine într-un context mai larg, întrucât anul acesta se aniversează 50 de ani de relaţii diplomatice între România şi Iordania”, a menţionat Leonard Azamfirei.

Mures


 Rectorul UMF Târgu-Mureş a spus şi că a fost plăcut surprins ca la vizita efectuată anul trecut în Iordania să afle că aproape 3000 de medici de acolo sunt absolvenţi de medicină ai unor instituţii din România şi printre ei se numără şi ministrul Sănătăţii din Regatul Haşemit al Iordaniei.
„Am fost foarte impresionat când am mers anul trecut la acest congres (în Iordania, n.r.) să fiu rugat să vorbesc în româneşte pentru că participanţii îşi doreau să audă vorbindu-se în ţara lor în limba română”, a mai spus Azamfirei.

Rectorul Leonard Azamfirei a mai  precizat că proiectul UMF 70 se derulează în parteneriat cu Primăria Târgu-Mureş, Consiliul Judeţean şi Instuţia Prefectului - Judeţul Mureş.    

Citiţi şi

Mihai Leu a fost testat cu tehnologie din medicina integrativă

 


 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite