Târgu-Mureş: Premieră mondială pentru medicina de urgenţă din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1500 de medici, paramedici, pompieri şi personal din sistemul de prim ajutor din România vor primi instruire profesională pentru intervenţia la accidente colective şi dezastre, urmând modelul francez şi italian.

Acesta este unul dintre obiectivele unui proiect în premieră mondială, lansat astăzi la Târgu-Mureş. Valoarea acestuia se ridică la peste 20.700.000 de lei, din care 2% reprezintă cotribuţia Fundaţiei pentru SMURD.

Simulator de dezastre la Târgu-Mureş

Potrivit Secretarului de Stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, proiectul va presupune şi crearea la Târgu-Mureş a unui simulator digital de catastrofe.

„Proiectul are trei mari linii. Prima ar fi crearea de cursuri la distanţă în sistem e-learning pentru toţi cei care lucrează în sistemul de urgenţe, din partea SMURD, Ambulanţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar pe viitor şi pentru Poliţie şi Jandarmerie, care vor participa la managementul situaţiilor de criză. A doua linie ar fi crearea unui simulator digital pentru partea practică de management al situaţiilor de criză.  Dacă va fi un simulator într-un spaţiu fix, acesta va fi amplasat la Târgu-Mureş, dar ne gândim şi la varianta unui simulator mobil, ce se va deplasa pe teren. Al treilea aspect ar fi pregătirea primilor 1500 de medici, pompieri, paramedici, care vor fi pregăţiţi prin sistemul de e-learning, apoi vor participa la activităţile practice desfăşurate cu ajutorul simulatorului”, a explicat dr. Raed Arafat.

Tematica cursurilor de e-learning este stabilită de echipe mixte româno-franceze-italiene. Astfel, personalul medical din România va beneficia de experienţa străinilor în modul de intervenţie în accidente colective şi dezastre.

Nu există în lume un astfel de sistem de e-learning pentru managementul situaţiilor de catastrofă, iar noi suntem mândri să facem parte din acest proiect. Am stabilit deja situaţiile de urgenţă ce vor fi simulate în România. Este un proiect novator, care costă mult, dar care va permite celor implicaţi să înveţe partea teoretică, iar pentru partea practică vor putea accesa simulatorul digital. La sfâşitul cursului urmat prin sistemul e-learning, cursantul va putea să se şi evalueaze. ”, a precizat gen. Henri Julien, vicepreşendintele Societăţii Franceze de Medicină de Catastrofă.

În cadrul proiectului vor fi instruiţi în pimă fază 300 de medici din cadrul SMURD şi Ambulanţă, 500 de paramedici din echipele SMURD, 100 de pompieri şi 600 de subofiţeri.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite