Teritoriul judeţului Gorj, „ciopârţit“ de lucrările miniere. Peste 15.000 hectare de terenuri agricole şi silvice au fost distruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările miniere au modificat relieful judeţului Gorj
Lucrările miniere au modificat relieful judeţului Gorj

O mare suprafaţă de teren din judeţul Gorj este afectată de lucrările miniere. Conform Oficiului pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Gorj, suprafaţa care a avut de suferit se ridică la peste 15.000 de hectare.

Cea mai mare parte din terenurile afectate sunt cele agricole. Peste 11.000 de hectare nu mai pot fi cultivate, pentru că terenurile au fost excavate în căutarea cărbunelui. De asemenea, peste 3700 de hectare de pădure au dispărut tot ca urmare a exploataţiilor miniere. 

Zonele care au avut cel mai mult de suferit se află în Roşia de Amaradia, Samarineşti, Cătunele, Slivileşti, Fărcăşeşti, Rovinari, Mătăsari, Albeni, Dragoteşti, Urdari, Bîlteni şi Motru. 

Doar 3000 de hectare au fost refăcute

Suprafeţele redate circuitului productiv sunt nesemnificative în raport cu terenurile afectate. Astfel, din anul 1990 şi până în prezent au fost redate circuitului agricol peste 3000 de hectare, iar în cel silvic aproape 2500 de hectare. În prezent se află în curs de redare o suprafaţă de 881 hectare de teren. „Deşi suntem singura unitate de specialitate la nivelul judeţului, comenzile pentru studii de amenajare minieră, recultivare etapa a II-a, respectiv clase de calitate în urma încheierii procesului de redare şi recultivare, sunt foarte puţine şi pe suprafeţe mici, imaginea de ansamblu în zonele cu halde de steril fiind selenară“, a spus Lucian Dorel Popescu, directorul Oficiului pentru Studii Pedologice şi Agrochimice Gorj. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite