România, pe primul loc în Europa la găinile din rasa „Brahma“. Un crescător din Gorj a obţinut două titluri de campion european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mandrut

Gorjeanul Constantin Mândruţ, în vârstă de 44 de ani, deţine două păsări din rasa Brahma care au obţinut titlul de campion european, la competiţia care s-a desfăşurat în Danemarca.

Acesta este singurul român care a câştigat două titluri de campion european cu păsările pe care le deţine. „Acesta a fost visul meu, să ajung campion european. Am reuşit acest lucru. Am să obţinut titlul de campion european la rasa Brahma „argintiu cu benzi“, herminatul închis, aşa cum este denumită de către crescători, atât la găină, cât şi la cocoş. Din câte ştiu sunt singurul român care a câştigat două titlul de campion european“, a spus Constantin Mândruţ, care este preşedintele Asociaţiei de Păsări şi Animale Mici de Rasă Gorj

România, campioană europeană la rasa „Brahma“

La Campionatul european, primul loc la rasa grea Brahma a fost câştigată de România, pentru că un alt crescător din judeţul Cluj, a câştigat primul lor la rasa Brahma „columbia alb-negru“.

„Toată Europa vorbeşte despre noi, pentru că România este campioană europeană la rasa Brahma. E prima dată când se întâmplă acest lucru la rasa Brahma. În România sunt mulţi crescători ai acestei rase şi ambiţia dintre ei este mare, astfel că investeşte în genetică“,

a precizat Constantin Mândruţ. 

mandrut

Păsările, transportate cu o maşină specială

Păsările au fost transportate cu o maşină specială la campionatul din Danemarca „A fost foarte greu să ajungă în Danemarca, pentru că în primul rând a fost vorba de o distanţă de 2.200 de kilometri. Exponatele au fost trimis cu maşini de la Federaţie, iar crescătorii aşa cum au putut. Unii au mers cu avionul, iar alţii au mers cu maşinile. A fost destul de costisitor şi de obositor, dar efortul a meritat. Ca să poţi participa la o expoziţie europeană trebuia ca asociaţia din care faci parte să fie înscrisă la federaţia naţională, iar aceasta să fie înscrisă la federaţia internaţională“.

„Este un dar de la Dumnezeu“

O pasăre campioană se obţină foarte greu. Este nevoie de îndeplinirea mai multor cerinţe ca să ajungă la o astfel de performanţă: „Păsările de acest fel sunt rare. Orice pasăre care participă la expoziţie necesită o îngrijire specială, dar dacă există o pasiune mare şi crescătorul are ambiţia să ajungă ca exponatul lui să obţină un punctaj mare se implică mult. Sunt tot felul de factori care contribuie la formarea unei păsări campioane, de la genetică şi până la hrănirea corespunzătoare“, mai povesteşte Constantin Mândruţ.

mandrut

Acesta se ocupă de şase ani de creşterea păsărilor de rasă. „Este un dar de la Dumnezeu. Am crescut la ţară şi familia mea a avut tot timpul păsări în curte, dar nu am avut de rasă. Am vrut să creştem pentru ouă. Ambiţia a fost că, dacă tot cresc găini, măcar să cresc găini de rasă. Am încercat pe mai multe varietăţi de rase şi de culori, dar am rămas pe Brahma. Poate pentru unii crescători poate fi o afacere, dar pentru mine este o pasiune“. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite