Ceas dedicat bicentenarului Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Va fi fabricat în Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
200 de ceasuri vor fi produse
200 de ceasuri vor fi produse

Un ceas dedicat aniversării bicentenarului Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu va fi lansat în toamna acestui an. Ceasul va fi realizat într-o ediţie limitată.

Ceasul este realizat în Ediţie limitată, de colecţie, pentru celebrarea Bicentenarului Revoluţiei din 1821 conduse de Tudor Vladimirescu. Această iniţiativă îi aparţine Asociaţiei Excelsior pentru Excelenţă în Educaţie.
Contractul pentru producerea ceasului a fost semnat şi acesta a intrat în producţie, „urmând să fie gata în septembrie, însă de astăzi este disponibil pentru precomandă pe site-ul ceasuri.curost.ro.

Iniţiativa asociaţiei are rolul de a marca împlinirea a 200 de ani de la Revoluţia din 1821, prin lansarea a 200 de ceasuri de mână, cu mecanism mecanic elveţian, asamblate în România. Ceasurile vor fi gravate cu numere cuprinse între 1 şi 200“, se arată într-un comunicat de presă 

Designul este conceput de către doi tineri arhitecţi

Designul ceasului este conceput de Octavia şi Lucian Loiş, doi tineri arhitecţi din Transilvania, fondatorii brandului Şezi, recunoscuţi pentru contribuţia la proiectul ceasului Tissot Centenar Ediţie limitată 1918 – 2018. 

Cadranul ceasului „Tudor Vladimirescu” reflectă frânturi din trecutul istoric. Simbolul geometric central reprezintă o parabolă şi este inspirat din mânerul sabiei lui Tudor. În acelaşi timp, la nivel lexical, parabola este o pildă care dăinuie. Cifrele chirilice amintesc de textul scris pe steagul de mătase al Revoluţiei din 1821, dar şi pe Proclamaţia de la Padeş. Cercul cu reflexii albastre este imaginea stilizată a inelului din aur primit de Tudor Vladimirescu de la părinţii lui. Romburile reprezintă pandurii, care protejează întregul dans al elementelor din cadran.  

Îmbinând tradiţia cu inovaţia, acest ceas te poartă prin momente care au influenţat prezentul. 

Elementele componente produse în fabrica unui român din Elveţia

 Elementele componente ale ceasului sunt produse în Elveţia şi vor fi asamblate în România. 

„Cele două sute de ceasuri vor fi produse într-o fabrică din Elveţia, ce aparţine românului Florin Niculescu, şi vor fi lansate sub un brand cu renume: Tavannes Watches @ Co. Brandul Tavannes este cunoscut în România fiind fabrica unde a fost realizat un ceas de buzunar pentru pionierul aviaţiei Aurel Vlaicu ori ceasuri cronograf de buzunar, cu telemetru, pentru Armata Română, în 1940.

Asamblarea ceasului se va face în România, de către Antic Horologivm, companie fondată de cunoscutul ceasornicar Mihai Ceciu. În plus, compania va asigura întreg panelul de servicii de garanţie şi postgaranţie.

Antic Horologivm este un punct de reper în sectorul orologeriei de lux din România şi a fost o alegere de colaborare evidentă pentru un proiect de această anvergură. Horologivm a reuşit materializarea ideilor şi a viziunii artistice a iniţiatorilor proiectului şi, în strânsă colaborare cu Tavannes Watches &Co din Elveţia, a făcut posibilă realizarea tehnică a componentelor ceasului - omagiu ”Tudor Vladimirescu”, la standarde de calitate elveţiană. 

Lansarea ceasului ”Tudor Vladimirescu” sub acest brand este începutul unei colaborări de lungă durată, pentru realizarea altor produse de colecţie“, se mai arată în comunicatul de presă. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite