PORTRET: Alex Vâlcu, lăutarul care scrie poezii pentru copii

Dâmboviţeanul a cântat 40 de ani la peste 800 de nunţi. Amintirile din toată această perioadă au fost strânse într-o carte, plină de naturaleţe şi umor – „Aşa a început legenda”.

2004 a fost anul când Alex Vâlcu s-a dezvăluit publicului ca poet. Scria din liceu, însă nu se gândise să împartă cu cei din jur talentul cu care l-a hărăzit Dumnezeu. I se părea suficient că, timp de 40 de ani, a cântat pentru cei din jur.

Scrisul vroia să-l păstreze doar pentru sine, ca pe un secret bine păzit. Destinul însă a lucrat altfel, iar Alex Vâlcu nu regretă că s-a lăsat luat de val.

„La început, am fost foarte apropiat de teatru. Nu-mi scăpa nicio piesă care se difuza la radio, cum era pe vremea aceea. Citeam tot ce prindeam legat de teatru. În 1968, când am plecat militar, tocmai la Roman, am luat cu mine caietele cu poezii şi piesa de teatru pe care o scrisesem. Mă gândeam că, cine ştie, poate există vreo revistă a unităţii şi voi avea posibilitatea să le public”, îşi aminteşte Alex Vâlcu. Aşa a rămas poetul fără primele sale creaţii, care au dispărut pur şi simplu din geamantanul său de soldat.

Succesul a venit mai întâi din muzică

La întoarcerea din Armată, Alex Vâlcu a continuat să scrie, însă fără a se gândi să-şi strângă poeziile într-un volum. O făcea pentru plăcerea proprie. De aftfel, în timpul liber, s-a axat pe muzică.

„În 1969, m-am apucat să cânt la chitară. Am înfiinţat chiar şi o formaţie – «Piraţii». De ce numele ăsta? A fost ideea unuia dintre componeţi, care făcuse box şi căruia i se zicea în ring piratul. Am cântat la mai mult de 800 de nunţi, plus la hore, la baluri. Ne-am oprit în 2010, după ce a murit fratele meu, solistul principal al «Piraţilor». Despre cei 40 de ani de muzică, am scris şi o carte, «Aşa a început legenda», publicată anul trecut”, mărturiseşte Alex Vâlcu.

Se mândreşte că, în 1972, „Piraţii” au câştigat locul II la un concurs de interpretare, organizat la „Clubul Petrolistului” din Târgovişte. Au primit atunci 60.000 de lei. Erau bani, nu glumă.

„Nu ne-am ales însă cu nimic. Am vorbit cu directorul Căminului şi cu primarul nostru de la Conţeşti că donăm 30.000 de lei pentru renovarea instituţiei de cultură din comună, iar ceilalţi 30.000 să-i folosim să ne cumpărăm instrumente. Au fost de acord, dar nu au făcut aşa. Din momentul ăla, nu am mai cântat niciodată la Conţeşti”, povesteşte Alex Vâlcu.

Şapte cărţi în şapte ani

Şi-a strâns poeziile într-un volum abia după zeci de ani şi atunci dintr-o ambiţie. Prietenii săi reuşiseră să-şi publice creaţiile. „Lucram la Aparataj. Un coleg de-al meu, Virgil Voinescu, mi-a dat cu autograf prima sa carte. Mergem cu ea la vedere, foarte mândru, fiindcă era prietenul meu acest scriitor. Într-o altă zi, George Ioniţă, alt amic de-al meu, mi-a dat şi el o carte. Am citit-o cu plăcere. Când i-am înapoiat-o, i-am spus: George, pot şi eu să scot o carte de poezie”, rememorează Alex Vâlcu momentul de cotitură din viaţa sa.

Zis şi făcut! În octombrie 2004, apărea prima sa plachetă de poezii – „Altarul meu”. Acum, Alex Vâlcu are publicate şapte cărţi de autor şi a apărut şi în opt antologii. În acelaşi timp, este redactor la revista lunară de cultură „Amurg sentimental”.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum v-aţi apucat să scrieţi poezie pentru copii?
Şi în acest caz, a lucrat destinul. Un volum de poezie de-al meu a ajuns în mâna cunoscutului scriitor şi om de televiziune, fost ministru al Sportului şi Tineretului,  Alexandru Mironov. Domnia sa m-a îndemnat să scriu poezie pentru copii. A fost ca o provocare. Îmi promisese că dacă reuşesc, va suporta costurile pentru tipărire. În patru zile am scris prima mea carte de poezie pentru copii – „Lunile anului”. Era o combinaţie cu desene de colorat. Nu am reuşit să o public imediat, fiindcă nici Alexandru Mironov nu a avut sufiente resurse, însă, când a văzut lumina tiparului, cartea aceasta s-a bucurat de mult succes. De altfel, este singura care mi-a adus şi bani. Trebuie să ştiţi, nu se poate trăi din scris.

Cum v-a primit lumea oamenilor de litere din judeţul Dâmboviţa?
Bine. La început ai senzaţia că acceptă cu greu aproape de ei pe cineva nou, un începător. Dar, eu am organizat diferite acţiuni, ca să le stârnesc interesul. La Titu, împreună cu bibliotecara Liliana Grigorescu şi cu prietenul Virgil Voinescu, am înfiinţat în 2009 Cenaclul Literar „Luceafărul”. Anul acesta, în luna ianuarie, am organizat un concurs de creaţie. Am rămas surprinşi cât de mulţi copii s-au înscris. Acum suntem în perioada de deliberare. Vom înmâna premiile pe 28 februarie. Am descoperit trei fete extrem de talentate, pe care mi-am propus să le aduc la întâlnirile Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, să ia contact direct cu această lume.

Ce îi place:
„Îmi place muntele. În ultimii ani, am rămas fidel Cotei 2.000, fiindcă mă simt extrem de bine atunci când mă văd acolo sus, aproape de cer”, spune poetul.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place minciuna. Sunt conştient că există peste tot în jurul meu, dar încerc să mă feresc. Nu îi suport pe beţivi şi nici pe şmecherii proşti”, afirmă Alex Vâlcu.

Profil:

Născut: 12 octombrie 1949, Conţeşti
Studii: Şcoală Tehnică de Maiştri
Familie: Căsătorit, doi copii