Mihai Alexandru, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, tenor în tinereţe

Cartea de onoare păstrează amintirile întregii cariere a directorului

Mihai Alexandru şi-a dedicat 36 de ani din viaţă diriguirii Casei de Cultură a Sindicatelor. Puţini ştiu că a cântat în mai multe coruri, ba chiar a cochetat şi cu actoria.

Mihai Alexandru a venit la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte în 1968, ca îndrumător cultural. Avea studii superioare de filologie şi, în urma unui examen, a primit avizul sindicatelor. Aşa a început totul. Din acel an, activitatea de la casa de cultură i-a ocupat aproape tot timpul. În 1974 a fost numit în funcţia de director. Vremurile erau altele atunci, la fel şi satisfacţiile profesionale. „Cetăţenii care sunt de vârsta mea sau mai tineri îşi aduc aminte că aveam o stagiune teatrală permanentă, cu marile instituţii teatrale din Bucureşti, Teatrul Naţional, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi din zonele limifrofe, din Ploieşti sau Piteşti. Cel puţin o dată pe săptămână erau două spectacole pe zi la care se epuizau biletele. Fără să intervenim noi. Aveam public şi la simpozioane”, îşi aminteşte directorul. Nostalgia acelor vremuri în care evenimentele organizate la casa de cultură erau apreciate mai mult reiese din cuvintele bărbatului: „necazul nostru este că activităţile culturale sunt din ce în ce mai rare. În momentul de faţă am început să pierdem teren. Noi dorim să ţinem vie flacăra culturii, chiar dacă pâlpâie”.

Locul de muncă, a doua casă
„Am program non-stop. Soţia nu se supără, că a lucrat şi ea în cultură şi ştie cum e”, spune Mihai Alexandru. După patru decenii, nu s-a plictisit de aceleaşi responsabilităţi şi continuă să-şi iubească serviciul, la fel şi locul de muncă. „Casa de Cultură a Sindicatelor e foarte primitoare de la primele raze de soare ale dimineţii, până apune soarele”, este de părere directorul. După o viaţă de muncă, singurul regret este că oamenii se îndepărtează de cultură şi că însuşi organizatorii de spectacole sunt uneori neserioşi. „Încă de la început, n-am avut probleme cu spectacolele pe care le-am organizat cu instituţii profesioniste. Dar, pe lângă acestea, au existat spectacole organizate de particulari, care treceau pe afiş o sumedenie de actori şi nu vedeai decât jumătate din ei. Încă se mai întâmplă. Vă daţi seama în ce situaţii imposibile suntem puşi”, povesteşte Mihai Alexandru.

La pensie, se va dedica scrisului
Puţini ştiu că directorul Casei de Cultură a Sindicatelor a cântat în tinereţe. A fost tenor în corul elevilor, la Teatrul Popular „Tony Bulandra”, membru al corului „Cântarea României”, membru al ansamblului folcolric al institutorilor din Baia Mare, membru al ansamblului „Floricica”, membru al corului ostăşesc la şcoala de ofiţeri de rezervă nr. 1 din Bucureşti şi membru al corului mixt al casei de cultură. În plus, a jucat şi teatru, dar consideră că „e mai bine în spatele scenei”.
A doua mare pasiune la care nu a renunţat este scrisul. „Nu s-a materializat prea mult, dar o să-i acord timp când o să ies la pensie. Am fost publicat în volume alături de alţi autori. Am culegeri de folclor, scriu poezie, proză, epigrame, fel de fel, toate înmănunchiate în volume care aşteaptă un editor. Nu caut scopuri materiale, dar nici să-mi dau munca pe degeaba”, explică bărbatul.

Întrebări şi răspunsuri

Ce calităţi trebuie să aibă un director de casă de cultură?
Indiferent de vremuri, chiar şi pe criza aceasta, trebuie să ai o tenacitate diabolească, pentru ca să rezişti la o casă de cultură. Şi trebuie să faci sacrificii. Salariul e modic şi te confrunţi cu multe situaţii, şi bune şi rele, dar rămâne satisfacţia publicului de bună calitate.

Ce personalitate nu aţi reuşit să aduceţi pe scena din Târgovişte?
Dan Puric. Mi-a plăcut de când evolua la Teatrul Naţional. Urmăresc toate apariţiile lui la televiziune şi îmi pare rau că nu l-am putut aduce aici. Dar mi-e teamă de public, pentru că la o întâlnire cu el, trebuie să ai o sală plină, ceea ce greu mai reuşim în ziua de azi.


Ce îi place?
Îmi plac actele de cultură serioase şi felicit, încă o dată, toţi dâmboviţenii care sunt alături de cultură. Îmi plac oamenii care sunt morali, drepţi, chiar dacă şi ei au suferinţele lor.

Ce nu-i place?
Nu-mi place omul care bârfeşte. Şi nu-mi place că lumea culturii nu este coordonată cum trebuie. Nu înţeleg de ce trebuie să împrumutăm sărbători de la alţii şi să uităm de ale noastre.

Profil:
NĂSCUT: 20 aprilie 1945, Târgovişte
STUDII: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
FAMILIE: Căsătorit, un fiu şi doi nepoţi