Mersul pe vârfuri la copii. Când este răsfăţ şi când trebuie să ne punem semne de întrebare
0Mersul pe vârfuri este des întâlnit la copii, mai ales atunci când încep să facă primii paşi, iar “tehnica” este întâlnită chiar la vârsta de 4-5 ani. Părinţii ar trebui să îşi facă griji atunci când copiii merg pe vârfuri prea des.
“Mersul pe vârfuri pe care îl au copiii până pe la 4-5 ani este mai mult o formă de răsfăţ. După ce încep ei să se ţină bine pe picioare vor să vadă mai mult, să fie mai înalţi şi se ridică pe vârfuri. Ei se distrează practic. Bineînţeles că sunt şi situaţii când copilul are o boală congenitală, cum ar fi <<picior strâmb congenital>>”, ne-a spus dr. Radu Minulescu, singurul chirurg pediatru din Dâmboviţa.
Cum se tratează
Această boală asta apare atunci când tendonul ahilian este mai scurt, mai contractat şi piciorul stă pe vârfuri sau în interior. Sunt însă şi copii care merg pe vârfuri până la vârste mai mari pentru a-şi păstra echilibrul, dar părinţii nu trebuie să îşi facă griji.
“Se tratează fie ortopedic, ori chirurgical. Dacă are cauză anatomică – picior strâmb, deci dacă cel mic merge pe vârfuri trebuie tratat. Dacă e vorba de o boală medicul îşi dă seama la consult, pentru că mişcările piciorului sunt limitate. În funcţie de gravitatea bolii, în funcţie de contractura piciorului, se poate recurge la tratamant cu aparat gipsat sau la operaţie. Înainte de operaţie se încearcă cel puţin trei luni de tratament ortopedic”, mai spune dr. Radu Minulescu.
Refacerea după chirurgie presupune mişcare multă şi masaj terapeutic.
Există şi pacienţi la care boala apare ca urmare a unei afecţini neurologice, iar tratamentul este mult mai complex, pentru că aceştia cooperează mai greu cu medicul.
Părinţii pot apela şi la un truc pentru a-i face pe cei mici să meargă pe toată talpa – mersul pe nisip.