Exemplul lui Edi. A crescut în sistemul social, este student la Farmacie şi vrea să activeze în SRI
0Edi, un tânăr în vârstă de 20 de ani, crescut în sânul unei familii de asistenţi sociali, vrea să întoarcă din bunătatea care i-a fost oferită de familia adoptivă. Este student în anul al II-lea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, specializarea Farmacie.
“Toată lumea e de părere, în mod eronat, că dacă urmezi facultatea de farmacie trebuie să lucrezi într-o farmacie comunitară. E bine să se ştie că farmaciştii nu sunt prezenţi doar în farmacii, ci au un rol foarte important în menţinerea vieţii”, crede Edi.
Chiar dacă urmează una dintre cele mai dificile facultăţi, Edi spune că totul i se pare uşor: “A fost tare bine şi la facultate şi în cămin. Mi-am făcut prieteni, am fost drăguţ cu toţi. I-am ajutat cu temele, le-am mai explicat aspecte pe care ei nu le-au înţeles, iar eu da. Mi-e foarte uşor şi mie să învăţ dacă explic şi altora, reţin eu mai bine.”
Băiatul sare în ajutorul oricui are nevoie doar dacă se simte pregătit să îl ajute. Spune că nu vrea să încurce şi dacă nu este sigur pe el preferă să stea deoparte. Este dornic să evolueze din toate punctele de vedere şi în orice discuţie cu el se regăseşte expresia “e loc de mai bine”.
Edi a avut norocul să ajungă în grija lui Traian Baron, asistent maternal profesionist în cadrul DGASPC Dâmboviţa.
El vrea să lucreze pe viitor în laboratorul SRI sau în domeniul studiilor clinice.
Edi, tânărul din sistemul social care vrea să lucreze în SRI. FOTO: DGASPC Dâmboviţa
“Nu există prea multe posibilităţi fără studii superioare. Farmacia mi se pare foarte interesantă! Oamenii trebuie să înţeleagă importanţa farmaciştilor în medicină. Şi vaccinurile au fost create în mare parte de chimişti şi farmacişti. E bine să se ştie că nu sunt prezenţi doar în farmacii. Farmaciştii au un rol foarte important în menţinerea vieţii.”, arată Edi.
Pentru el, primul an de facultate a fost uşor, deşi, facultatea pe care o urmează nu este deloc una uşoară. „A fost tare bine şi la facultate şi în cămin. Mi-am făcut prieteni, am fost drăguţ cu toţi. I-am ajutat cu temele, le-am mai explicat aspecte pe care ei nu le-au înţeles, iar eu da. Mi-e foarte uşor şi mie să învăţ dacă explic şi altora, reţin eu mai bine", spune el.