Cizmar din tată-n fiu, beteag de picioare, se uită cu regret la încălţări. „Măcar Dumnezeu mi-a lăsat braţele bune“
0
Direcţia pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa a început, de puţin timp, să prezinte poveştile de viaţă ale beneficiarilor din centrele sociale. Sunt oameni simpli, cu pasiuni şi hobby-uri comune cu celelalte persoane care nu au fost loviţi de soartă, la un moment dat.
O clipă de neatenţie poate transforma existenţa într-un coşmar. Povestea lui Costel (51 de ani), unul dintre locatarii unui azil din Pucioasa, este un exemplu care ne pune pe gânduri şi care ne îndeamnă să preţuim mai mult ceea ce avem.
Meseria de bază a lui Costel este cea de cizmar, meserie pe care a practicat-o aproximativ 12 ani, sub îndrumarea tatălui său.
„Am fost cizmar de categoria I. Am învăţat meserie de la tata, a avut cizmăria în casă. Făcea sandale, papuci închişi, ghetuţe, cizmuliţe. Îmi dădea mereu să trag la calapod şi uşor, uşor am învăţat să fac tot. Făceam încălţăminte de calitate, pe care clienţii o purtau ani de zile. După revoluţie, meseria de cizmar nu a mai mers, pentru că a apărut încălţăminte de toate felurile în comerţ”, spune bărbatul.
De 14 ani îşi duce veacul în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.
Stă aici de când a fost ţintuit într-un scaun cu rotile, în urma unui accident de tren, petrecut la Găeşti.
Domnul Costel, cizmarul FOTO: DGASPC Dâmboviţa
Avea doar 37 de ani şi voia să meargă la un prieten, cu trenul, dar nu a mai ajuns la destinaţie, ci la spital. De atunci nu s-a mai ridicat niciodată pe propriile picioare. Pentru că era divorţat şi nu avea cine să-l îngrijească, a ajuns într-un centru social din Pucioasa.
„Nu îmi lipseşte nimic aici, dar singurătatea mă apasă. Dacă nu dădea trenul peste mine m-aş fi recăsătorit, aş mai fi făcut copii. Am o singură fiică de 27 de ani, cu care nu am mai ţinut legătura de ani de zile. Ştiu doar că s-a căsătorit. Îmi e dor de ea. Poate ne vom mai întâlni vreodată”, spune cu regret bărbatul.
Este trist că nu îşi poate trăi viaţa în mod normal şi că a pierdut, poate, cei mai frumoşi ani în scaunul cu rotile. În ciuda acestei probleme apăsătoare, se bucură de viaţă cum poate.
„Îmi doresc multă sănătate, atât. Şi le doresc tuturor multă sănătate şi celor de la centru şi tuturor oamenilor. Sunt un om cu credinţă în Dumnezeu. Am Biblia cu mine, am cărţi de rugăciuni pe care le citesc mereu. Mă rog în fiecare zi. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt aşa, că am condiţii bune aici, pe care nu le aveam acasă. Mi-a lăsat braţele bune şi mă pot descurca aşa”, mărturiseşte el.
Domnul Costel, cizmarul FOTO: DGASPC Dâmboviţa
Sspune că dacă nu s-ar fi făcut cizmar, ar fi îmbrăţişat cu mare drag meseria de solist. La un eveniment, când acordeonistul Marian Mateescu a mers să cânte pentru cineva din sistemul de protecţie socială, Costel, cizmarul, l-a acompaniat cu vocea cântând melodii din folclor. Un moment care-i încălzeşte acum sufletul şi-l face să viseze frumos.
Se încarcă comentariile...
