Claca la coasă, tradiția secerată de tehnologie. Se lăsa cu o masă de mulțumire, plină de bucate și voie bună VIDEO
0Claca la coasă reprezintă cositul ierbii în echipă, cu ajutor de la rude, vecini, prieteni. Este, un obicei străvechi, tradiţional şi românesc, de întrajutorare și totodată un prilej de socializare prin muncă, cântec și voie bună.
Claca la coasă a fost răspândită în toată România, dar mai ales în zonele rurale, unde agricultura era principala ocupație a oamenilor. În aceste zone, claca era o modalitate de a face față muncii grele și de a asigura o recoltă bogată.
În trecut, niciodată o clacă nu se făcea în zi de sărbătoare sau mai ales în zi de duminică, la fel şi orice altă activitate lucrativă.
Plata pentru cei implicați nu era una bănească, ci fiecare plătea la rândul său prin participarea la clăcile celorlalți. Cu cât numărul participanților era mai mare, cu atât lucrul devenea mai ușor și finalitatea lui - mai rapidă.
Claca se organiza de obicei în perioada de vară, când fânul era copt. În ziua clăcii, gospodarul care avea nevoie de ajutor anunța vecinii și rudele. Aceștia veneau cu coase și alte unelte necesare cositului.
Munca era împărțită în mod egal, iar la sfârșit, gospodarul oferea o masă de mulțumire, la care participau toți cei care au ajutat.
Claca la coasă a început să scadă în importanță în secolul al XX-lea, odată cu dezvoltarea mecanizării în agricultură. Cu toate acestea, tradiția nu a dispărut complet, fiind încă practicată în unele zone din România.
În prezent, claca la coasă este organizată în principal în scopuri culturale și turistice. Există numeroase evenimente care promovează această tradiție, cum ar fi festivaluri folclorice, concursuri de coasă și demonstrații de tehnici tradiționale de cosit.
Zonele din România unde claca la coasă mai este practicată sunt: Maramureș, Bucovina, Oltenia, Moldova și Transilvania.
Se încarcă comentariile...
