Bătălie pe „vedetele” Bucegilor. Primăria Moroieni vrea ca Babele și Sfinxul să devină brand al localității

0
Publicat:

Sfinxul și Babele sunt cele mai cunoscute monumente ale naturii din România, însă mai multe instanțe au fost puse să dea un verdict: pe teritoriul cărui județ se află.

Primăria Moroieni se gândește să acceseze fonduri europene pentru protejarea celor două monumente. F
Primăria Moroieni se gândește să acceseze fonduri europene pentru protejarea celor două monumente. F

Ultima, Curtea de Apel Pitești, a tranșat definitiv această dispută teritorială.

Este cunoscut procesul teritorial dintre județele Dâmbovița și Prahova privind granița dintre ele. Chiar dacă procesul avea să stabilească granița dintre cele două județe, în realitate, lupta s-a dat pe dreptul de proprietate al celor două „vedete”. Instanța a decis, practic, în ce județ sunt Sfinxul și Babele, iar câștig de cauză definitiv pe acest subiect a avut Dâmbovița.

Disputa administrativă durează de aproximativ 20 de ani, dar procesul propriu-zis a început în urmă cu șapte ani, când dâmbovițenii i-au dat în judecată pe prahoveni pentru stabilirea frontierei.

Victoria în instanță pentru cele mai cunoscute monumente naționale - Babele și Sfinxul - nu va rămâne fără urmări. Potrivit edilului din Moroieni, comuna pe raza căreia sunt cei doi monoliți, omologii din Prahova ar trebui să scoată din circuitul turistic toate materialele pe care apar fotografii cu cele două obiective.

Disputa pe Sfinxul și Babele, câștigată de Dâmbovița. FOTO CJD
Disputa pe Sfinxul și Babele, câștigată de Dâmbovița. FOTO CJD

Sfinxul și Babele, marketing și publicitate

„Cele două monumente vor trebui să devină brandul localității și al județului, pentru că sunt la noi, iar Bușteni va trebui să scoată cele două obiective de pe toate obiectele de promovare. Suntem bucuroși că după atâția ani de zile avem câștig de cauză”, spune primarul comunei Moroieni, Laurențiu Morar.

Totul a pornit de la o construcție realizată de Primăria Bușteni pe terenul comunei Moroieni.

„În primul rând, știu foarte bine procesul început de 7 ani de zile. Cele două obiective sunt la Moroieni, dar ele sunt ale tuturor românilor. Am avut de câteva ori discuții cu fostul primar al Bușteniului, domnul Savin (n. red. Emanoil Savin), care îmi spunea că dacă se ambiționează vine cu granița până la Bolboci. Nu am luat în seamă asemenea vorbe. Totul a pornit, la un moment dat, când noi am primit o hârtie de la Bușteni, în care autoritățile de acolo ne anunțau că vor să înregistreze terenul pentru o cabană și că vor să înregistreze și cele două monumente. Am dat retur, nu am înregistrat nimic”, își amintește edilul din Moroieni.

„Bușteni spunea mereu că toaleta e la Moroieni și monumentele sunt la ei”

În anii de dispută teritorială practic, monumentele au fost ale nimănui, pentru că nimeni nu făcea curat în zonă.

Acest proces a făcut rău celor două monumente, pentru că nimeni nu făcea curat acolo. Găsisem o modalitate să încercăm să igienizăm, pentru că turiștii ne anunțau că sunt gunoaie multe acolo. Bușteni spunea mereu că toaleta e la Moroieni și monumentele sunt la ei. Căzusem de comun de acord să facem curat acolo cu voluntari și cu Salvamontul, dar ne întrebam cum facem cu limita. Ne-am văzut ultima dată cu cadastriștii, dar nu am fost de acord cu propunerile lor și ne bazam pe instanță, să medieze această dispută teritorială”, a mai spus Laurențiu Morar.

Lucrurile s-au așezat acum, iar Primăria Moroieni se gândește să acceseze fonduri europene pentru protejarea celor două monumente.

Dosarul Sfinxul și Babele. Ce spune Prefectura Prahova 

În urma soluției date de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr.4994/120/2015*, având ca obiect „stabilirea linie de hotar”, Instituția Prefectului Județul Prahova interpretează în felul propriu decizia instanței.

Monumentele naturale Babele și Sfinxul sunt și rămân în domeniul public al orașului Bușteni. Dosarul soluționat de Curtea de Apel Pitești nr. 4994/120/2015* vizează delimitarea teritorială dintre cele două localități, orașul Bușteni și comuna Moroieni, respectiv dintre cele două județe, Prahova și Dâmbovița, și nu dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul și Babele. Menționăm că limita teritorială între cele două localități din județe diferite nu modifică ceea ce este deja stabilit prin Hotararea de Guvern nr. 1359/2001, prin care se atestă apartenența celor două monumente naturale – Babele și Sfinxul la domeniul public al orașului Bușteni (Hotărârea de Guvern fiind în vigoare la acest moment)”, arată Prefectura Prahova.

În opinia instituției amintite, „dreptul de proprietate asupra monumentelor naturale Sfinxul și Babele nu a fost în niciun caz stabilit în favoarea comunei Moroieni. Delimitarea dintre cele două localități și, respectiv, județe nu afectează în niciun fel drepturile de proprietate anterior stabilite în mod legal”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite