Cum poate lăsa o şcoală fără acoperiş Programul Naţional de Dezvoltare Locală
0
O vântoasă puternică a smuls acoperişul şcolii din Vadu Moldovei. Unitatea de învăţământ este prinsă pe un proiect de reparaţii derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, însă în acesta erau prevăzute doar reparaţii parţiale la acoperiş, prin înlocuirea unor componente deteriorate, astfel că unitatea de învăţământ riscă să rămână fără acoperiş.
Şcoala din Vadu Moldovei a rămas zilele trecute fără acoperiş în urma unei rafale puternice de vânt. Conform declaraţiilor primarului comunei, Maricel Iacob, clădirea în care funcţionează Şcoala Generală nr. 1 Vadu Moldovei a fost construită în anul 1973.
Aceasta a fost prinsă într-un program de reparaţii derulat de Ministerul Educaţiei, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, derulat în 2008, însă lucrările au fost abandonate înainte de a fi încheiate.
Atunci s-a intervenit la acoperiş, iar peste tabla existentă a fost pusă tablă tip ţiglă. După vântul puternic de zilele trecute a fost smulsă tabla tip ţiglă montată în 2008, precum şi o parte din acoperişul vechi.
Şcoala din Vadu Moldovei este prinsă pe un proiect de reparaţii derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), însă în acesta erau prevăzute doar reparaţii parţiale la acoperiş, prin înlocuirea unor componente deteriorate şi extinderea acestuia.
După ce acesta a fost smuls parţial, reparaţiile vor trebui făcute la întregul acoperiş, primarul arătând că există posibilitatea ca la o altă rafală mai puternică de vânt să se desprindă şi cealaltă bucată de acoperiş. Prejudiciul a fost estimat de autorităţi undeva la 100.000 de lei.
„Şcoala este prinsă pe reparaţii prin PNDL – Programul Naţional de Dezvoltare Locală -, însă în proiect nu erau prevăzute decât reparaţii parţiale la acoperiş, însemnând doar înlocuirea componentelor care erau deteriorate. Acum va trebui să găsim o soluţie pentru a finanţa lucrările la înlocuirea completă a acoperişului, întrucât altfel nu putem începe celelalte reparaţii prevăzute. Va trebui să identificăm şi o sursă de finanţare, astfel încât să putem repara şarpanta şi să poată fi începute celelalte lucrări. Vom încerca să solicităm suplimentarea fondurilor prin intermediul PNDL sau să identificăm o altă soluţie. Constructorul nu poate face alte lucrări până nu se repară acoperişul. Vom face o evaluare a daunelor, după care vom transmite nota de constatare către proiectant, care face dispoziţia de şantier şi apoi se face proiectul pentru şarpantă”, a explicat primarul comunei Vadu Moldovei, Maricel Iacob.
Desprinderea acoperişului va întârzia începerea lucrărilor şi va încetini ritmul acestora. Urmează ca după evaluarea pagubelor să fie identificată o sursă de finanţare a reparaţiilor la acoperiş, astfel încât acestea să poată fi efectuate cât mai curând.
Alte ştiri pe această temă:
O şcoală nou construită, avariată în timpul demolării vechii unităţi de învăţământ






