Constantin Arseni, medicul sucevean care a pus bazele neurochirurgiei româneşti
0
Profesor universitar şi director al clinicii de Neurochirurgie a facultăţii de medicină din Bucureşti, medicul sucevean Constantin Arseni a pus bazele neurochirurgiei româneşti împreună cu mentorul său Dimitrie Bagdasar.
Constantin Arseni s-a născut la 3 februarie 1912 în Dolhasca, judeţul Suceava. A absolvit liceul din Bacău, după care a urmat cursurile facultăţii de medicină din Cluj. În 1935 termină studiile universitare şi obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza "Neurotomia juxtaprotuberanţială în tratamentul nevralgiei intermitente de trigemen". Ca student a lucrat în clinica de boli interne sub conducerea profesorului Iuliu Haţieganu.
Constantin Aresni a fost atras de chirurgia creierului, după ce a asistat la o operaţie efectuată de Dimitrie Bagdasar în spitalul de Urgenţă din Bucureşti. La vârsta de 23 de ani şi-a început ucenicia în domeniul neurochirurgiei, sub conducerea şi îndrumarea lui Bagdasar, proaspăt întors din America. În acelaşi timp a lucrat ca preparator, apoi ca asistent la catedra de Histologie condusă de Ion T. Niculescu, unde a învăţat tehnica examenului microscopic al organelor şi ţesuturilor.
În 1946, mentorul său Dimitrie Bagdasar a încetat din viaţă pe neaşteptate. La numai 34 de ani, Constantin Arseni a rămas la conducerea secţiei de neurochirurgie. Cunoscut ca un non-conformist incorigibil, care spune totdeauna ceea ce gândeşte, Arseni nu a fost tocmai pe placul regimului comunist. Deşi au existat mai multe tentative de a fi înlocuit din funcţie, Constanti Arseni rămâne la conducerea secţiei de neurochirurgie.
În 1975, se inaugurează noua clădire a clinicii de neurochirurgie, concepută şi organizată după planurile lui Constantin Arseni. Medicul sucevean a avut şi o foarte vastă contribuţie ştiinţifică la studiu neurochirurgiei. Constantin Arseni este autor a peste 250 de articole ştiinţifice publicate în ţară şi peste hotare.
Constantin Arseni a fost membru titular al Academiei Române.
Constantin Arseni a murit în 1994. Spitalul clinic de urgenţe din Bucureşti a primit numele Bagdasar-Arseni.
Alte ştiri din Suceava:
14 milioane de euro, tocaţi pe o centrală care nu va funcţiona niciodată
Mall-ul Galleria Suceava a fost vândut pentru 800.000 de euro
Conacul lui Matei Millo, monument istoric, a ajuns o imensă movilă de moloz