Hăţiş Stelnica, pădurea cu stejari de 300 de ani, ascunzătoarea haiducilor, care i-a dat planurile peste cap lui Ceauşescu
0
250 de stejari brumării au crescut în Balta Ialomiţei acum mai bine de 300 de ani, iar de atunci locul este considerat un adevărat colţ de rai. Înconjurat de Dunărea Veche şi de braţul Borcea, Cantonul Hăţiş Stelnica a fost declarat în anul 2004 rezervaţie naturală protejată la nivel naţional.
Ar fi nevoie de cinci copii cu braţele întinse ca să îmbrăţişeze un stejar şi să-i poată cuprinde trunchiul gros, crescut în 300 de ani. Conform datelor oferite de Direcţia Silvică Ialomiţa, unul dintre cei 250 de stejari brumării crescuţi în rezervaţie are diametrul de peste un metru şi înălţimea de peste 22 de metri.
În fiecare an, un stejar de la Stelnica creşte cu 0,45 metri în diametru, conform descrierii parcelare întocmită de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva. Giganţi bătrâni ai naturii, stejarii au crescut şi au dăinuit, izolaţi în peticul lor dintre ape.
Pădurea Canton Hăţiş Stelnica are o suprafaţă de 6,4 hectare şi a fost declarată în anul 2004 arie naturală protejată de interes naţional, fiind încadrată, conform legislaţiei specifice, la categoria „Rezervaţie naturală“. Motivul pentru care este atât de importantă pentru zona Bărăganului este conservarea unor exemplare de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) cu vârste de peste 300 de ani.
Este închisă pentru vizitare
Pădurea de stejari seculari este închisă publicului pentru vizitare, iar aşezarea ei este izolată, la 15 kilometri de satul Stelnica, în Balta Ialomiţei, îndiguită între Dunărea Veche şi Braţul Borcea. Tocmai de aceea a reuşit să se păstreze intactă, un monument al naturii de care se vor bucura şi generaţiile următoare.
Potrivit Codului Silvic, pădurea este încadrată în grupa I, grupă ce cuprinde pădurile speciale declarate monumente ale naturii, iar păşunatul este interzis în perimetrul ariei naturale.
Stejarii din pădurea Hăţiş au peste 300 de ani FOTO: Ocolul Silvic Feteşti
De altfel, conform aceluiaşi cod, în canton, pe o rază de 100 de metri, accesul este permis numai silvicultorilor, iar apicultorilor le este necesară o autorizaţie specială pentru amplasarea stupinelor. Şi peste toate, litera de lege şi cea mai clară dintre regulile după care se conservă pădurea: aceea că sunt permise numai tăierile de igienizare, fiind strict interzisă defrişarea vegetaţiei.
„Din punct de vedere floristic şi faunistic, habitatul natural existent prezintă importanţă ca rezervă de fond genetic floristic, refugiu pentru animale tipice de zone umede şi zonă de pasaj pentru păsările migratoare, rezervaţia fiind într-un regim strict de conservare“, subliniază Rea Silvia Mihai, referent de specialitate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa.
„Eu seara văd licurici“
Ca orice pădure care a supravieţuit secole şi a rămas vie, şi pădurea de la Stelnica are poveştile ei. Se spune că datorită aşezării strategice, aici s-au dus războaie, apoi sătenii din Stelnica spun că şi haiducii şi-au găsit ascunzătoare în ea.
Locul unde este amplasată pădurea Stelnica (imagine satelitară)
„Când eram eu mic, îmi spunea ăl bătrân că noaptea veneau haiducii în pădure şi se ascundeau acolo ca să nu-i găsească nimenea. Dacă era acolo departe, cine îi putea ajunge?! Dar eu ştiu dacă era adevărat? Când eram eu mic nu era închisă pădurea, şi mi se părea foarte mare. Treceam cu tata cu barca şi ne jucam acolo sau culegeam ghinde. Dar stejarii ăştia aşa îi ştiu, mereu mari“, îşi aminteşte Vasile Drăjneanu, localnic din Stelnica.
De departe, însă, cele mai frumoase poveşti despre pădure le ştiu copiii din Feteşti, oraşul vecin. Ei îşi imaginează acolo licurici, spiriduşi, zâne, elfi şi unicorni, aşa cum văd în filme sau cărţi de poveşti cu păduri fantastice.
„Eu seara văd acolo licurici. Mami zice că sunt luminile de la pod, dar eu nu o cred. În orice pădure sunt spiriduşi şi zâne, elfi, unicorni, doar că oamenii mari nu îi văd. Dar eu ştiu că sunt acolo“, spune convinsă Andreea Toma, o fetiţă de 5 ani din Feteşti.
Ceauşescu, înfuriat din cauza stejarilor
Dacă au fost sau nu haiduci şi războinici şi zâne în pădurea de la Stelnica, doar stejarii ştiu. În schimb, în timpul comunismului, din cauza planului lui Ceauşescu de a seca Balta Ialomiţei, pădurea chiar a riscat să dispară.
„Asta este o poveste adevărată: Ceauşescu a vrut să distrugă pădurea şi să sece Balta Ialomiţei, dar au fost atunci silvicultori, pădurari, ingineri care s-au legat cu lanţurile de stejari şi s-au opus tăierii stejarilor şi distrugerii zonei. A fost un gest inconştient, dar a meritat. Nu ştim sigur dacă i-a fost frică de o revoltă sau pur şi simplu şi-a schimbat planul, dar Ceauşescu a renunţat să mai sece Balta, iar pădurea a supravieţuit“, îşi aminteşte inginerul Mihai Neagu, şeful Ocolului Silvic Feteşti, în a cărui jurisdicţie se află Cantonul Hăţiş Stelnica.
O recunoaştere târzie din partea autorităţilor
Până în anul 1990, rezervaţiile naturale din fond forestier şi parcurile naţionale constituite în baza amenajamentelor silvice au fost în grija silvicultorilor, chiar dacă erau „parcuri pe hartie“, adică fără a avea o structură de administrare special constituită pentru managementul ariei protejate.
După 1990, odată cu schimbarea regimului politic, are loc şi o schimbare a politicii cu privire la protecţia naturii. În acest sens, este înfiinţată Autoritatea publică Centrală pentru Protecţia Mediului şi de asemenea structuri cu responsabilitaţi pe linie de protecţia mediului şi arii protejate. Cu toate acestea, primele arii protejate în judeţul Ialomiţa au fost declarate abia în anul 2002 la nivel local, ca mai apoi, în 2004 să se bucure de o recunoaştere la nivel naţional.
„Academia Română şi-a dat acordul pentru primele arii protejate din România în anul 2002 la nivel local, iar în 2004, la nivel naţional. Până atunci, stejarii de la Stelnica au avut însă norocul de a se fi păstrat, fără a fi suferit episoade de defrişări. Aici, în Ialomiţa, am fost feriţi de acest fenomen. Am ţinut să înscriem rezervaţia la nivel naţional pentru că este importantă pentru conservarea stejarilor brumării cu vârsta de peste 300 de ani, iar ei reprezintă o raritate pentru această zonă“, ne-a explicat Rea Silvia Mihai, referent de specialitate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa.
Citiţi şi:
Plante rare din România: de la garofiţa Piatra Craiului la crinul de pădure şi mătrăgună
Se încarcă comentariile...
