FOTO Superpoliţistul Daf. Câinele  care „muşcă” doar hoţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vreme ce soarta maidanezeilor depinde de proteste şi dezbateri, Daf face antrenamte, şi se pregăteşte să ţină piept infractorilor. Este cel mai bun câine de urmă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Poliţistul necuvântător ascultă în permanenţă comenzile instructorului său, agentul principal Marian Pârvu.


S-au „cunoscut“ la Sibiu

Pentru agentul principal de poliţie Marian Toader Pîrvu (37 ani), fiecare zi de muncă este specială. Omul legii este ]n permanenţă pregătit să plece în căutarea infractorilor care fac legea pe străzile oraşului. În misiunile sale, este în permanenţă ajutat de Daf, un ciobănesc german de 10 ani .

 Acestea este unul dintre cei opt „agenţi“ de poliţie necuvântători, cu care se poate lăuda Inspectoratul Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Întâlnirea dintre cei doi parteneri a avut loc în urmă cu şapte ani, la Sibiu, la Centrul Chinologic „Aurel Greblea“, singurul centru de pregătire a câinilor poliţişti din ţară.
 

image

Foto

image

Marian Pîrvu a urmat, timp de şase luni, cursurile de conductor pentru câinii poliţişti, adică un fel de dresor pentru patrupedele care participă la misiunile speciale. „Daf avea, la vremea respectivă, doar trei luni. Odată cu pregătirea lui, am învăţat şi eu care sunt principalele tehnici de dresaj“, rememorează Marian Pîrvu.

După terminarea celor şase luni de stagiu de pregătire, în care a învăţat cum să îngrijească animalul, care sunt principalii paşi de dresaj şi cum pot fi citite dispoziţiile câinelului, introctorul, împreună cu Duff, au ajuns la Slobozia, după o călătorie de mai bine de 13 ore.

Pentru serviciile aduse societăţii şi colegilor de la criminalistică, DAF primeşte 700 de grame de hrană, o dată pe zi, două ore de antrenament... şi un tratament uman!
„Acum câţiva ani a avut otită. Doctorul ne-a speriat, ne-a spus că e grav. Dar l-am tratat şi a scăpat. Şi la fel se întâmplă şi cu ceilalţi 4 câini pe care îi avem. I-am avut operaţi, în carantină, am făcut şedinţe de recuperare cu ei”.  Daf dă din cap, parcă a încuviinţare. „E şi el ca oricare. Are zile proaste, nu are chef, îl dor oasele, c-a îmbătrânitDar nu s-a întâmplat încă vreodată să nu-şi facă treaba sau să piardă urma. Şi nu l-am dus întotdeauna în timp util sau în condiţii optime. Că ordinul e ordin şi dac-a trebuit să ajungem acolo în portbagaj ori plini de praf, aşa am ajuns”

În condiţii optime (şi dacă nu bate vîntul), mirosul uman se păstrează în aer timp de 15 minute. Daf sfidează în mod curent această regulă pentru că, de obicei, timpul de intervenţie în cazul său este cel puţin de două ori mai mare. Iar o dată a reuşit să bată toate recordurile cunoscute, identificând un spărgător de case la o lună de la comiterea infracţiunii!

Comisar-şef în lumea lui

Branşa lui Daf e una dură, mai dură decât a colegilor săi criminalişti. Antrenat înainte de intrarea în UE, a învăţat meserie pe vremea când normele europene permiteau ca infractorul să fie ţintuit la pămînt cu labele şi colţii.

image

Acum vremurile s-au schimbat, la fel şi regulile. „Nu mai are voie să imobilizeze infractorul şi nici să se repeadă la el. Acum îl identifică, se aşează pe labe şi îl latră. Asta nu înseamnă că nu ştie. Dacă primeşte comandă, nu ezită şi nu ratează. Dar a învăţat să nu mai atace!” ne explică comisarul şef Stelică Moroianu, şeful Serviciului Criminalistică din cadrul IPJ Ialomiţa. E mândru de echipa sa de cîini, mai ales că nu toate Inspectoratele de Poliţie din ţară îşi permit un astfel de «lux».

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite