FOTO Antreprenoriatul s-a născut la ţară. Ţăranii din Bărăgan fac afaceri cu dovleci pentru plăcintă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dovlecii cultivaţi la Gheorghe Doja sunt la mare căutare în pieţele şi supermarketurile din toată ţara FOTO: M.S.
Dovlecii cultivaţi la Gheorghe Doja sunt la mare căutare în pieţele şi supermarketurile din toată ţara FOTO: M.S.

Vestiţi în toată ţara datorită culturilor de pepeni mai de soi decât cei din Dăbuleni, localnicii din comuna ialomiţeană Gheorghe Doja îşi încearcă din nou norocul. De data aceasta ei cuceresc România cu dovlecii pentru plăcintă.

O afacere profitabilă

Dovlecii pentru plăcintă de la Gheorghe Doja se vând ca pâinea caldă în pieţe sau direct din curţile producătorilor. Albi, galbeni sau roşii, mai mici sau gigant, din soiuri turceşti, americane sau româneşti, bostanii sunt la mare căutare printre amatorii de delicatese.

Dovlecii cultivaţi în curţile localnicilor de la Gheorghe Doja sunt folosiţi pentru o sumedenie de reţele sofisticate sau ca design.

Preţul la care cultivatorii vând bostanii ajunge chiar şi până la 2 lei kilogramul. Mihaela Ghiorlan a cultivat anul acesta pentru a doua oară dovleci. După doar o jumătate de hectar femeia a recoltat peste 10 tone de dovleci. Este foarte încântată de producţia de anul acesta şi se gândeşte serios să investească într-o fermă de bostani în toată regula.

„Lumea îi caută foarte mult pentru design. Sunt coloraţi au forme frumoase. Mulţi îi iau şi pentru la iarnă când fac plăcinte din ei. Sunt foarte buni şi ecologici” îşi laudă cultivatoarea marfa. Cel mai mare bostan care i-a crescut în curte anul acesta cântăreşte 50 de kilograme şi este din soiul american.

Dovleacul de Doja, panaceu pentru orice

„Sunt foarte buni aceşti dovleci. Ies nişte plăcinte senzaţionale. Eu sunt mulţumită de ei şi mai ales de faptul că sunt foarte căutaţi” susţine o altă cultivatoare. Puţini sunt cei care ştiu faptul că bostanii de la Gheorghe Doja pot fi folosiţi şi ca medicament în diferite terapii. Sunt săraci în calorii şi reprezintă o importantă sursă de fibre, antioxidanţi şi vitamine.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite