Destinul tragic al unei legende a Operei Române. George Folescu, interpretul care şi-a tras un glonţ în cap în plină glorie
0
Într-o noapte ploioasă de noiembrie a anului 1939, marele artist al Operei Române Gheorghe Folescu spunea adio pentru totdeauna scenei, colegilor şi publicului. El s-a împuşcat în cap cu un revolver în baia apartamentului pe care-l deţinea la Bucureşti. Astăzi, melomanii şi-l mai amintesc datorită unei străzi din Capitală care-i poartă numele
„Regele” aşa era supranumit de public, presă şi de colegii din anii de început ai Operei Române de la Bucureşti, artistul Gheorghe Folescu. Originar din Bărăgan, el s-a născut în satul ialomiţean Slobozia Nouă, astăzi cartier al municipiului Slobozia, la data de 17 septembrie 1884.
Ia contact cu lumea muzicii încă din copilărie, pe când asculta cu drag cântecele interpretate de mama sa. Mult mai târziu, în cadrul unui interviu acordat într-un ziar al Bucureştilor interbelici, Folescu spunea: „N-am să pot uita niciodată primul cântec pe care l-am auzit de la mama mea. Avea în glas ceva divin”.
La vârsta de doar şase ani, ajunge să fie vocea întâi în biserica din Slobozia Nouă. În vremea liceului, Gheorghe Folescu s-a pregătit intens pentru admiterea la Seminarul Teologic Nifon, din Bucureşti. Gheorghe Folescu renunţă la ideea de a renunţa la cântările bisericeşti şi viaţa duhovnicească pentru a se înscrie mai departe la Conservator, însă la rugăminţile insistente ale unui unchi de-al său renunţă la acest vis în favoarea Facultăţii de Teologie.
Vocea inconfundabilă a artistului slobozean a fost însă auzită de profesorul George Dima care l-a convins să meargă totuşi la Conservator. Ajuns în şcoala de muzică el îşi lucrează vocea în clasa profesorului Dimitrie Popovici, un fost elev de-al lui Creangă, la Iaşi.
Drumul spre succes
Începutul de secol XX, îi aduce lui Gheorghe Folescu primele succese în cariera sa muzicală. Contemporan cu Haricleea Darcle şi Elena Teodorinii, el militează alături de aceste mari voci ale operei româneşti pentru înfiinţarea Operei Române.
Anul 1906 îl prinde pe Folescu membru în celebra corală a lui D.G. Kiriak, alături de care porneşte către Paris, oraş pe care-l cucereşte datorită vocii sale inconfundabile. Timpul trece, iar Folescu bifează succes, după succes.
El este Figaro din spectacolul „Nunta lui Figaro”, Faust în opera sinonimă creată de Gounod şi este distribuit în roluri principale din opere precum „Tosca”, „Boema”, „Tristan şi Isolda” sau „Olandezul Zburător”. Cel mai mare succes al său se petrece în 1921, la inaugurarea Operei Române. El primeşte un rol în spectacolul „Leohengring” al lui Wagner, dirijat de marele George Enescu.
Vocea inconfundabilă a lui Folescu i-a atras imediat simpatia criticilor de muzică şi ale presei din acele vremuri. A fost considerat în permanenţă cel mai mare artist liric din toate timpurile, fiind la fel de important ca rusul Fiodor Şaliapin.
Dispariţia unei stele
În ciuda succesului fulminant de pe scena Operei Române, viaţa privată a lui Gheorghe Folescu a fost una plină de zbuciumări. După două căsnicii ratate, Folescu s-a închis în sine şi s-a adâncit într-o suferinţă iremediabilă.
Se transformă într-un om extrem de complicat şi contradictoriu, preferând solitudine în detrimentul companiei prietenilor apropiaţi care făceau eforturi disperate pentru a-l susţine moral.
Eforturile tuturor apropiaţilor au fost însă zadarnice. În noaptea ploioasă de 17 noiembrie 1939, acesta s-a împuşcat în cap folosind un revolver. Cadavrul a fost găsit în baia apartamentului în care acesta locuia.
Astăzi,Gheorghe Folescu este amintit printr-o stradă din Bucureşti care-i poartă numele, Primăria Slobozia acordându-i în anul 2003 numele de cetăţean de onoare.
Citiţi şi:
Incursiune în satul marelui compozitor Ionel Perlea. Cum se „culturalizează“ locuitorii din Ograda
FOTO Ionel Perlea, geniul muzical al Bărăganului care a vrăjit lumea
Se încarcă comentariile...
