Tânăr venit să se „angajeze“ la bursa locurilor de muncă: „Mă grăbesc, le spun din start că vreau viza, nu stau la discuţii“
0
La Bursa generală a locurilor de muncă din Slatina, angajatorii au ofertat aproape 600 de locuri de muncă. În schimb, nu s-au strâns la ora deschiderii nici 100 de persoane dornice să-şi găsească de lucru.
Angajatorii din Olt sunt disperaţi că nicio metodă de recrutare nu pare să dea roade. La Bursa generală a locurilor de muncă, desfăşurată astăzi, vineri, 20 aprilie 2018, pentru cele aproape 600 de locuri disponibile nu au venit la deschidere nici 100 de persoane.
S-au aşezat stinghere pe scările Casei Sindicatelor, aşteptând să li se permită accesul în interior, unele venite într-adevăr să-şi găsească un job, altele cu un scop clar. „Eu mă grăbesc, din start le spun că vreau viza, nu stau la discuţii“, i s-a adresat categoric prietenului său un tânăr şomer care încă mai încasează ajutor de şomaj şi n-are de gând să i se schimbe statutul.
El trebuie să facă dovada că şi-a căutat de muncă, dar că nu sunt posturi potrivit calificării sale, pentru a-şi păstra şomajul. Şi chiar n-a fost greu, o bună parte dintre participanţii la busă având exact statutul de şomer fără chef s-o ia de la capăt la un nou angajator.
Marii absenţi de la această ediţie a bursei au fost beneficiarii de ajutor social, pe care AJOFM, după modificarea legislaţiei, nu-i mai poate controla în niciun fel, lună de lună primăriile transmiţând către instituţie un simplu tabel.
Înăuntru, 44 de angajatori, reprezentaţi de oamenii de la Resurse Umane care n-au vrut să se descurajeze din primul moment, însă după 20-30 de minute pe chipurile lor s-a citit disperarea.
„Ce n-om fi încercat, dar ce să le faci, nu-i poţi obliga să rămână! Şi ştiţi ce e trist, că mai pleacă şi de colo-colo, de la o firmă la alta, dar cei care au cu adevărat chef de muncă pleacă în străinătate, şi de-acolo nu mai ai cum să-i aduci acasă“, e convins reprezentantul unui angajator.
Pe listele pe care recrutorii le au în faţă se-nşiră foarte greu numele, cu date de contact. Cei care trec prin faţa standurilor privesc mai mult în gol, rar se opresc să şi întrebe ceva, deşi oferta este relativ variată. Sunt posturi pentru ingineri, sunt diverse posturi tehnice pentru cei cu studii medii, se caută confecţioneri, curieri, specialişti în agricultură, redactori, operatori, contabili etc. Nici măcar angajatorii „vânaţi“ aprig la alte burse, multinaţionalele de obicei, n-au mai trezit interesul celor câţiva „vizitatori“ ai bursei.
„Încerc să găsesc nişte soluţii să construiesc nişte locuinţe de serviciu“
Angajatorii spun că stau cu lunile cu anunţurile pe radio, televizor şi presa scrisă, dar nimic nu pare să dea roade. Recunosc, nivelul salarial nu e cine ştie ce în zonă, însă nici nu-l pot ridica, ar intra în faliment, cu atât mai mult cu cât presiuni sunt din toate părţile, ANAF-ul de-abia aşteaptă, spun ei, să înregistreze întârzieri şi să le blocheze conturile. În plus, găsesc rar persoane calificate, însă în timp au învăţat să aibă răbdare, îi califică la locul de muncă, singura cerinţă fiind să-şi dorească să muncească.
Ioan Pravăţ conduce o firmă cu o vechime de aproape 20 de ani de piaţă, care produce piese turnate. Are aproximativ 60 de angajaţi, dar ar mai avea nevoie de încă 10-15. Spune că i-a trecut prin cap inclusiv să renunţe, doar că nu poate, are relaţii contractuale de onorat, cel mai proaspăt client având o vechime de cinci ani.
„Noi tot timpul căutăm, eu am în jur de 60 de angajaţi, în fiecare lună nu există să nu plece unul, să aduc doi-trei... Cei care au făcut Codul Muncii pentru mine sunt indezirabili, l-au făcut din birou, e clar că n-au condus o firmă în viaţa lor. Nu există nicun fel de pârghie ca să poţi să legi aceşti oameni de locul de muncă. S-au obişnuit, Codul Muncii le-a dat această posibilitate, să plece unde cred ei că e mai bine. Am avut oameni care s-au dus la multinaţionale. S-au întors. De exemplu, la TMK, pe-o parte angajează, pe alta pleacă. Ai mei se duc la ei, ai lor vin la mine. Media salariului la mine în firmă este 1.400 -1600 net. Dacă ar fi preţul produselor mai mare, ai putea să măreşti salariul. Ăstea-s preţurile, nicio fabrică din ţara asta nu poate să producă cu nişte preţuri mai mari. Bineînţeles că ar putea să lucreze şi suplimentar, dar la ora 3 rup poarta, ce, rămâne cineva?!“, se plânge directorul obligat să lucreze cu salariaţii disponibili.
Media de vârstă în firmă depăşeşte 45 de ani, însă de tineri nu te poţi lipi, vor să câştige mult, fără să-i intereseze ce ştiu să facă sau cât produc. „Le-a intrat în cap că piaţa europeană este deschisă şi că acolo se dau salarii fabuloase, curge lapte şi miere, o să ia bani cu grămada. Şi când ajung acolo nu mai au cu ce să se întoarcă“, mai spune directorul, care se gândeşte însă şi la ziua în care nu-i va mai avea nici pe salariaţii pe care-i are acum, aşa că deja caută soluţii.
„Singura chestie acum, stau şi mă gândesc - pentru că, la ora actuală, chiar să vreau să închid nu pot, cel mai nou client al meu are 5 ani, dar am clienţi de 15, 12, 14 ani - să încerc să găsesc nişte soluţii să construiesc nişte locuinţe de serviciu. Să le dau un aparatament în chirie, atunci se poate face un contract pe o perioadă mult mai mare, 5-10 ani. La ora actuală, aici fiind penuria de locuinţe, este singura chestie, pârghia să-l mai poţi lega de locul de muncă“, spune antreprenorul.
Fost cercetător, şomer cu doctorat
Printre puţinii are au venit cu provizii serioase de exemplare din CV să le lase angajatorilor este Alexandru Cătănescu. Are 35 de ani, a terminat facultatea de inginerie electrică, a făcut şi un master, iar în 2015 a terminat şi doctoratul. A lucrat, spune, la Institutul Naţional de Cercetare, însă au început şi acolo să apară problemele şi s-a gândit să se întoarcă la Slatina. „Poate sună ciudat, dar nu sunt aşa un mare fan, să trăieşti în Bucureşti nu e aşa o plăcere, trebuie să-ţi placă agitaţia, să-ţi placă...“, se justifică tânărul. S-a angajat la Alro, la departamentul de cercetare, deşi, spune inginerul, „să spui departament de cercetare când noi eram şase oameni e cam mult“. Job-ul n-a fost tocmai ce visa, nici ce făcuse în institutul de cercetare, i se cereau soluţii de scădere a consumului de energie, el visa altfel de proiecte, cu altfel de resurse, în producţie nu i s-a putut asigura un loc, aşa că, spune bărbatul, considerând că locul de muncă e departe de ce-şi doreşte cu adevărat, a renunţat. Plecând din proprie iniţiativă, n-a avut nici măcar dreptul la şomaj. A încercat ulterior chiar şi o plecare în străinătate, printr-o firmă de intermediere din Sibiu, ar fi trebuit să ajungă în Elveţia. A plătit o sumă, a aşteptat telefonul, care n-a mai venit, acum a lăsat în seama anchetatorilor să descurce iţele. Cert este că din vara anului trecut a căpătat statutul de şomer neindemnizat şi se află la o răscruce de drumuri. „Am lăsat CV-uri la vreo trei-patru angajatori, sper să reuşesc până la urmă“, mai spune tânărul, care, deşi sala este aproape goală, tot ar mai încerca, tot caută din priviri oferta care să-l atragă.
„Dăm salarii de 2.000 net, am da mai mult, dar oamenii trebuie să-i producă“
Un alt angajator caută frigotehnist, şi nu de-acum, mărturiseşte, ci de ani buni. Salariul ajunge la 2.000 lei net, program normal, doar că celor care se interesează nu li se pare tocmai motivant. „Şi nu-i poţi face să înţeleagă de ce depinde acest salariu, că trebuie să producă banii ăştia“, se plânge angajatorul, dezamăgit de piaţa muncii, dezamăgit de lipsa de perspectivă, de faptul că în România nu există un cadru legal clar, neinterpretabil, de ce i se întâmplă zi de zi, în încercarea de a obţine profit şi de a da salariile celor câţiva angajaţi.
„N-am nimic de aici, niciun nume pe listă, dar nici în urma anunţurilor pe care le avem peste tot nu sună nimeni. Dacă primeşti un telefon pe zi e mare lucru“, spune şi reprezentanta unei firme de produse de patiserie, care a venit cu o ofertă de peste 10 locuri de muncă.
În nici o oră şi jumătate, bursa de la Slatina s-a încheiat, dezamăgitor pentru angajatori şi pentru organizatori deopotrivă.
Se încarcă comentariile...
