Slatina: Constantin Lazăr a înfiinţat ansamblul pensionarilor
0După o viaţă petrecută pe marile scene din ţară, dar şi la festivalurile din judeţ, acum face spectacole cu artiştii pensionari.
De când se ştie a lucrat în cultură, s-a ocupat de brigăzile artistice din fabricile şi uzinele din Olt, a fost dirijor şi instructor la Casa de Cultură, a pregătit artişti pentru festivalul Cântarea României şi a înfiinţat Şcoala Populară de Artă din Slatina. „Am învăţat muzică şi m-am dedicat muzicii. M-am ocupat pe vremea cumuniştilor de tot ce înseamnă fenomen muzical din Olt. Am fost fondatorul Şcolii Populară de Artă. Am cumpărat până şi yale la uşi, din banii mei. Am cărat şi aranjat mobila, am făcut curat”, a explicat Constantin Lazăr.
A ajutat artiştii din judeţ
Are în colecţia sa zeci de benzi imprimate cu muzica artiştilor din judeţ şi în trecut avea fişe cu fiecare interpret. „Ştiam totul despre cântăreaţii din judeţ. Mă duceam, îi căutam, îi înregistram, stăteam de vorbă cu ei, îi înregistram pe benzi şi aflam totul despre viaţa lor, aveam fişe despre fiecare şi le ştiam povestea”, a spus Constantin Lazăr. A câştigat alături de formaţiile pe care le conducea numeroase premii. „Cel mai mândru sunt de locul I pe care l-am obşinut cu Orchestra Casei de Cultură la un festival naţional. Noi eram la concurenţă cu cea din Scorniceşti care era pregătită de nume mari ale muzicii. Noi i-am bătut însă”, a spus dirijorul.
Nici după ce a ieşit la pensie nu a putut să stea degeaba şi i-a ajutat pe foştii artişti să îşi obţină drepturile şi pensiile. După Revoluţie a înfiinţat Societatea Culturală Lyra şi a reuşit să îi aducă pentru prima dată în România pe Nicolae Botgros şi pe membrii formaţiei lui.
Bătrânii dansatori au apariţii la televiziunile de folclor
Şi pentru că nu a suportat să vadă cum foştii artişti nu mai au niciun viitor, Constantin Lazăr a înfiinţat ansamblul pensionarilor. „Îi ştiam pe toţi şi îi vedeam cum stau pe bănci în parc, cât de trişti sunt şi cât le lipseşte scena. Aşa că am înfiinţat un ansamblu, cu dansatori, cântăreţi şi instrumentişti, toţi pensionari, primul de acest gen din ţară. Am vrut să ajutăm în felul nostru acest oraş care se dezvoltă frumos. Şi nu puteam face în alt fel, decât prin muzică şi dans”, a spus Lazăr.
Dacă la început a fost mai greu, acum ansamblul Rapsozii Slatinei are costume, recuzită, dar şi un spaţiu dat de primărie unde repetă. Sunt 8 perechi de dansatori şi 15 instrumentişti. Acum bătrânii se pregătesc pentru spectacolele de 1 mai din Pădurea Strehareţi. „Ne dorim să avem cât mai multe apariţii. De exemplu, am început să fim invitaţi la televiziunile naţionale de folclor. Dacă ne cheamă cineva la spectacole, noi ne prezentăm”, a spus Constantin Lazăr.
NĂSCUT
29 octombrie 1944, Bucureşti
STUDII
Şcoala Populară de Artă
FAMILIE
Căsătorit, 3 fete, 3 nepoţele
CE-I PLACE
Viaţa mea este muzica, orice gen. De când mă ştiu am studiat muzica şi asta fac şi acum. Îmi place să mă implic în activităţi diferite şi nu pot să stau degeaba. Sunt o persoană energică.
CE NU-I PLACE
Nu suport sportul. Eu nu mă uit decât la finalele mari ale campionatelor de fotbal şi ţin cu echipa câştigătoare, că doar ea este cea mai bună. Nu-mi plac oamenii care irosesc timpul şi nu vor să facă nimic în viaţă.
Cum erau spectacolele în vremea comunismului?
Erau făcut cu oczaia anumitor sărbători şi cred că termenul potrivit pentru ele este grandios. Erau frumoase, bine lucrate, veneau artişti mari, de renume. Acum de când există televizor şi internet, oamenii nu mai au nevoie de spectacole.
Cum îi ajută pe bătrâni acest ansamblu?
Ei trăiesc din nou. Îşi recapată viaţa, îşi amintesc de tinereţe şi simt că au un rost. Cântăm muzică veche, melodiile care le sunt aproape de suflet. Cu toţii sunt oameni care şi-au petrecut viaţa pe scenă, s-au hrănit cu aplauzele publicului, iar acum la bătrâneţe pot face din noi acest lucru.