S-a stabilit: lucrările la centura Slatinei încep anul acesta. Autostrada Craiova-Slatina-Piteşti mai aşteaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visul slătinenilor de a avea o centură ocolitoare a urbei prinde contur. Proiectul menţionat a fost cuprins în Master-Planul de transport al ţării. Astfel, varianta de ocolire a Slatinei se află la stadiul de pregătire a documentaţiei pentru licitaţia de execuţie a lucrărilor, startul propriu-zis urmând a fi dat în august a.c. Centura Slatinei va avea o lungime de 11,7 kilometri. Despre autostrada Craiova-Slatina-Piteşti nu se aude încă nimic.

Proiectul de realizare a unei şosele ocolitoare a municipiului Slatina a primit finanţarea mult-dorită şi se regăseşte în Bugetul de stat pentru acest an. Acest lucru a fost încă o dată confirmat marţi – 13 ianuarie, la sediul Ministerului Transporturilor, unde deţinătorul portofoliului, Ioan Rus, a prezentat, alături de premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor - slătineanul Darius Vâlcov, “Master-Planul de Transport” al ţării pe următorii ani.

Conform declaraţiilor oficialilor menţionaţi, atât Centura Slatina, dar şi Autostrada Craiova – Slatina – Piteşti, au fost cuprinse în planul anterior amintit. Astfel, pentru centura ocolitoare a oraşului a fost cuprinsă în bugetul pe anul în curs suma de 19 milioane lei, bani suficienţi pentru demararea lucrărilor în cursul lunii august a.c. Varianta de ocolire a Slatinei se află la stadiul de pregătire a documentaţiei pentru licitaţia de execuţie a lucrărilor, centura urmând să aibă o lungime de 11,7 de kilometri. Varianta aleasă de oficiali pentru amenajarea centurii Slatinei este în nordul oraşului, undeva în zona Satul Nou - Cireaşov, şi va străbăte apoi Slătioara, respectiv satul Salcia. Aproximativ doi ani ar urma să dureze, oficial, lucrările.

Deasemenea, în master-planul menţionat se află prinsă şi Autostrada Craiova – Slatina – Piteşti, ce va avea o lungime de aproximativ 115 kilometri. Suma avansată pentru realizarea proiectului este de 1 miliard de euro şi va fi printre primele construite fără bani de la stat, doar cu fonduri private. Va număra patru benzi de circulaţie - câte două pentru fiecare sens de mers, şi va traversa judeţele Argeş, Dolj şi Olt. Autostrada va ocoli oraşul Balş pe la sud, va trece printre localităţile Găneasa şi Piatra-Olt şi va traversa râul Olt prin sudul municipiului Slatina, va ocoli oraşul pe la S-E până la intersecţia cu DN 65. Constructorul îşi va recupera investiţia din taxa de intrare pe autostradă, taxa de traversare fiind estimată la 5 euro/autovehicul. Noua cale rutieră va face ca distanţa dintre Craiova şi Piteşti, de 120 kilometri, să poată fi parcursă în maximum o oră şi jumătate în regim de "drum întins". Traseul Autostrăzii Craiova – Slatina - Piteşti se va desprinde (km 0+000) din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (DN 65F km 4+000), unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier până la limita judeţului Dolj/Olt km 17+700. În judeţul Olt, lungimea traseului este de la km. 17+700 până la limita judeţului Olt/Argeş km. 89+300, respectiv ar urma să treacă pe la aproximativ 12 kilometri nord de municipiul Slatina. De la km 89+300, Autostrada se va desfăşura pe teritoriul judeţului Argeş, după care se va racorda la Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti în dreptul km. 121+185. Despre acest proiect nu a fost anunţat un termen de începere a lucrărilor, singurul lucru cert fiind că acestea ar trebui s[ dureze doi ani. Câştigătorul licitaţiei ar fi trebuit anunţat din vara trecută.

Nu în ultimul rând, merită amintit şi faptul că, în acelaşi Master-Plan de Transport, este cuprinsă şi Centura Caracalului, o investiţie estimată la 42 de milioane de lei, cu o lungime de 10,3 kilometri, care se va finaliza anul acesta, undeva în luna noiembrie.
 

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Autostrada Craiova – Slatina – Piteşti are cinci “peţitori”

Autostrada Craiova-Slatina-Piteşti, din nou pe tapet: contractul se va semna până-n vară

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite