Refugiații ucraineni, lăsați de izbeliște de România. Restanțe revoltătoare la plata chiriei și a hranei

0
Publicat:

Românii care și-au deschis casele pentru refugiații ucraineni reclamă că nu au primit din partea Guvernului niciun leu pentru cheltuielile din acest an, în timp ce refugiații se tem să nu ajungă, din acest motiv, în stradă.

Refugiații riscă să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza plăților întârziate FOTO:A. Luca
Refugiații riscă să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza plăților întârziate FOTO:A. Luca

Considerată inițial de mulți drept o afacere mult mai bună decât închirierea locuinței pe piața liberă, cazarea oamenilor fugiți din calea războiului a devenit acum pentru români o cheltuială greu de susținut.

Oamenii reclamă că plățile în programul de sprijin 50/20, așa cum este cunoscut, întârzie nepermis de mult, iar asta pe timp de iarnă, când și cheltuielile cu utilitățile sunt mult mai mari.

Conform condițiilor din program, gazdele primesc pentru fiecare persoană refugiată câte 50 lei/zi pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și 20 lei/zi pentru a le asigura refugiaților hrana. Sumele ar trebui să fie virate lunar, pentru luna anterioară.

Cei mai mulți proprietari au ales să le returneze refugiaților cei 20 lei/zi pentru hrană după ce banii le ajung în cont. Cum, însă, încă de la finalul anului trecut plățile în program se fac cu întârziere, refugiații fără alte venituri au rămas și fără bani de mâncare. 

Ultima plată pe care statul a făcut-o către proprietari a fost în februarie-martie, dar sumele decontate sunt cele aferente lunii decembrie. 

„Statul ne cam baga mâna în buzunare cu japca”

Proprietarii, care mai întâi au început să semnaleze situația pe grupurile de pe rețelele sociale, tot aici și refugiații începând să ceară ajutor pentru a avea cu ce să-și asigure hrana, au făcut în 11 martie și o petiție online. S-au adunat, până luni, 20 martie 2023, peste 830 semnături.

Sunt nevoită să-i dau afară din casă. Să vină la Guvern, să-i cazați la Casa Poporului”,Sunteți neserioși. Ne-am deschis casele și acum ne împrumutăm de bani să plătim utilități”, Am un copil, soțul meu este invalid, suntem din Donețk, avem nevoie de o casă”,  „Solicităm instituțiilor abilitate (Ministerul de Finante și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență) să deblocheze de urgență sumele pentru decontarea cazării și a hranei pentru refugiați, deoarece suntem în situația de a înceta cazarea și plata hranei acestora, ceea ce ar putea genera un dezastru social pentru aproximativ 80.000 de cetățeni staționari pe teritoriul Romaniei”, „Nu suntem magnați, să plătim pentru alții. Ajutăm, dar în limita bunului simț, însă de această dată statul ne cam baga mâna în buzunare cu japca”, sunt doar câteva din sutele de comentarii care însoțesc semnăturile. 

Tot în mediul online au apărut și criticile la adresa anumitor proprietari. Cei care găzduiesc refugiați încă de la începutul programului sunt acuzați că „s-au îmbogățit” pe spatele ucrainenilor, acceptând să găzduiască doar familii numeroase pentru a le reveni sume cât mai mari, pentru ca acum, când plățile s-au rărit, să amenințe cu scoaterea refugiaților în stradă.

„Nu au nicio sursă de venit, nu sunt ucraineni cu jeep-uri”

Sunt, pe de altă parte, și proprietari care nu au avut ocazia să acumuleze sume în perioada în care plățile se făceau la timp, așa că în prezent susțin din fonduri proprii atât cheltuielile de întreținere, cât și cele cu hrana persoanelor cazate. 

Mihaela Crivăț găzduiește în casa ei din București, în care și locuiește, trei mame și cinci copii. Refugiații au ajuns aici în 12-13 decembrie, iar primii bani decontați i-au ajuns în cont cu doar câteva zile în urmă. Sunt banii  pentru zilele din decembrie, insuficienți, spune, pentru a acoperi cheltuielile care curg zilnic.

„Oamenii ăștia au fost de trei ori cu gripă de tip B, au fost la pat, numai un antiviral a fost în jur de un milion, și sunt opt, au fost toți în convalescență. Banii ăștia nu le ajungeau nici dacă veneau la timp, mai cu seamă că sunt copiii. (...) Ce să le spui, să nu mănânce?! Au mâncat în primă fază, când au venit la mine, griș cu ketchup. De asta am făcut și la ISU petiție, nu e normal să se-ntâmple așa”, a relatat proprietara, pentru „Adevărul”.

Femeia spune că face cumpărături pentru cei trei membri ai familiei sale, plus cele trei mame cu cinci copii. Facturile pentru spațiul de 120 metri pătrați pe care îl ocupă refugiații, la mansarda locuinței, se ridică la aproximativ 3.000 lei, în condițiile în care, mai spune Mihaela Crivăț, l-a amenajat făcând cheltuieli de aproximativ 10.000 euro, pentru care plătește rate la credit. 

„Nu au nicio sursă de venit, bărbații sunt plecați pe front, nu sunt ucraineni cu jeep-uri după ei, sunt niște oameni amărâți care au fugit unde au văzut cu ochii”, a mai spus proprietara.

Ce răspuns are Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, instituția prin care banii ajung către primării și de aici către proprietari, a precizat, într-un răspuns pentru „Adevărul”, că ultima plată s-a făcut în februarie, după adoptarea  hotărârii de guvern prin care sumele alocate pentru 2022 au fost suplimentate cu 158,1 milioane lei. Sumele plătite sunt aferente lunii decembrie, iar noi plăți nu se știe când se vor putea face.

„În ședința de Guvern din data de 22.02.2023 a fost aprobată HG nr. 142/22.02.2023 prin care a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în scopul decontării din bugetele Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență/Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov a cheltuielilor aferente lunii decembrie 2022.

În consecință, IGSU a virat, în data de 24.02.2023, sumele necesare pentru efectuarea plăților către Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență/Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov , iar acestea au fost procesate la nivel județean către autoritățile administrației publice locale, în perioada 27-28.02.2023. Astfel, în cel mai scurt timp, persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, au încasat sumele cuvenite de la autoritățile administrației publice locale, aferente lunii decembrie 2022.

Menționăm faptul că instituția noastră continuă demersurile începute încă din luna ianuarie a.c. pentru alocarea bugetului necesar efectuării plăților aferente lunilor următoare”, se menționează în răspunsul oficial.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite