Profesorul care nu vrea clase „2 în 1“, în a patra zi de protest în faţa Ministerului Educaţiei: „Ieri mi-au spus un lucru şi astăzi s-au sucit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A patra zi de protest pentru profesorul care cere să nu se comaseze două clase, iar răspunsul aşteptat încă întârzie, deşi, miercuri, profesorului i s-au dat speranţe că va câştiga lupta.

Profesorul de matematică aflat de luni, 10 septembrie, de la începerea anului şcolar,  în faţa sediului Ministerului Educaţiei este hotărât să aştepte soluţia pentru problema expusă  în locul în care şi-a început protestul. Aurel Dascălu cere ca şcoala în care predă matematica să primească pentru încă un an derogare ca o clasă să funcţioneze cu opt elevi, soluţia propusă de IŞJ Olt fiind comasarea acesteia cu o alta care are 16 elevi. Profesorul spune că Şcoala Poboru este cea mai mare din zona de nord a judeţului Olt şi singura care nu a fost afectată, până acum, de comasarea claselor astfel încât elevii de la două, trei şi chiar patru clase să înveţe în acelaşi timp, în aceeaşi sală de clasă, cu acelaşi profesor. „Suntem foarte expuşi, deocamdată nu avem simultan, dar şi dacă vom avea, ne paşte desfiinţarea, pentru că suntem foarte aproape de Scorniceşti, părinţii îşi vor duce acolo copiii“, a declarat profesorul.

Cât despre răspunsul aşteptat, „ieri mi-au spus un lucru şi astăzi s-au sucit, şi la ce nivel... Mi se pare ireal. Ieri mi-au spus să-i spun doamnei director să se prezinte cu documentele la Inspectorat, să se reia procedura, dar astăzi nu se mai poate“, a declarat profesorul protestatar, care e decis să nu plece din Bucureşti până când nu rezolvă problema, comună, altfel, multor şcoli din ţară.

„Cam ce şanse au copilaşii ăştia din şcolile în care se învaţă la simultan?! Aşa învaţă până în clasa a IV-a, aşa învaţă şi în gimnaziu, iar noi ne dorim performanţă“, a spus profesorul, cu referire la învăţământul simultan, soluţia aplicată în foarte multe şcoli din mediul rural. Acelaşi punct de vedere a exprimat şi în faţa secretarului de stat Florian Lixandru, pe care l-a întrebat, miercuri, de ce se pot acorda derogări pentru funcţionarea claselor cu număr mult peste cel normat, însă nu se permite acelaşi lucru la efectivele mici de elevi.

Profesorul a mai spus că nu va renunţa la protest, următoarea etapă, dacă până la sfârşitul săptămânii nu se găseşte o soluţie la nivelul ministerului, fiind înaintarea de memorii către redacţii. „Doar presa a fost de partea mea până acum şi tot la presă voi apela, nu ştiu ce altceva să fac“, a mai spus prof. Dascălu, menţionând că impresia lui a fost că oficialii din minister acum află multe dintre realităţile şcolii româneşti. . „Acum sunt în etapa în care se lămuersc, eu am ajuns la concluzia că oamenii ăştia nici nu prea ştiu cum stau treburile în teritoriu, acum află“, a spus profesorul.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, contactaţi telefonic,  au promis, pe de altă parte, că vor transmite un punct de vedere oficial cu privire la solicitarea profesorului oltean, însă acest lucru nu s-a întâmplat până la ora redactării acestui articol.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite