Povestea impresionantă a Ruxandrei, adolescenta în uniformă militară care aduce zâmbetul pe chipul copiilor bolnavi de cancer
0Ruxandra are 17 ani, este elevă la liceul militar și omul care le-a deschis colegilor de școală ușa spre o realitate de care adesea nu vrem să știm. Astăzi cu toții fac cât de mult pot face niște adolescenți, uneori cu sprijinul adulților din jur, pentru copiii bolnavi de cancer.
Adolescenta a crescut văzând copiii din spital obligați să-și poarte perfuziile către sala de joacă și așa a înțeles cât de necesar este ca acești copii să nu fie lipsiți de lucrurile firești vârstei, așa că unul dintre modurile în care le este alături este sala de joacă, unde merge și-i provoacă să nu uite că sunt copii. Fratele Ruxandrei, Gogoț, a trecut prin lupta cu cancerul, a învins boala și astăzi, ca toată familia, pune umărul atât cât poate să le ușureze altora drumul spre vindecare. Ruxandra a înțeles foarte devreme ce înseamnă această luptă și și-a promis că-i va face, ori de câte ori poate, pe copiii de la Oncologie să zâmbească.
„Nu e doar important, mie mi se pare că e esențial să se bucure și să se joace. Pentru că ei stau acolo închiși între patru pereți, nu văd nimic altceva în afară de personalul medical, și trebuie să mai vadă și câte un copil râzând pe lângă ei. Toată chestia asta a venit de când eram cu fratele meu la București, ei aveau acolo o sală de joacă. Eu mergeam cu el la tratament, o dată pe lună, apoi o dată la trei luni, și mereu mă duceam acolo, la sala de joacă, și așteptam să se deschidă ușa și să mă duc și eu. Pentru că era atât de frumos și pentru mine, care nu aveam o problemă. Și-mi doream să merg. De aici am vrut să transmit și eu bucuria aceasta altor copii care știam că nu au această posibilitate. Ei au o sală de joacă, dar stă destul de mult încchisă, nu vine tot timpul câte o asociație ca să se joace cu ei. La București era program făcut, veneau cel puțin câte două-trei asociații”, explică Ruxandra cum s-a născut ideea de a merge, o dată pe săptămână, la Oncologie Pediatrică în spitalul din Craiova.
Familia Ruxandrei și-a propus, pe de altă parte, să le pună în mână hrană sănătoasă, iar an de an cantități importante de legume și fructe proaspete, dar și conserve, ajung la familiile cu copii bolnavi.
„De când mă știu doar asta am văzut, asta am știut să fac”
E greu de precizat când a început Ruxandra „voluntariatul”. Nici nu percepe lucrurile așa, chiar dacă, începând din clasa a IX-a, pentru că este elevă la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, a trebuit să facă lucrurile organizat.
„De când mă știu doar asta am văzut, asta am știut să fac. Părinții au fost un model de urmat. Apoi, când am venit la colegiu, în clasa a IX-a, pe la finalul anului școlar, când am mai prins și eu un pic de curaj, am fost și am vorbit cu comandantul meu de companie, un domn maior care este foarte sufletist (n. red. - maiorul Florin Jianu). M-am dus la dumnealui doar ca să-i cer aprobarea să merg la spital, duminica de dimineață, la sala de joacă de la Oncopediatrie, să mă joc cu copiii, și să mai iau încă o colegă cu mine. Am mers până la finalul anului, cred că vreo două luni, iar în clasa a X-a deja domnul maior mă știa că fac lucruri de genul acesta, începuse și dumnealui să mă cunoască, și deja eu mă cam ocupam de tot ce înseamnă voluntariat în liceu”, povestește Ruxandra.
A urmat Semimaratonul Craiovei, când Asociația „Tabăra Bucuriei” a fost cauza aleasă de reprezentanții Colegiului Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova pentru a fi susținută, iar de atunci elevii colegiului, mai mulți înscriși în cursă de la un an la altul, au continuat să susțină asociația care organizează tabere pentru copiii bolnavi de cancer. În 2024, aproximativ 200 de elevi, colegi de-ai Ruxandrei, au alergat pentru această cauză, fiind cea mai numeroasă participare de până acum. Alți elevi, care nu s-au înscris să alerge, s-au implicat activ în organizare.
Participarea la semimaraton a ajuns să fie însă doar una dintre activitățile pe care elevii colegiului militar le fac în sprijinul copiilor care luptă cu boala. Anul trecut, cu banii strânși cu ocazia târgului organizat de „Crăciunul vladimireștilor”, au reușit să bucure copiii din nouă familii greu încercate, ducând daruri atât copiilor bolnavi de cancer, cât și fraților lor.
Copiii le-au transmis elevilor prin scrisori care le sunt dorințele. Unii au vrut jucării, alții haine groase de iarnă sau încălțări călduroase. O fetiță de doar cinci ani, pacient oncologic, le-a transmis elevilor că și-ar dori un ursuleț cu aripi de înger care să o vegheze pe perioada spitalizării, așa că adolescenții i-au cusut ursulețului visat aripi protectoare, pentru că producătorii de jucării încă n-au ajuns să răspundă pe deplin fanteziilor copiilor.
Să stea în preajma acestor copii și să le întindă familiilor o mână de ajutor a devenit pentru elevii colegiului militar aproape o dependență, chiar dacă primele vizite au fost adevărate încercări pentru fiecare dintre ei. Maiorul, omul care le-a înțeles elevilor dorința de a face lucruri mult dincolo de tiparul liceului, i-a avertizat că nu va fi ușor.
„La început sunt puțin șocați. Înainte să vină prima dată la spital și comandantul meu de companie le zice: țineți-vă tare, că nu e ușor să vezi copiii fără păr, să-i vezi cu perfurziile după ei, un pic pierduți. Dar cei care ajung o dată, de două ori, se obișnuiesc și ajung doar să se bucure că pot face asta. Sunt unii copii ceva de genul - dacă nu vrea nimeni, mă duc eu astăzi la sala de joacă -, chiar dacă-și ia din timpul lor liber, pentru că să pierzi o zi de studiu te costă un pic de muncă în plus. Dar tot își doresc să meargă. E impresionant să vezi niște copii de 15-18 ani să-și dorească așa ceva, trup și suflet”, descrie Ruxandra atmosfera.
O întreb dacă are planuri ca și pe viitor să continue activitățile de voluntariat. Spune că e sigură că va continua să ajute, însă sub ce formă rămâne să vadă în timp. Este elevă în clasa a XII-a, o așteaptă Bacalaureatul și admiterea la Academia Forțelor Aeriene. Faptele bune își vor avea locul lor și în viața ei, dar și în viața colegilor ei pe care a reușit să-i inspire fără să-și fi propus asta. O parte i-au fost alături și în timpul liber și în vacanțe. Au dat o mână de ajutor în ferma de legume a părinților Ruxandrei, de la Grădinari, s-au implicat și în alte activități de ajutorare.
Tinerii au reușit chiar mai mult de atât, inspirându-i pe copiii din familiile cu care au intrat în contact și făcându-i să-și dorească să aleagă cariera militară. Și au reușit asta fără prezentările pe care de obicei le fac în școlile gimnaziale, atunci când merg să facă cunoscută oferta de școlarizare. Au făcut-o fiind așa cum sunt ei: calzi, buni, îmbrăcați impecabil și purtând cu mândrie uniforma de care puștii se îndrăgostesc iremediabil.
Darul de suflet, pentru care a așteptat 10 ani să-l poată oferi
Din numeroasele experiențe pe care le-a trăit Ruxandra Gogoț, una este cu totul aparte. Încă din vremea în care îi stătea fratelui său alături la ședințele de chimioterapie - pe atunci avea 7 ani - și-a dorit ca într-o zi să poată oferi unui copil o perucă din păr natural. Și-a îndeplinit acest vis relativ de curând.
„Mama aflase recent că se pot face peruci pentru copiii cu probleme oncologice din păr natural și mi-a propus să mă tund și să fac o astfel de perucă pentru o fetiță. La acel moment nu am reușit, deoarece manopera unei astfel de peruci costă destul de mult. Rămăsese un vis neîndeplinit. În vară anul trecut m-am tuns fără să-i zic mamei, i-am dat codița de păr și i-am zis „pe asta o facem perucă“ . În același an, la Târgul de Crăciun organizat de colegiul nostru a participat și mama cu un stand de conserve. Am reușit atunci să strângem banii necesari pentru această perucă. Nu a durat mult să găsesc o fetiță de la Fundeni căreia să i-o dau. Am vrut neapărat să ajungă în locul care a inspirat toate acestea”, a mărturisit Ruxandra.
Se încarcă comentariile...
