Panică printre fermieri. Cum îi învrăjbesc tomatele pe politicieni după un anunţ controversat pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea alarmistă că programul „Tomata“ prin care fermierii primesc un ajutor de 3.000 euro va fi stopat, lansată de un consilier al ministrului Petre Daea, a inflamat spiritele printre fermieri. Consilierul îndeamnă la proteste, alţii, însă, la calm şi la analiza adevăratelor propuneri ale PNL.

O postare a consilierului ministrului Agriculturii Petre Daea, Florin Ciobanu, prin care anunţa că „în noul program de guvernare al PNL toate programele (programul Tomata, programul Usturoiul şi programul de minimis pentru ardei, castraveţi şi vinete) vor fi ANULATE!!“, a semănat panică şi discuţii aprinse pe Facebook.

Florin Ciobanu este şi fermier şi implicat activ în înfiinţarea mai multor cooperative, poziţie pentru care a şi fost, de altfel, în multe situaţii criticat, reproşându-i-se că nu ar avea căderea să-i reprezinte pe fermieri, având în vedere dubla sa calitate. Cert este însă că vestea aruncată pe Facebook a încins spiritele în judeţul Olt, cu peste 5.000 beneficiari ai programului „Tomata“, primul pe ţară.

Ce nu a spus, însă, consilierul este că PNL şi-a asumat, în fapt, nu anularea, ci modificarea condiţiilor în care să se acorde acest ajutor, propunând subvenţionarea fermierilor la valoarea a 10% din volumul de produse pe care aceştia reuşesc să le vândă.

Noua condiţie nu ar conveni, însă, nici pe departe tuturor, pentru că ce nu a reuşit programul „Tomata“ să rezolve, deşi a stimulat masiv producţia, este tocmai desfacerea tomatelor.

„La punctul 3 se spune clar despre modificarea programului „Tomata"....un calcul simplu ne arată că pentru o subvenţie de 5.000 de euro pe care i-ar fi putut lua oricare fermier care ar fi avut 0.30 ha de spatii protejate cu roşii ,ardei, castraveţi şi vinete, acum pentru a ajunge la această sumă va trebui să vândă de 50 mii euro pe factură.....vă invităm să ne cumpăraţi aceste legume pe factură“, este unul dintre comentariile iscate de postarea consilierului şi de poziţiile asumate de legumicultori în urma acestei postări.

Pe un alt cont de Facebook, cel al preşedintelui Sindicatului Producătorilor din Agricultură Olt, Ion Păunel, la scurt timp a venit replica:

„Minciuni grosolane ale unui fost Consilier al Ministrului Petre Daea. În urma apariţiei pe pagina de Facebook a * Consilierului " a unei minciuni grosolane şi de joasă speţă am primit în jur de 200 de telefoane şi mesaje de la membrii noştri de Sindicat, de la fermieri şi legumicultori din judeţ şi din ţară, care mi-au semnalat faptul çă Programul Tomata precum şi alte forme de sprijin în legumicultură vor dispărea odată cu venirea la guvernare a PNL. În acest sens, am luat legătura cu Preşedintele PNL - OLT şi cu Primarul Comunei Urzica, iar aceştia mi-au confirmat că ceea ce afirmă Consilierul este o minciună incalificabilă, iar în sprijinul celor afirmate de dânşii mi-au transmis un extras din Programul de guvernare pt capitolul AGRICULTURĂ. VĂ ROG SĂ-L LECTURAŢI ŞI SĂ STAŢI LINIŞTIŢI PT CĂ ACESTE PROGRAME VOR CONTINUA ŞI CHIAR VOR FI ÎMBUNĂTĂŢITE“

Ce i-ar avantaja pe fermieri

Cei mai mulţi legumicultori beneficiari ai programului „Tomata“ recunosc faptul că această subvenţie, care se ridică la 3.000 euro pentru cei care cultivă tomate pe cel puţin 1.000 de metri pătraţi şi valorifică cu documente legale cel puţin 2 tone, a fost un ajutor extraordinar, obţinut în condiţii relativ uşor de îndeplinit. Alţii reclamă chiar că atât de uşoare au fost condiţiile încât au fost situaţii în care fermierii au înfiinţat cultura, a trecut controlul şi după acel moment au schimbat cultura de tomate cu o alta, mai profitabilă, fără problema că nu ar putea obţine uşor documentele care să ateste vânzarea celor 2.000 de kilograme.

Fermierii nu recunosc oficial astfel de practici, însă spun că ajutorul, oricât de benefic, a dus la crearea unui alt dezechilibru în piaţă. S-a ajuns în anumite perioade la supraproducţie, fermierii fiind obligaţi fie să valorifice marfa la preţuri mici, fie aceasta să se deterioreze, iar situaţia cu tonele de tomate aruncate la gunoi într-o piaţă, înregistrată tot în Olt, a ajuns celebră în toată ţara.

Pe de altă parte, nici stimularea producătorilor să vândă, aşa cum propune PNL, nu i-ar dezavantaja neapărat pe fermieri. Greu le va fi, însă, să prezinte documente legale pentru aceste vânzări, fiind deja de notorietate faptul că legumicultorilor nu le acceptă nimeni facturile.

„Dacă s-ar acorda subvenţii la nivelul a 10% din producţie eu cred că este comparabil, dacă stau să mă gândesc ce am vândut anul ăsta. Tot pe acolo ar ajunge. Temerile sunt legate de modul cum se vor lua în calcul vânzările, pentru că noi vindem mult la kilogram, oamenii nu prea vor facturi, şi-atunci ne va fi greu să justificăm vânzările. Acesta este un impediment. Soţia este şi acum la piaţă, vinde cu kilogramul, şi e mai greu să justifici vânzările, e greu să faci factură pentru cine ia 2-3 kilograme, maximum 4-5 kilograme. Să stai să vinzi, sau să stai să faci la facturi? Noi ne înregistrăm, practic, vânzarea pe total zi. Dacă ne-am dus cu 2 tone de marfă, ştim cât am încasat, facem monetarul în casierie şi înregistrăm în registre. Acum nu ştiu exact ce ne vor cere dânşii. Dacă ne cer doar registrele, să vadă încasările, e OK, dacă ne vor cere facturi, sau bonuri fiscale, va fi mai dificil. (…) Nu vor să ia cu facturi nici în en-gros. Ce să-i faci, să-l obligi? Vă daţi seama, noi suntem interesaţi să ne vindem marfa. Eu am fost în Pucheni astă vară şi nu ştiu dacă am dat 4-5 facturi, şi la cantitate mare de marfă. Nu solicită oamenii, vin oameni din toată ţară, chiar nu ştiu cum procedează. Interesul este să dăm hârtii, că ne trebuiau, aveam mevoie, dar n-aveam cui“, a declarat pentru Adevărul fermierul Tomel Pomacu, din localitatea olteană Ghimpeţeni. Nu le-a fost, în schimb, foarte greu să obţină documente justificative pentru cele 2 tone de tomate vândute, aşa cum impun condiţiile actuale din program. „În perioada aceea sunt magazine, s-au obişnuit, ne iau marfa şi facturile, pentru că şi lor le trebuie. Pe la magazinele de pe acolo, din zonă, e mai uşor, te înţelegi cu oamenii, dar în en-gros, nu-i cunoaştem, nu-i ştim… În perioada aceea, cu 2 tone, este o cerere mai ridicată de produse şi merge“, a mai spus Pomacu.

„Am pompat apă, dar n-avem evacuare…“

Acelaşi fermier a sintetizat cum stau lucrurile, până la urmă, cu programul care a stimulat masiv producţia. „Eu am pornit cu programul Tomata din primul an, şi-acum am şi alţi vecini pe lângă mine care chiar produc. Am un vecin care construieşte acum, unul a pornit anul trecut, unul acum doi ani, clar i-a stimulat şi produc. A fost Ok, mie mi s-a părut în regulă. Problema rămâne aceeaşi, anume că în loc să mă trezesc eu în faţa en-gross-istului, ne-am trezit patru acum. S-a lucrat la producţie, dar… Am pompat apă, dar n-avem evacuarea asigurată“, a mai spus fermierul Tomel Pomacu. Soluţiile le-au fost, însă, sugerate decidenţilor în nenumărate întâlniri, numai că pe linia de decizie undeva se întrerupe firul, a mai spus fermierul.

Alţi fermieri, şi ei de acord că „Tomata“ a fost aur, dar că este nevoie de îmbunătăţiri, spun că n-ar strica să se gândească şi condiţii legate de folosirea de soiuri româneşti, astfel existând posibilitatea de a stimula şi staţiunile de cercetare româneşti.

Discuţiile pe marginea anulării programului sunt de-abia la început, deşi avertismentele, cel puţin cele lansate în on-line, sunt radicale, fermierii pregătindu-se de proteste.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite