Medic stomatolog român: „La carte scrie că lucrarea dentară se schimbă după 5 ani. Nimeni-nimeni în ţara asta n-o face“

Maria Claudia Ciochină a vrut să rămână medic stomatolog în comuna Vulpeni din judeţul Olt doar doi-trei ani. Sunt 17 ani, însă, de la primele consultaţii  pe care le-a oferit în cabinetul de la ţară şi le rămâne şi astăzi pacienţilor ei de acolo din nostalgie. Dar pentru scurt timp, pentru că nu mai vrea să tolereze să fie condusă „de incompetenţi, oameni care nu se implică“. În curând, va practica stomatologia într-un sat din Franţa.

Medicul stomatolog Maria Claudia Ciochină (45 de ani) face de 17 ani naveta de la oraş, unde locuieşte, la sat, unde şi-a început cariera şi unde oamenii i s-au lipit de suflet. Comuna care la început nu a impresionat-o cine ştie ce este astăzi îmbătrânită, pacienţii s-au împuţinat, tinerii au plecat din sat, mulţi şi din ţară, o decizie pe care şi Claudia Ciochină întârzie de ani buni să o ia. 

Pentru a acorda îngrijiri stomatologice trei zile pe săptămână cetăţenilor din Vulpeni, Olt, medicul lucrează şi la un cabinet din Craiova, unde pacienţii îşi permit să plătească. La Vulpeni, în schimb, niciun părinte nu plăteşte serviciile stomatologice pentru copii, iar din prevenţie şi-a făcut o obligaţie. Cu toate firele care o leagă de România, cel mai probabil anul viitor va pleca în Franţa, pentru a asigura serviciile stomatologice necesare unei comunităţi de 18.000 locuitori. „În Franţa, unde am discutat să merg să văd despre ce e vorba, la 200 şi ceva de kilometri de Porto, doamna primar caută stomatolog pentru binele comunităţii, am discutat cu dânsa şi zicea că spaţiul este amenajat, dar nu vrea să cumpere aparatură până când nu mă hotărăsc, vrea să hotărâm împreună ce e mai bine pentru comunitate. La Vulpeni, în mandatul fostului primar, semnam contract de comodat pe un an, cel mult doi, niciodată un mandat întreg“, spune medicul subliniind o primă diferenţă între modul cum sunt trataţi specialiştii aici şi ce găsesc aceştia peste hotare.

„Weekend Adevărul“: Cum este viaţa de stomatolog la ţară?

Dr. Maria Claudia Ciochină: E o provocare, cazuistica este diversă, este inedită, trebuie să faci faţă la orice situaţie, faci tot ce înseamnă stomatologie, nu există ceva ce n-ai putea face sau ce n-ar trebui să faci.

Aici, probabil, oamenii ajung cu afecţiuni stomatologice în stare gravă mai mult decât într-un cabinet din mediul urban.
Da, în stadii avansate şi situaţii de urgenţă. Am avut cazuri pe care le-am rezolvat cu succes şi de care sunt foarte mândră, au fost provocări şi le-am făcut faţă aşa cum am fost instruită şi au ieşit bine. Chiar verificate radiologic după mai mulţi ani sunt bine şi sunt mândră.

„AVEM O LIPSĂ DE EDUCAŢIE MEDICALĂ SEVERĂ“

Şi câţi ani îşi ţin pacienţii dumneavoatră o lucrare?
Of, nimeni nu-şi ţine lucrarea 5 ani. La carte scrie că lucrarea se schimbă după 5 ani. Nimeni-nimeni în ţara asta n-o face sau n-am întâlnit eu pacientul care să vină şi să spună: «Doamna doctor, au trecut 5 ani, vreau să schimbăm!». Nu, în general, o ţin cât ţine lucrarea sau cât ţin dinţii de sub lucrare, nimeni nu schimbă din proprie iniţiativă sau din conştiinţă. Avem o lipsă de educaţie medicală severă. Acum pot să fiu considerată răutăcioasă, dar e punctul meu de vedere şi mi-l asum: ar trebui introdusă obligatoriu în şcoală educaţia sanitară, educaţia medicală. Sunt de bază educaţia medicală, educaţia civică. Şi ora de religie o avea importanţa ei, dar mai important este să ştii ce se întâmplă cu tine ca individ, să te cunoşti, să te recunoşti, să-ţi recunoşti stările.

Dumneavoastră faceţi frecvent educaţie sanitară?
Facem educaţie stomatologică cu copiii de câte ori avem ocazia. Şi când e în programă, şi când nu e în programă, de câte ori vin în cabinet, profilaxia este de bază pentru tânăra generaţie. Până la urmă, un medic bun nu e doar ăla care te face bine, ci şi cel care te învaţă să te protejezi de ce te poţi proteja singur. Un medic face echipă cu pacientul lui, dacă pacientul nu colaborează, nici medicul nu poate avea succes.

2.000 LEI PENTRU MATERIALE, NAVETĂ, UTILITĂŢI ŞI LEMNE

Toţi copiii din localitate trec prin cabinetul dumneavoastră?
Sunt puţini cei care nu trec. Dacă nu trec ei, trec eu pe la ei prin şcoală, dar, în general, vin.

Pentru ei tratamentele sunt gratuite?
Da, până la 18 ani, legea le oferă gratuitate, este dreptul lor şi-l respect.

Dar cum reuşiţi să faceţi asta, ţinând cont că bugetul alocat medicinei stomatologice este extrem de mic?
Cu ajutorul familiei, care s-a obişnuit să nu ajung cu mulţi bani acasă şi care ştie că întotdeauna cumpăr materiale stomatologice de calitate.

2.000 lei lunar, bani decontaţi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, nu este puţin?

Sunt puţini, pentru că fac şi naveta din ei, cumpăr materiale, plătesc şi utilităţile cabinetului, acum trebuie să mă îngrijesc să cumpăr şi lemne, pentru că vine iarna şi nu sunt gaze. Nu ne dă nimeni lemne de foc, dintotdeauna ne-am gospodărit.

La dumneavoastră la cabinet se stă la rând? Câştigaţi şi din serviciile contra cost?
La ţară sunt puţini pacienţi. Şi mai puţini sunt cei care vin şi plătesc serviciile. La ţară este de lucru pe sezoane, suntem condiţionaţi de sezonul agricol. Sunt crescută la oraş, stau la oraş, dar ştiu când sunt lucrările agricole, ştiu când se sapă via, când se sapă porumbii, când se leagă via. Şi oamenii au treabă, nu vin decât în cazurile extreme.

„PENTRU MOMENT I-AM SALVAT VIAŢA“

Sunt situaţii în care solicitaţi ajutor când au venit pacienţi în stare atât de gravă?
Da, mereu am trimis, am colaborat cu colegii de la chirurgie buco-maxilo-facială, la stat sau în particular.

A fost cazul să chemaţi vreodată ambulanţa?
Pentru stomatologie, nu, pentru alte cazuri medicale, în schimb, da. Am avut o experienţă teribilă la sfârşitul lunii ianuarie, când colega mea, medic de familie, a leşinat. M-a chemat asistenta, eu lucram. Când am ieşit, am găsit-o aici, pe bancă, un pacient o ţinea de umeri, era cu bărbia în piept, în cianoză. Am întins-o aici, repede, am evaluat în câteva secunde starea generală, nu mai respira, pulsul scăzuse foarte mult, şi am început manevrele de resuscitare. Între timp au sunat la salvare. A trebuit să-i prind o linie venoasă, a fost destul de greu pentru că făcuse convulsii tonico-clonice, a durat un pic până şi-a reluat respiraţia. A venit salvarea şi şi-a revenit. A fost diagnosticată cu o tumoră... A fost aşa, o experienţă. Cred că a durat 20-30 de minute resuscitarea, nu ştiu exact, dar a fost o provocare, pentru moment i-am salvat viaţa. Nu a mai contat nici că am două operaţii la genunchiul drept şi că mă durea, atunci nici n-am mai simţit, nici că-mi trecuseră pământul şi nămolul prin haine...

V-aţi gândit vreodată, până la acel moment, că în cariera de medic stomatolog v-aţi putea confrunta cu o astfel de situaţie?

Mai mult sau mai puţin, în facultate am fost pregătiţi şi pentru situaţii dintr-astea. La cursuri, persoana care ne-a pus în gardă a fost domnul doctor Mihai Stănescu, „medic de morţi“, medic de medicină legală, care ne povestea tot timpul că în comunism făcuse practică într-un dispensar de ţară, era obligatoriu. Am vorbit şi cu domnul Virgiliu Stroescu, profesorul de endocrinologie de la Bucureşti, şi povestea, de asemenea, de practica de la ţară, unde te întâlneşti cu ce te aştepţi şi cu ce nu te aştepţi. Şi ne-a deschis ochii, iar eu am început să citesc mai mult din practica de medicină de urgenţă, pentru că se întâmplă o dată, nu trebuie să se întâmple de mai multe ori, poate o singură dată viaţa unui om este în mâinile tale, şi eşti responsabil, nu faţă de societate şi nu în faţa legii, ci faţă de tine ca individ, pentru că nu poţi trăi cu gândul...  ;

„Cred că toată lumea din Vulpeni are numărul meu“

Aici, la Vulpeni, v-aţi început cariera?
Da, a fost o conjunctură, nu ştiu dacă favorabilă sau nefavorabilă. Aici am ajuns prima dată după facultate. Născută, crescută la oraş, n-auzisem de Vulpeni niciodată până în 2001, la sfârşitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie. Pe 15 martie 2001 deja îmi desfăşuram activitatea. Eu sunt din Dolj, din Calafat, chiar de la malul Dunării. 

Şi-aţi rezistat aici 17 ani până acum.
Păi, n-a fost o luptă cu nimeni, ca să zic că am rezistat, a fost pur şi simplu aclimatizare. Mi-aduc aminte prima zi când am venit la Vulpeni, cu doamna doctor Stoica, medic de familie, o femeie extraordinară pe care am considerat-o prietena mea apropiată foarte mulţi ani – şi-acum vorbim la telefon – dânsa a ieşit la pensie de câţiva ani. Era, aşa, o zi mohorâtă de iarnă, nu era zăpadă, dar era frig, pomii de pe Călineşti aveau tot coronamentul tuns. Şi mă uitam: „Doamne, unde vreau eu să vin?“, pentru că atunci veneam să văd zona. Şi doamna doctor se străduia să facă atmosferă, să mă-nveselească. Am văzut casele, nu mi-au spus mare lucru, un pic diferit decât în lunca Dunării. Erau mulţi pacienţi la uşa medicului de familie, pentru că atunci, în iarnă, nu aveau de treabă, şi-atunci pe toţi îi doare câte ceva, şi, a fost, aşa, o experienţă... Nu mi-a plăcut, atunci mi-am promis că în doi-trei ani voi pleca de-aici. Dar am fost primită bine, au fost destul de prietenoşi oamenii.

Alături de echipa clinicii din Craiova, unde colaborează 

Presupun că nu câştigul material v-a ţinut aici.
Nu, nu, chiar nu câştigul material. Eu mai lucrez la un cabinet particular din Craiova, practic, Vulpeni a rămas, aşa, agăţat de suflet. Familia mă întreabă: „Dar tu de ce te duci acolo?“. Sunt nostalgică, asta e. Vin de trei ori pe săptămână, dar cred că toată lumea are numărul meu, rămân şi după-amiaza, dacă am program dimineaţa...

Ce v-ar face, totuşi, să lăsaţi în urmă această comunitate, şi să acceptaţi oferta din Franţa?
Au murit foarte mulţi oameni, populaţia este îmbătrânită, tinerii au plecat din localitate, ca în toată ţara, de altfel. Dacă ieşi pe stradă, vezi numai persoane de vârsta a doua. Şi ajungi să faci voluntariat. Şi, vrei-nu vrei, trebuie să progresezi. Nu poţi să nu ai concediu decât o săptămână pe an, oboseşti, nu se poate!

Dacă nu aţi avea acea colaborare la clinica din Craiova, financiar aţi rezista?
Niciodată, clar! Exclus, nu se poate!

Şi cu toate acestea, spuneţi că pacienţii dumneavoastră de aici beneficiază de cele mai bune materiale.
Da, materiale de ultimă generaţie, mie îmi place să fiu performantă, mă gândesc că la fel aş vrea să fiu tratată când merg eu într-un cabinet, cu ce este mai bun. 

„Mai subţire cu ora de religie şi mai din plin cu educaţia medicală“

Vă gândiţi serios la experienţa în Franţa?
Da!

Pe ce perioadă aţi fi dispusă să experimentaţi?
Nu ştiu, în general sunt foarte ataşată, mă ataşez de oameni, de lucruri, renunţ greu.

Acum zece ani aţi fi plecat?
Cred că tot timpul am vrut să plec, dar n-am găsit motivaţia necesară. Tot timpul au fost alte întrebări în mintea mea – ce fac cu copiii, ce fac cu părinţii, ce fac cu fraţii? Şi-acum am zis: „Trebuie să fac pentru mine şi-apoi mai vedem“. V-am spus, nu fac politică, dar nu-mi place ce se-ntâmplă, nu tolerez, nu mai vreau să tolerez să fiu condusă de incompetenţi, oameni care nu se implică, pentru că, v-am explicat: noi, ca medici, suntem sclavii, servitorii pacienţilor noştri. Sau aşa mă văd eu pe mine. Ştiţi ce se-ntâmplă? Noi, medicii, ne întâlnim cu diverse ocazii şi vorbim şi de familie, vorbim şi de case, vorbim şi de bani, vorbim şi de excursii, şi de vacanţe, şi ştiţi cum se termină? Ajungem să vorbim despre pacienţi. Mai mult sau mai puţin, ajungem să vorbim despre pacienţi. Vremurile sunt cum nu şi le doreşte niciun om cu mintea limpede, dar noi le tolerăm, şi-am zis:  „De ce?“.

Am doi copii, băiatul este student la Stomatologie, a trecut în anul III, învaţă bine, dar vă spun, când mi-a spus că vrea să dea la Medicină, l-am întrebat luni la rând:, „Eşti sigur? Eşti sigur?“. I-am explicat: „Te susţin în tot ce vei face, poţi să alegi să fii şi mecanic auto dacă-ţi place, dar să fii cel mai bun în ceea ce faci“. Când mi-a spus că a ales Stomatologia, am crezut că leşin. Pentru că eşti singur ca medic stomatolog. Doar tu cu pacientul în cabinet. Chirurgul are pacientul adormit, amorţit, noi lucrăm pe oameni vii, la propriu, adică este un grad de stres foarte ridicat. Practic, eşti sclavul pacientului, eşti sclavul semenilor tăi în medicină. Am colegi care lucrează în Franţa, prieteni buni. La început au stat acolo, acum sunt cam trei săptămâni în Franţa, există posibilitatea asta. Din ce-am vorbit eu cu toţi colegii mei care sunt plecaţi, nu există concediu o dată pe an, acolo în fiecare lună îţi poţi lua concediu, tu hotărăşti dacă o săptămână sau două săptămâni. Şi sunt foarte bune posibilităţile de câştig. Una este să câştigi 500 de euro pe lună – uită-te la mine! – şi alta este să câştigi 5.000-15.000 de euro în două săptămâni. Am discutat la telefon cu doamna primar care mi-a făcut oferta în Franţa. Este vorba despre un sătuc cu 18.000 locuitori şi eu voi fi singurul medic stomatolog pe o rază de 20 de kilometri, au două amplasamente, două pensiuni, şi au şi un cabinet de stomatologie mobil. La persoanele cu dizabilităţi, securitatea socială se decontează dublu. Despre ce vorbim?! În alte societăţi, respectul faţă de pacient şi faţă de medic este cu totul altul.

10%-15% DIN PACIENŢI SUNT DIN ALTĂ LOCALITATE

Care ar fi, totuşi, cea mai frumoasă amintire de aici?
Sunt multe. A fost, aşa, o surpriză plăcută acum două veri. A venit o doamnă în cabinet, susţinea sus şi tare că eu i-am făcut lucrarea, când am venit aici. Şi a venit să schimbe lucrarea, pentru că se făcuse urâtă, avea mulţi ani, 15-16 ani. Era o lucrare simplă, la mare modă atunci, gaudentul, cu acrilat, şi îmbătrânise acrilatul. A venit special la Vulpeni, pentru că nu mai locuieşte aici, să-i schimb lucrarea. Şi şi-a făcut ceramică, de data asta, şi-a permis financiar ceramica.

Şi nu e singurul pacient din afara localităţii care vine să se trateze la Vulpeni. Procentual, câţi dintre pacienţii dumneavoastră sunt din altă localitate?
10%-15%. Nu e foarte mult, dar e ceva.

Lunar, cam câţi pacienţi vă trec pragul?
Depinde, variază, pot să vă spun câte fişe am deschis de când am venit aici. Fabuloasa cifră de 2.000 de pacienţi, în 18 ani. E puţin. E însă o satisfacţie teribilă când pacienţi de-ai tăi vin cu copiii de mână să-i tratezi, şi vin şi din străinătate, pentru că foarte mulţi au plecat. În România, serviciile stomatologice sunt mult mai ieftine. Practic, eu ceramica aceasta Noritake o lucrez aşa: un dinte cu 100 de euro, 450 de lei, de fapt, nici măcar 100 de euro. În străinătate, un dinte de ceramică ajunge şi la 1.000 de euro, nu se compară.

Care este categoria de pacienţi care investeşte într-o dantură frumoasă? Pentru copii fac părinţii eforturi în sensul ăsta?
Cel mai mult investesc pacienţii care au lucrat în străinătate...

Îşi permit financiar?
Nu ştiu dacă doar pentru că îşi permit, dar pot face comparaţii, comparaţii de ordin financiar şi comparaţii de ordin estetic, pentru că în străinătate primează impactul vizual. Dacă dinţii nu sunt în regulă, nu prezinţi garanţie. Probabil şi prin prisma asigurărilor pe care le au, unde serviciile stomatologice sunt foarte bine plătite şi foarte bine puse la punct, acoperite de guvern, ceea ce la noi nu e cazul. În străinătate au un cult, o educaţie pentru un zâmbet frumos. Nu eşti de nicio ispravă dacă nu ai dinţii îngrijiţi, arată respectul tău faţă de tine. De-asta zic, ar trebui mai subţire cu ora de religie şi mai din plin cu educaţia medicală, educaţia civică, să ne-nvăţăm drepturile măcar, copiii noştri să-şi înveţe drepturile. Reflectorul care stă pus asupra omului e pus prost, nu luminează ce trebuie, nu luminează învăţământul, nu luminează sănătatea. 

De 17 ani, dentist la ţară
Numele: Ciochină Maria Claudia
Data şi locul naşterii: 5 iunie 1973, Calafat, judeţul Dolj
Studiile şi cariera:
- În 1999 a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Facultatea de Stomatologie
- În 2014 şi-a dobândit competenţa în implantologie.
- Din 2001 este medic stomatolog la Cabinetul de Medicină Dentară Vulpeni.
- Din 2010 colaborează şi cu o clinică particulară din Craiova.
Locuieşte în: Craiova, Dolj