Industria meditațiilor, aspru criticată de un profesor pensionar: „Tragedia este că pregătirea suplimentară începe de la clasa I“
0Meditațiile sunt un moft sau o necesitate, astăzi, când România se laudă cu cel mai mare număr de elevi olimpici internațional, în timp ce înregistrează unele dintre cele mai slabe rezultate la testele PISA? Un profesor de matematică, astăzi pensionar, vorbește despre industria meditațiilor și cum a evoluat „piața“ din comunism și până în prezent.
Profesorul oltean Dumitru Nica (81 de ani) are în spate zeci de ani la catedră, în fața elevilor de liceu și în fața studenților. A fost inspector de specialitate și în comunism, dar și după 1989, a și condus Inspectoratul Școlar Județean Olt, a înființat un liceu și, în două rânduri, a adus învățământul superior în municipiul Slatina.
„Nu mai e meditație, aia e industrie!“
Cu atâta experiență în spate, acumulată în anii în care activitatea profesorilor de matematică, de la cei din ultimul sătuc și până la titularii din liceele de top, se reflecta în rezultatele elevilor și într-o activitate bogată în cadrul Societății de Științe Matematice, filiala Olt, profesorul Dumitru Nica spune că ce se întâmplă astăzi în școala românească e prea mult. Scoatem în evidență elevii de top, ceea ce este un lucru de lăudat, însă îi uităm pe copiii în care părinții nu „investesc“ plătind meditații încă din primii ani de școală.
„Tragedia este că meditațiile au început de la clasa I acum. Și învățătorii fac. Profesorul, în loc să-și facă datoria sută la sută la clasă, trece la meditații. Nenorocirea este că nici acolo nu face cum trebuie, pentru că am înțeles că se fac meditații și cu șapte-opt elevi. Nu mai e meditație, aia e industrie. Ca să faci meditație, trebuie să faci cu doi-trei copii, ca să poți să-i ambiționezi, elevi de același nivel“, spune profesorul pentru „Weekend Adevărul“.
Profesorul Nica recunoaște că și el a făcut pregătire suplimentară cu copiii. „Și eu am făcut meditații când am avut timp, când eram profesor, dar în primul rând că nu făceai meditații cu elevii tăi. Era un principiu pe care ți-l impuneai, dar era și impus de minister. Te depista“, a dezvăluit profesorul.
Profesori cu principii
Pregătirea elevilor în particular nu s-a inventat în zilele noastre, admite profesorul, pentru că și cu zeci de ani în urmă anumiți elevi aveau nevoie de ajutor suplimentar, fie pentru a face performanță, fie pentru a se asigura că vor trece cu bine examenele bine cunoscute până astăzi, respectiv admiterea la liceu și admiterea la facultate. E drept, și atunci, cum se întâmplă și astăzi, elevii care aveau nevoie de ajutor suplimentar erau, cumva, îndreptați către profesori cu aceeași viziune ca a profesorului de la clasă.
„Făcea meditație cine voia să facă, dar erau copii care nu făceau meditație și care erau admiși fără probleme. Făceam exerciții, probleme pentru admitere la liceu sau la facultate. Au fost foarte multe situații în care îi testam și nu era nevoie. Îmi amintesc de o întâmplare. Mă rugase un coleg să testez un elev și să accept să fac meditație cu el. I-am spus: «Fac de două ori cu el, îl verific, văd despre ce e vorba». La urmă a venit un bătrân și a stat de vorbă cu mine: «Sunt bunicul lu' cutare, aș vrea să-l pregătiți pentru facultate». Era dintr-un sat de pe lângă Slatina. I-am spus: «Copilul va lua admiterea indiferent unde va da examen. Du-te cu banii și ia copilului ceva!». Nu făceai meditație ca să iei bani, cel puțin principiul acesta l-am avut“, a detaliat profesorul Nica.
Pregătire de la început
Profesorul privește cu zeci de ani în urmă și dezvăluie ce metodă aplica pentru a-și ține elevii în priză, iar la fel făceau mulți alți colegi.
„Mă duceam în clasă și întrebam: «Ați făcut vreun subiect care s-a dat anul ăsta sau anul trecut la facultate? Nu?!». Începând din septembrie, când ajungeam la o anumită temă, alegeam problema care se dădea la admitere, la ASE, Politehnică, Electrotehnică, și aveam aproape culegeri întregi din care lucram, nu numai în mai, sau în iunie, când trebuia să fac recapitulare. La fiecare temă spuneam: «Exercițiul ăsta a fost dat la cutare facultare, ăsta a fost dat la cutare facultate, ia să-l facem!», nu așteptam să vină recapitularea de câteva săptămâni“, a explicat profesorul Nica.
Evaluarea performanței profesorilor, o problemă
Profesorul crede că sistemul de învățământ mai are o problemă: cadrele didactice nu sunt încurajate cu adevărat să-și dovedească performanța la catedră. Dosarele în baza cărora obțin salarii și gradații de merit sunt burdușite cu adeverințe și diplome care atestă performanțe obținute cu elevii la fel de fel de concursuri școlare, ceea ce nu face decât să întărească opinia exprimată de elevul care l-a impresionat pe profesorul Dumitru Nica.
„Premiem elevii olimpici și pe profesorii lor. Îi premiem, foarte bine, dar eu aș premia profesorii de la școală, de la liceu, care aduc elevii de la nota 4 la 6, de la 5 la 7. Trebuie să urmăresc să văd care face performanță. Citeam zilele trecute niște cuvinte ale unui elev care spunea că ar trebui profesorii să se ocupe mai mult de clasă și să lase olimpicii, că ei și așa obțin rezultate. E adevărat, sunt mai multe neajunsuri acum și în viața profesorilor și în viața elevilor, însă a cam scăzut interesul profesorilor pentru calitatea învățământului la clasă“, a apreciat prof. Nica.
Faptul că un profesor care predă la un liceu tehnic unde elevii sunt admiși din gimnaziu cu note foarte mici - sau la o școală gimnazială unde pentru elevi performanța este să acumuleze cât mai puține absențe într-un an școlar, rata de abandon fiind mare - nu ia niciodată gradație de merit, constituie o problemă pe care sistemul este necesar să o rezolve, consideră prof. Nica.
„Nu să evaluăm dosare. Ar trebui să se ducă să-l verifice cineva nu pe cel care are 70 de adeverințe la dosar sau diplome de pe nu știu unde. În primul rând, gradația se dă pentru activitatea la clasă și nu pentru ce faci tu în afară. Ar trebui așa făcut: mă duc și-l verific pe profesorul acesta, și nu o dată. Eu, ca inspector de Matematică, știam în fiecare școală cum sunt profesorii. Și mă luptam pentru ei. Pe vremea aceea se înscriau la grade didactice cu procent, nu îi înscriai pe toți cei care meritau. Și eu știam: am 11 locuri la gradul I, sau 20, dar niciodată n-am avut peste 15. Și aveam 650 de profesori de matematică. Și știam în fiecare an pe cine trebuie să înscriu. Pentru că știam de activitatea lor, organizam acțiuni la nivel de județ, în care veneau și prezentau materiale, aveau activitate“, a mai precizat profesorul Nica.
Când vorbim de disciplinele de examen, evaluarea profesorilor ar trebui să țină cont de evoluția elevilor lor, crede dascălul.
„Între ’93 și ’97, am făcut o analiză la sfârșitul trimestrului I și știam că un director se laudă că elevii lui sunt cei mai buni. Și îi spun adjunctului meu: «Facem analiza așa: elevii de la liceul acesta au intrat cu 8, cu 9, și la Bacalaureat, dar cazuri concrete, au ieșit cu media x, y». Și am făcut o analiză pe procente. Sau au intrat cu 6, au ieșit cu 9. Așa trebuie făcută analiza. Și atunci nu au mai avut nimic de zis. Olimpici nu există în fiecare unitate școlară, există în liceele de top, pe la liceele tehnice în domeniul tehnic, dar nu pot fi în toate, pentru că acesta este nivelul copiilor“, a conchis profesorul Dumitru Nica.
Se încarcă comentariile...
