Femeia care s-a transformat în voluntar de meserie: „În casele sărace am văzut cele mai multe diplome, trofee şi medalii“

Nimeni nu mai ştie exact de unde o ştie - de la spital, de la sindicat, de la asociaţie, de la activităţile umanitare, de la cursurile de perfecţionare sau de aiurea - însă cine are nevoie de ajutor apelează la Mirela Vasile, voluntarul care luptă pentru deznădăjduiţi.

Nicioadată nu s-a gândit că n-ar avea timp pentru toate, iar când iese din tura de noapte şi primeşte o veste tristă, uită de nesomn şi aleargă să vadă, cât mai repede, ce-i de făcut. De profesie este asistent medical de farmacie, între timp a obţinut şi diplome mult mai „high“, în relaţii internaţionale, analiza şi soluţionarea conflictelor sau diplomaţie. N-a făcut caz de ele, şi-a dorit să ştie, a învăţat şi foloseşte totul la timpul potrivit.

Cei mai mulţi o cunosc pe Mirela Vasile, din Slatina, ca pe omul care poate să răstoarne munţii pentru a rezolva o problemă. E în stare să se certe cu toată lumea pentru un principiu şi pleacă din „lumea bună“ dacă observă că acolo se doreşte doar să facă „figuraţie“.

„Aş fi vrut să lucrez în diplomaţie, deşi nu sunt deloc diplomată“

Astâmpărul de a încerca ceva, orice, când altcineva este în nevoie l-a avut dintotdeauna. „Pur şi simplu nu pot să accept că nu se poate, mai ales când n-ai încercat!“, spune Mirela. Organizat, s-a apucat însă să facă bine după ce, trecând personal printr-o experinţă tristă şi având nevoie de spitalizare, cunoscuţii au ajutat-o.

„Am simţit pe pielea mea ce înseamnă să ai nevoie disperată de bani pentru un control sau o investigaţie medicală, să cheltui mult mai mult decât câştigi, disperat să încerci totul. Nu mi-a fost uşor, iar la acel moment m-au ajutat alţii, aşa că dau înapoi ce mi s-a dat“, spune Mirela.

A înfiinţat asociaţia „Everything for life“ („am ales varianta în engleză pentru că denumirea în română era luată“, spune Mirela) şi a început să bată pe la uşi, pentru diverse cazuri. A strâns împreună cu prietenii care s-au molipsit foarte repede fonduri pentru o doamnă care necesita o operaţie în Ungaria, pentru a-şi recăpăta vocea după ce coardele vocale îi fuseseră afectate în urma unei intervenţii; pentru a cumpăra o vioară autentică unei violoniste talentate; pentru  a ajuta colegi din spital care au trecut prin momente groaznice, în urma unor diagnostice teribile; pentru operaţii în ţară şi pe aiurea; pentru burse de studii; pentru calculatoare sau pur şi simplu pentru „nimicurile“ pe care copiii din familiile cu posibilităţi şi le-au permis dintotdeauna, însă cei săraci le-au dus dorul.

Acţiunea „Zâmbete de Crăciun“ a adus în şapte familii bradul aşteptat Foto: arhiva personală

„În vâltoarea asta a lumii devenim egoişti şi nu ne mai pasă de noi, şi n-am vrut să ajung aşa. Uneori îmi mai reproşează fetele că sunt mai tot timpul plecată, că nu petrecem împreună cât timp şi-ar dori, dar ştiu că şi ele gândesc la fel, că se bucură să dăruiască“, spune voluntarul cu vocaţie care se bucură de fiecare zâmbet pe care-l aduce pe chipul cuiva încercat.

Are şi un pic de regret, ar fi vrut să încerce şi altceva. „Mi-ar fi plăcut să lucrez în diplomaţie, cred, deşi nu sunt deloc diplomată. I-am uimit, la un moment dat, pe colegii din sală la o sesiune de comunicări afirmând că statul român e un pic schizofrenic. Aşa sunt eu, spun ce gândesc, aşa am fost mereu. Am încercat şi în politică, gândindu-mă că de acolo pot face mai multe, fiind mai mulţi, dar nu stau niciunde să fac figuraţie. Dacă facem treabă şi e nevoie de mine, bine, dacă nu, încerc pe alt front“, spune Mirela, care în cele din urmă a găsit o nişă, o structură de activişti, reuşind împreună mai multe acţiuni.

Povestea brazilor de Crăciun pentru copiii săraci

„Primul brad cred că l-am făcut acum patru ani, după ce fiica mea mi-a vorbit de un coleg de clasă dintr-o familie numeroasă şi cu posibilităţi modeste.De-abia mă operasem, n-am putut să merg, dar soţul şi fetele s-au dus în prag de Crăciun cu de toate. Îmi vine să plâng amintindu-mi ce povesteau. Iar de atunci am făcut asta în fiecare an, de Crăciunul trecut lansând provocarea mai multor prieteni şi cunoscuţi. Am reuşit să vizităm în săptămâna dinaintea Crăciunului şapte familii, fiecare dintre cei care mi s-au alăturat achiziţionând ce-a crezut de cuviinţă. Am văzut familii cu adevărat sărace, în unele case acel brad a umplut camera în care, poate, nu era decât un pat. Însă ce m-a impresionat cu adevărat a fost să văd diplome, trofee şi medalii cum n-am văzut în nicio casă. Copii extraordinari, unii dintre ei cu aşa feţe triste, conştientizându-şi situaţia... Şi mă întreb câteodată cum pot câte unii să mă întrebe ce câştig am din asta!“, adaugă Mirela.

Strângerea de fonduri este o activiate deloc uşoară. I s-au închis uşi, i s-a spus şi diplomatic şi direct „Nu pot!“ de mai multe ori, însă are şi oameni care şi-au deschis uşa şi buzunarul de fiecare dată, chiar dacă n-au fost sume colosale. „Am vrut, la un moment dat, să strângem fonduri pentru reabilitarea secţiei de Oncologie a spitalului din Slatina. Am adus experţi, au evaluat ce e de făcut, însă n-am mai reuşit să strângem suma necesară, aproximativ 100.000 euro, cel mai des mi s-a spus că la spital sunt bani, dar se duc aiurea. Asta e o neîmplinire a mea. Am constatat că oamenii sunt mai sensibili dacă le ceri ajutorul pentru un caz concret, au sentimentul că aşa fac ceva imediat. Din 2% nu mai poţi să faci nimic. Fiecare dă la sindicat, la şcoala copilului, că acum s-au făcut asociaţii şi se donează pentru cheltuieli...“, mai spune Mirela.

Lista lucrurilor pentru care nu va înceta să militeze e mult mai lungă. Şi-ar dori ca politicienii să vadă dincolo de câştigul imediat, de imagine sau de alt tip, şi-ar dori ca semenii să-şi amintească de semeni, patronii de restaurant să susţină o masă caldă pentru nevoiaşi, autorităţile să găsească o soluţie pentru animalele hăituite de foame pe străzi, lucrurile, pur şi simplu, să se schimbe.