Echipa de aur a tenisului de masă românesc. Adina Diaconu: „Poate le va fi şi chinezilor frică de noi“
0Adina Diaconu şi Andreea Dragoman sunt fetele care, antrenate de Petre Arnăutu, au adus, miercuri, 7 decembrie, României pentru prima dată aurul mondial la dublu, la Campionatul de Juniori de la Cape Town. Adina Diaconu este 100% rezultatul şcolii de tenis de masă de la Slatina, unde se antrenează cu slătineanul Petre Arnăutu, antrenorul lotului naţional.
„Este foarte greu să iei aurul mondial. China ia aurul de 10-15 ani, numai ei. Noi mereu tindem spre ei, ei sunt un model pentru noi, chiar dacă jucăm să le fim cât mai aproape. Poate într-o zi le va fi şi lor frică“, declara, în septembrie anul acesta, Adina Diaconu, vorbind despre performanţele sale, despre faptul că în această vară a devenit tenismena cu cele mai multe medalii de aur, all-time, la europene, despre aşteptări şi despre viitor. Miercuri a reuşit, alături de colega de la lotul naţional, Andreea Dragoman, imposibilul, învingându-le pe japonezele Hina Hayata şi Miyu Kato, cu 4-2. Asiaticii sunt, de fapt, adversarii dintotdeauna ai româncelor, chiar şi la campionatele europene, explică Adina, aproape fiecare echipă a ţărilor adverse naturalizând astfel de jucătoare.
Cine este Adina Diaconu
Tenismena care a dus, de nenumărate ori, numele oraşului de provincie Slatina, din judeţul Olt, pe meridianele lumii, ultima victorie fiind o premieră pentru România, s-a născut în urmă cu 17 ani la Slatina, unde a şi început tenisul, cu profesoara Felicia Coneschi, cea care şi astăzi face parte, alături de profesorul emerit Petre Arnăutu şi de tenismenele Andreea şi Mihaela Dospina (devenite între timp şi antrenoare) din echipa care o pregăteşte pe campioană.
„Joc tenis de la cinci ani şi jumătate şi nu mă văd, deocamdată, făcând altceva“, mărturisea tenismena în urmă cu trei luni. Mama sportivei, profesoară de educaţie fizică, a susţinut-o foarte mult la început, când, neîncrezătoare în forţele proprii, s-a gândit să renunţe. „Când am văzut că doar adun mingi şi exersez pe paletă, pentru că la început nu prea prindeam masa, cinci luni doar asta am făcut, am vrut să renunţ, dar mama a insistat mult. «Du-te, exersează, şi ai să vezi că vei juca şi la masă!». Şi aşa a fost. Pe la 7-8 ani am fost la primul meu concurs, „Paleta de argint“, ca membră în echipa a doua. La un moment dat am intrat, am câştigat prima medalie, iar de atunci nimic nu m-a mai putut opri, au continuat să vină medaliile“, a povestit Adina.
Efortul pe care îl face pentru tenis nu-l resimte. În zilele în care nu are ore (este elevă în clasa a XI-a, cu rezultate bune la toate disciplinele) face câte două antrenamente pe zi, de cel puţin două ore fiecare. Chinezii în schimb - a povestit tenismena -, ale căror secrete tot încearcă să le afle, se antrenează mult mai mult: „Nu-şi dezvăluie secretele, e foarte greu. Nouă ne spuneau, în cantonament, că fac două antrenamente pe zi, iar ei de fapt făceau trei, veneau şi la prânz. Pentru ei totul se desfăşoară altfel. Nu mai ştiu acum care este exact situaţia, însă ştiu că înainte nu aveau voie cu telefoane, nu aveau televizor sau calculator, aveau doar o oră de şcoală pe zi. Ei se pregătesc în centre, baza de selecţie este foarte mare, aşa ajung la acele rezultate extraordinare“.
„Sărbătorile de Iarnă le-am petrecut în cantonamente“
Viaţa sportivilor de performanţă nu înseamnă doar victorii, fotografii pe podium şi interviuri la televizor. „Noi avem două săptămâni vacanţă pe an, vara, şi, e adevărat, spre finalul acestei perioade simt că mă plictisesc, vreau să încep antrenamentele. Dar nu e uşor, am ajuns aici cu foarte mult efort. De multe ori Sărbătorile de Iarnă le-am petrecut în cantonament, sau de ziua mea nu am fost acasă. Muncesc 6-7 ore pe zi“, a spus Adina, care este convinsă că dacă n-ar mai fi făcut tenis, ar fi fost olimpică la vreo disciplină: „În clasele mici mergeam la concursuri, însă a trebuit să aleg, nu mi-a mai ajuns timpul. Îmi place mult matematica, dar, ciudat, singura medalie pe care am obţinut-o la şcoală, o medalie de bronz, a fost la limba română. Şcoala ocupă şi astăzi un loc important în viaţa mea. La examenul de la finalul clasei a VIII-a am avut 10 la matemacă şi 9,10 la limba română“.
Foarte curând Adina Diaconu, deja legitimată la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Slatina, va trece la seniorat, moment pe care îl aşteaptă cu nerăbdare. „Vreau să fiu component de bază în lotul de senioare, să prind un contract în străinătate, iar peste câţiva ani, când mă retrag, poate voi fi antrenoare, nu ştiu“, vorbea Adina despre viitor.
Un contract la un club din străinătate, chiar dacă va continua să joace şi pentru CSM Slatina, îi poate aduce mult mai mult decât în România. „Condiţiile acolo sunt mai bune decât aici. Au mai multe aparate, preparator fizic, psiholog, faci recuperare în incinta clubului, tot. Şi din punct de vedere material te stimulează mai mult decât aici. Oricum, eu toţi banii pe care i-am câştigat, i-am strâns, visez să-mi fac în viitor propria afacere, probabil un salon de înfrumuseţare. Nu este un sport din care te poţi îmbogăţi, dar poţi să faci câte ceva, dacă joci tururi, câştigi…“, a explicat sportiva.
Echipa care miercuri a obţinut medalia de aur, la dublu, la Cape Town, la Campionatul Mondial de Juniori, un rezultat istoric FOTO: FRTM
Slătineanca e mulţumită că nu s-a confruntat până acum cu probleme mari, deşi în vară, la Campionatul European, a avut probleme la mână, şi finala a jucat-o cu dureri, dar s-a refăcut. Asigurarea, însă, trebuie s-o facă pe cont propriu, cluburile din România nu oferă ceva.
Portdrapelul României la Nanjing
Viaţa de sportiv i-a oferit şi momente unice. Ultimul an la cadeţi i-a adus patru medalii de aur din patru la Europene, a fost portdrapelul României la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing, a obţinut locul 5 la simplu, are o medalie de bronz la echipe, la campionatul mondial, iar de miercuri, aurul mondial la dublu şi bronzul la simplu. „Cea mai mare dorinţă a mea este să fiu sănătoasă, în primul rând, şi să ajung la jocurile Olimpice de la Tokyo în 2020. Voi semna şi un contract, am vorbit deja, urmează să mă decid între Austria şi Spania“, mărturisea Adina Diaconu.
Petre Arnăutu: „Tenisul de masa nu e apreciat la justa lui valoare“
Cel mai bun rezultat din carieră obţinut de Adina Diaconu este, în bună parte, şi meritul antrenorului său, profesorul Petre Arnăutu, care, în cei peste 39 de ani de când antrenează la Slatina, a ridicat cărămidă cu cărămidă şcoala de tenis de masă. A obţinut alături de elevii săi sute de medalii naţionale şi peste 100 internaţionale, antrenându-i la Slatina, printre alţii, pe: Cristian Tiugan, Georgeta Cojocaru, Natalia Voiculescu, Angelica Ţicu (Toma), Irina Ciobanu, Maria Mititelu, Diana Dragnea, Andreea Dospina (Zanfir), Mihaela Dospina şi alţii şi alţii, elevi care au adus în oraşul de pe malul Oltului zeci de medalii europene şi mondiale.
„Tenisul de masa nu e apreciat la adevărata lui valoare. Toată lumea investeşte în fotbal, dar nimeni nu spune că am avut şi noi jucătoare de foarte mare valoare, la tenis de masa: Otilia Bădescu – campioană europeană, Maria Alexandru – campioană mondială, Eliza Samara – campioană europeană la seniori… Numai că asta este viziunea şi înţelegerea unora. La un meci de fotbal se duc 3.000-4.000 de spectatori, la tenis vin 10-15. E un sport puţin popularizat, pentru că foarte puţină lume înţelege tenisul de masa. Îl asociază cu ping-pong-ul, ceea ce e fals. Jocul de tenis de masa practicat de cei care nu au fost sub îndrumarea unui antrenor este altceva. Joacă la întâmplare, nu ştiu ce e efectul… Tenisul de masa se bazează pe o gândire tactică, se face în funcţie de stilul de joc, de adversar“, a explicat antrenorul prin mâna căruia au trecut, de-a lungul celor aproape 40 de ani de carieră didactică, mii de copii.
Cât de greu se creşte un campion
Dacă timpul alocat zilnic tenisului se măsoară în ore, pentru a obţine o medalie preţioasă e nevoie de ani. „Un jucător nu poate să fie campion în mai puţin de 8 ani, de 9 ani. În tot acest răstimp el se arată că ar putea să fie, prin tot ceea ce realizează în anumite concursuri, dar, sigur, depinde de el, de calităţile lui, de mentalitatea lui, de comportamentul lui. (…) În primii doi ani de-abia învaţă să ţină paleta în mână şi să arunce o minge pe masa. E un sport de îndemânare, coordonare, viteză sub toate aspectele – de deplasare, de reacţie. Trebuie să aibă calităţi psihice – dârzenie, perseverenţă, echilibru, decizie. Noi, antrenorii, încercăm, cu puţinele cunoştinţe, să dăm puţin ajutor, nu putem să spunem că facem şi psihologie, şi pedagogie, însă atunci când ai luat în primire un copil îţi asumi o responsabilitate enormă, pentru că nu lucrezi cu fierul, lucrezi cu omul, iar dacă greşeşti…“, a explicat antrenorul care de 25 de ani pregăteşte şi lotul naţional.
Petre Arnăutu a ales tenisul de masă fără să stea prea mult pe gânduri, deşi, a mărturisit, a cochetat şi cu fotbalul şi cu handbalul. Decizia de a deveni antrenor i-a datorează întrucâtva, şi nu doar asta, profesorului său de la facultatea din Craiova, Cătălin Cojocaru, „un profesor care m-a-ndrumat şi mi-a arătat drumul pe care aş putea să merg în viaţă. Îi port un respect deosebit. M-a întrebat, la 19 ani, dacă vreau să fac asta, să devin antrenor, iar atunci i-am spus că nu pot să-i dau imediat un răspuns. I l-am dat peste 2-3 zile, când am vorbit despre ce o să fie, cum o să fie…“, a povestit antrenorul. Niciodată n-a regretat alegerea şi spune că n-ar fi făcut nimic altceva. Este pur şi simplu mulţumit de ce a realizat până acum.
„Eu sunt mulţumit că am putut să fac ceva pentru oameni. Nu m-aştept să-mi ridice cineva o statuie. Sunt împăcat că mi-am făcut datoria. N-am trecut ca un câine prin apă, am dat ţării mulţi sportivi de mare valoare, am dus faima Slatinei dincolo de Europa“, a mai spus Arnăutu într-o discuţie purtată în luna septembrie, anul acesta.
Se încarcă comentariile...
