Cum poţi obţine finanţare de până la 17.000 lei pentru un proiect. Tinerii cu idei sunt aşteptaţi să concureze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii organizaţi în asociaţii sau fundaţii şi care desfăşoară activităţi pentru tineret pot obţine, în baza unui proiect bine scris, finanţare de până la 17.000 lei/proiect. Termenul este scurt, însă suma disponibilă depăşeşte fondul de anul trecut.

Organizaţiile non-guvernamentale care desfăşoară activităţi cu şi pentru tineri pot obţine şi în acest an finanţare de la Ministerului Tineretului, prin intermediul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Olt. Vestea vine după o perioadă de incertitudini, în contextul pandemiei, şi partea şi mai bună este că suma totală pe care DJST Olt o pune la bătaie în acest an este de aproape 59.000 lei, suma cea mai mare care poate fi acordată pentru derularea unui singur proiect fiind 17.000 lei.

Perioada în care sunt aşteptate propunerile tinerilor este 4 - 24 septembrie 2020, după această dată derulându-se celelalte etape ale selecţiei proiectelor depuse.

Tinerii au la dispoziţie şase categorii generoase în care îşi pot încadra acţiunile pentru care doresc finanţare, denumite priorităţi, şi sunt aşteptate inclusiv propuneri privind acţiuni gândite în contextul pandemic, indiferent că este vorba de servicii de consiliere, de comunicare online, de volutariat etc.

Iată care sunt priorităţile de finanţare:

Prioritatea 1. Facilitarea şi asigurarea incluziunii tinerilor marginalizaţi sau excluşi social
a) Asigurarea accesului egal al tinerilor marginalizaţi sau excluşi social la medii de învăţare non-formală, prin abordarea dimensiunilor incluziunii;
b) Îmbunătăţirea competenţelor tinerilor marginalizaţi sau excluşi social, în vederea incluziunii sociale.

Prioritatea 2. Împuternicirea tinerilor să acţioneze ca factori de schimbare pentru crearea unor comunităţi durabile 
a) Iniţierea de acţiuni prietenoase faţă de mediu prin identificarea şi aplicarea de soluţii inovative;
b) Promovarea voluntariatului si a implicarii civice a tinerilor în cadrul comunităţilor în care trăiesc.

Prioritatea 3. Crearea de oportunităţi care să faciliteze accesul tinerilor la locuri de muncă de calitate
a)  Dobândirea de competenţe adaptate viitorului muncii prin educaţie non-formală, formare sau voluntariat, în vederea unei mai bune inserţii profesionale pe piaţa muncii;
b)  Oferirea de servicii de consiliere şi orientare în carieră, în vederea unei mai bune adaptabilităţi la piaţa muncii

Prioritatea 4.Promovarea educaţiei non-formale, inclusiv prin folosirea mijloacelor de comunicare on-line
a) Dezvoltarea de competenţe transversale necesare tinerilor pentru a fi activi în comunitate;
b) Dezvoltarea de competenţe digitale necesare tinerilor în procesul de învăţare non-formală, adaptate la contextul actual;
c) Conştientizarea şi prevenirea riscurilor privind siguranţa şi formele de dependenţă generate de utilizarea inadecvată a internetului;
d) Creşterea accesibilităţii la proiectele europene de tineret, oferirea de sprijin şi informaţii tinerilor.

Prioritatea 5. Promovarea educaţiei pentru sănătate, prevenţiei şi a unui mod de viaţă sănătos
a) Promovarea unui stil de viaţă sănătos, prin dobândirea unor comportamente şi atitudini corecte faţă de nutriţie, activităţi fizice, petrecere a timpului liber etc;
b) Conştientizarea şi prevenirea riscurilor legate de consumul de substanţe psihoactive ilicite;
c) Promovarea de servicii de consiliere a tinerilor afectaţi psiho-emoţional în urmă măsurilor impuse de prevenire a răspândirii şi contaminării SARS-COV-2.

Prioritatea 6. Susţinerea diversităţii culturale şi a accesului la cultură
a) Facilitarea accesului la activităţi culturale;
b) Stimularea creativităţii tinerilor în domeniul cultural artistic;
c) Conştientizarea identităţii naţionale prin păstrarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti. 

„Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2020 este 58.839,00 lei. Suma maximă acordată pentru un proiect este de 17.000,00 lei. Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte de tineret 2020 sunt asociaţiile şi fundaţiile care funcţionează în condiţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005 şi fundaţiile judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti care funcţionează conform Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a Municipiului Bucureşti, cu modificările şi completările ulterioare“, precizează reprezentanţii DJTS Olt, menţionând că o organizaţie non-guvernamentală poate depune cel mult două proiecte, dar pe două măsuri diferite. Acţiunile propuse spre finanţare trebuie derulate între 1 noiembrie – 4 decembrie 2020.

Cei interesaţi pot obţine toate datele care le sunt necesare despre concursul local de proiecte la sediul instituţiei, dar şi pe site-urile oficiale www.djstolt.ro şi www.mts.ro.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Ce surprize a scos la iveală testarea pentru Covid-19 a profesorilor, pe banii Primăriei Suceava

STUDIU Tinerii au renunţat la distracţie şi au devenit mai conştiincioşi cu banii, în perioada stării de urgenţă

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite