Cum îi ajută Casa „Unirea” pe producători. Legumicultorii, între „a doua zi avem banii în cont” și „i-au chemat doar pe ai lor” VIDEO

0
Publicat:

Prima cooperativă care a livrat legume produse în spații protejate, printr-un contract semnat cu Casa de Comerț Unirea, este din județul Olt. Tot de aici vin însă și criticile, producătorii acuzând că accesul la contracte ar fi inegal.

Cooperativa Afi Prod Legumbio este unul dintre primii livratori cu care Casa de Comerț Unirea, care și-a revitalizat activitatea, a discutat. Ministerul Agriculturii a și anunțat, de altfel, cu o săptămână în urmă, că a găzduit o întâlnire a producătorilor agricoli din județele Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea și Galați cu ministrul Petre Daea și cu conducerea Casei de Comerț „Unirea”. La trei zile, prima livrare era realizată, produsele Afi Prod Legumbio ajungând de la Izbiceni, județul Olt, în depozitul de la marginea Bucureștiului cu care Casa „Unirea” are o colaborare.

Întâlnirea din 10 mai 2023, cu producătorii, la sediul Ministerului Agriculturii FOTO: Fb. Min. Agr.
Întâlnirea din 10 mai 2023, cu producătorii, la sediul Ministerului Agriculturii FOTO: Fb. Min. Agr.

Reprezentantul cooperativei oltene, Iliuță Fulga, spune că este mulțumit de colaborare. La prima livrare cooperativa a dus șase tone de varză și o tonă de castraveți, iar în curând vor livra și roșii. Marfa ajunge în magazinele unui mare retailer, acesta fiind al treilea lanț de magazine pentru care livrează cei 20 de membri ai cooperativei. Deși este înființată de doar doi ani, cooperativa a reușit deja să încheie, prin forțe proprii, contracte cu alte două lanțuri importante de magazine. Casa de Comerț Unirea, în schimb, face plata imediat după recepția mărfii, iar acest amănunt i-a convins pe loc.

„Avem vreo 20 de membri în cooperativă, producția este destul de mare, lanțul de magazine unde livrăm noi nu are nevoie de atât de multă marfă pe cât putem noi duce și am zis să încercăm colaborare și cu Casa „Unirea”. Și de început a fost foarte bine. Cu Profi și cu Lidl colaborăm pe cont propriu. Avem certificare Global Gap, analize la zi, contrar discuțiilor cu roșiile, știți că au ieșit zvonuri că ar avea pesticide în ele. Nu au, noi le facem analize periodic, dacă s-ar întâmpla treaba asta, LIDL nu ne-ar mai primi marfa”, spune Fulga.

Pentru Casa „Unirea” deocamdată nu livrează roșii, iar asta nu pentru că nu ar fi cerere, ci pentru că deocamdată membrii din cooperativă nu produc suficient de mult încât să onoreze și alte contracte.

„Acum am început să livrăm roșii. Momentan nu avem noi atât de multe încât să ducem către Casă. O să ducem pe viitor, cred că într-o săptămână-două o să livrăm și către „Unirea””, a completat Fulga.

Cel mai mult, în relația cu firma de stat, a contat că nu li s-a impus o cantitate anume și, lucru și mai important, „Unirea” plătește la scurt timp de la recepția mărfii.

Varza pregătită pentru livrare, la depozitul cooperativei din Izbiceni FOTO: arhiva I. Fulga
Varza pregătită pentru livrare, la depozitul cooperativei din Izbiceni FOTO: arhiva I. Fulga

„Avem siguranță, Casa „Unirea” plătește la zi. În schimb, celelalte magazine plătesc un pic mai târziu, conform contractului: 15-30 de zile. Cu Casa avem banii a doua zi. Am facturat, avem banii”, a mai spus reprezentantul cooperativei din Izbiceni.

Prețurile se negociază săptămânal, fiind mai mari, în medie, cu 10-15% față de cât ar obține dacă ar vinde marfa către „samsari”, așa cum din păcate sunt obligați mulți legumicultori, care nu au astfel de contracte, să o facă.

„Se pare că a fost pe circuit închis”

În timp ce legumicultorii care au livrat deja sunt mulțumiți, cei care au aflat din media de acest lucru spun că întâlnirile de la Ministerul Agriculturii s-au făcut „pe ascuns” și că ar fi fost selectate „cooperativele de casă”.

Se pare că a fost pe circuit închis. Nici noi nu știm cum s-au făcut invitațiile și am mai vorbit și cu alți colegi. E ceea ce face Ministerul Agriculturii de câtva timp încoace. Părerea noastră era ca această acțiune să fie mediatizată cu mai mult timp înainte, să primească invitații mai multe asociații și forme de organizare ale fermierilor, din păcate a fost cu circuit închis, de reclamă, cu câteva cooperative de casă, de multe dintre ele nici măcar nu am auzit”, spune liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel.

Mai există și o altă categorie de fermieri, cei care nu sunt supărați că nu s-a discutat și cu ei, dar care pur și simplu nu înțeleg de ce să apeleze la un intermediar, din moment ce au reușit pe cont propriu să negocieze cu reprezentanții marilor magazine.

„Rolul statului nu este acela de a fi un samsar cu acte, un intermediar cu acte, sau un comerciant cu acte. Normal era ca Ministerul Agriculturii să se îndrepte către a stimula partea de asociere în cooperative sau grupuri de producători și el să fie negociatorul, sau o poartă de intrare către retail a producătorului, nu colectăm marfa și o predăm tot la retail. Plus că nu au nicio bază logistică, niciun fel de depozite. Am înțeles că au niște depozite închiriate. Cu colegii care sunt mai organizați și care au aceste centre de colectare am discutat lucrurile, sunt destul de neloiale, necinstite, concurențiale. Dacă livrezi către retail trebuie să ai un depozit, spații de sortare, ambalare, toate autorizațiile, Global Gap și așa mai departe. Casa achiziționează și revinde fără să aibă această logistică”, mai acuză Păunel.

„Nu ne adresăm doar retailerilor, ci și domeniului HORECA și rețelei de magazine românești”

Directorul Casei de Comerț „Unirea”, Mariana Cotoi, a explicat pentru „Adevărul” cum s-a ajuns la aceste prime colaborări, cum se face livrarea, cum vor putea fi ajutați, în timp, din ce în ce mai mulți producători, dar și că vor urma întâlniri cu aceștia în toate regiunile țării.

„Ca să putem să-i ajutăm, pentru că marea problemă este sortarea, ambalarea, etichetarea și transportul, Casa „Unirea” a încheiat un contract de colaborare cu un depozit din zona limitrofă a Bucureștiului, unde vor fi colectate cantitățile de legume și fructe, iar aici se vor efectua aceste operațiuni. Se sortează, se ambalează, se etichetează și se livrează cu firme de transport în condițiile prevăzute de lege”, explicat Cotoi.

Produsele sunt testate atât de către producători, cât și de către lanțurile de magazine la care ajunge în cele din urmă marfa. Casa „Unirea” lucrează cu cooperativele pentru că este mult mai ușor ca o entitate juridică să-și asume o anumită cantitate și un grafic de livrare. În plus, este și o modalitate de a-i stimula pe producători să se asocieze, spune reprezentanta Casei.

Deocamdată colaborarea cu producătorii, primii cooptați, a ajuns în faza în care de la cooperative se așteaptă o estimare privind cantitățile pe care le pot livra și un grafic de livrare, după care reprezentanții Casei „Unirea” se vor întâlni cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine, dar nu numai.

Cooperativa din Izbiceni a livrat deja varză și castraveți FOTO: arhiva I. Fulga
Cooperativa din Izbiceni a livrat deja varză și castraveți FOTO: arhiva I. Fulga

„Nu ne adresăm doar retailerilor, noi ne mai adresăm și domeniului HORECA, ne mai adresăm și rețelei de magazine românești, și din această cauză dorim în primul rând să știm pe ce ne putem baza”, a explicat directorul Casei.

Cât despre acuzațiile privind accesul la contractele de colaborare, Mariana Cotoi a explicat că de întâlnirile cu producătorii s-au ocupat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii. „N-au fost făcute pe ascuns, au făcute în sediul Ministerului Agriculturii, convocarea a fost făcută de consilierul domnului ministru, totul a fost transparent. Și vor continua aceste întâlniri, a fost o primă întâlnire, și aceea a fost la minister, dar în următoarea perioadă ne deplasăm și noi în teren și facem întâlniri cu dumnealor”, a mai spus Cotoi.

„Pentru început am făcut acest lucru, să luăm de la producători și să ducem la retaileri”

Planurile privind activitatea Casei de Comerț „Unirea”, un proiect, de altfel, aprig contestat de când a fost înființat, sunt mult mai îndrăznețe. „Unirea” ar urma să fie mai mult decât un intermediar, chiar și pentru contracte de export, dorindu-se înființarea unei rețele proprii de magazine.

Cooperativa din Izbiceni a livrat deja varză și castraveți FOTO: arhiva I. Fulga
Cooperativa din Izbiceni a livrat deja varză și castraveți FOTO: arhiva I. Fulga

„La noi în România este nevoie de o Casă de Comerț „Unirea”, pentru că noi nu intenționăm să facem doar ce facem acum. Pentru început am făcut acest lucru, să luăm de la producători și să ducem la retaileri, să încercăm să creăm o piață, să-i ajutăm și pe producătorii mici, dar pe termen mediu și lung noi ne dorim să facem mult mai mult, inclusiv o rețea de magazine „Unirea” la nivel național, pentru că noi suntem, cred, singura țară din Europa în care nu e un lanț de magazine autohtone. Și lucrând la acest lucru, vă dați seama că asta vine în sprijinul tuturor producătorilor români, pentru că prin aceste magazine se vor livra produsele lor”, a explicat directorul Casei de Comerț.

Cooperativa din Izbiceni a livrat deja varză și castraveți FOTO: arhiva I. Fulga
Cooperativa din Izbiceni a livrat deja varză și castraveți FOTO: arhiva I. Fulga

În plan este construcția de depozite în toată țara, dar și achiziționarea unui abator. „Știu că presiunea este foarte-foarte mare, dar, așa cum vă spuneam, am fost doar trei oameni, acum suntem patru. Așteptările sunt foarte mari, încercăm să ne extindem echipa ca să acoperim cât mai multe paliere. Dorim să achiziționăm inclusiv un abator, pentru că după întâlnirile de la ministerul Agriculturii, cu reprezentanții ministerelor Agriculturii din Maroc și Iordania, există un interes foarte mare pentru animale și pentru carne”, a mai spus directorul Mariana Cotoi.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite