Cum erau folosite icoanele triptic în casele ţăranilor: „Era credinţa că sfinţii sunt acolo şi văd, de aceea se închideau“

Icoana din colecţia Muzeului Judeţean Olt FOTO: Alina Mitran

O icoană specială, pe care astăzi o regăsim preponderent în forma miniaturală, comercializată ca obiect de cult sau suvenir, era nelipsită din casele ţărăneşti.

Icoana-triptic din lemn se regăseşte astăzi mai mult în colecţiile muzeelor, însă la începutul secolului trecut era o prezenţă obişnuită în casele ţăranilor, cel puţin în Oltenia, spune şefa Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, muzeograful Claudia Balaş.

Sfânta Maria cu pruncul era de obicei zugrăvită pe partea fixă a icoanei, în vreme ce de pe părţile mobile, care se pot închide peste cea din mijloc, vegheau asupra casei arhanghelii.  Icoana era poziţionată în „odaie“, în camera de locuit, camera cu vatră fiind vegheată de o altă icoană, cea de vatră, de asemenea din lemn, şi aceasta nelipsită din casa credincioşilor.

Pentru că sub priviririle sfinţilor credincioşii nu îndrăzneau să-şi dea frâu liber pornirilor, la petrecerile la care se consuma băutură multă, spre exemplu, dar şi în momentele de tandreţe, cu părţile mobile ale icoanei sfinţii erau „ferecaţi“, existând credinţa că altfel faptele „ruşinoase“ sunt văzute şi judecate.

„Voiau să nu se petreacă lucrul ăsta în faţa sfinţilor, era ca şi când ar fi fost acolo, de faţă, prezenţi, aşa nu le mai vedeau faţa. De regulă se pictau Maica Domnului cu pruncul şi arhangheli pe părţile mobile, sau diferiţi sfinţi. Icoana triptic a încetat treptat să se mai folosească în momentul în care au apărut icoanele pictate, litografiile ruseşti, care erau destul de ieftine pe piaţă, în comparaţie cu o icoană din lemn la care munceai mai mult, n-o putea face oricine şi era pictată de mână, cu mâna liberă, fără şablon. Au apărut apoi cele pe carton, multiplicate, venite pe filieră rusească şi au început să se vândă prin târguri. Erau şi mai arătoase, mai încărcate, iar oamenii au renunţat, încet-încet, să mai cumpere icoanele din lemn, cei care le-au  avut în casă le-au păstrat, unii, alţii le-au dat jos şi le-au înlocuit, s-a întâmplat ca şi cu icoana de vatră, la care s-a renunţat încet-încet. 

Ele n-au fost aruncate, pentru că erau icoane, dar au fost date jos de pe pereţi şi puse undeva în altă parte, urmaşii le-au urcat prin poduri, s-au deteriorat, şi aşa s-a ajuns ca ele, fiind scoase din uz, au fost puse atât de bine, cu ghilimelele de rigoare, încât în timp s-au pierdut, s-au deteriorat, le-au găsit altă întrebuinţare. Tocătoare, de exemplu, am întâlnit persoană care lua icoana de vatră, la care s-a distrus stratul pictural, şi o întrebuinţa astfel. Unii nu le-au recunoscut, nu şi-au dat seama că au în mână o icoană, dar alţii... Le-au înstrăinat, cine mai ştie ce s-a întâmplat cu ele...“, a mai spus muzeograful Claudia Balaş, menţionând că în zestrea secţiei de Etnografie a muzeului oltean se află o icoană completă (foto) şi o alta de la care s-a mai păstrat din ansamblul de trei icoane doar cea fixă, părţile laterale nefiind găsite.

Conform doxologia.ro, „cea mai veche icoană triptic este cea numită Deisis (rugăciune). Această icoană îl înfăţişează pe Mântuitorul Hristos ca Împărat, şezând pe tron, ţinând în mâna stângă Evanghelia şi binecuvântând cu mâna dreaptă. În partea dreaptă se află Fecioara Maria, iar în partea stângă Sfântul Ioan Botezătorul. Atât Maica Domnului, cât şi Sfântul Ioan stau în picioare, cu mâinile şi faţa îndreptate către Hristos, în rugăciune. De-a lungul timpului, în icoanele triptic au început să fie zugrăviţi şi alţi Sfinţi, sau scene din viaţa Mântuitorului“.

CITIŢI ŞI: Ce sunt icoanele de vatră şi cum „zăvorau“ acestea casa pe vremuri, apărând-o de spiritele rele