Cum afli de ce nu ţi-ai primit încă avansul de la APIA. Director: „Se identifică fie cu RO-ul de fermier, ar fi de preferat, fie cu CNP-ul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cazul în care încă nu ţi s-au virat banii reprezentând avansul din subvenţie pot verifica situaţia FOTO: arhiva
În cazul în care încă nu ţi s-au virat banii reprezentând avansul din subvenţie pot verifica situaţia FOTO: arhiva

Deşi puţin a mai rămas până la 1 decembrie, data avansată de APIA pentru finalizarea acordării avansului din plata subvenţiei, mii de fermieri sunt tot fără bani în cont. Care este situaţia.

Din cei aproximativ 31.500 de fermieri din judeţul Olt care au depus cereri privinţa plata subvenţiilor care se acordă în agricultură, aproape 4.000 încă nu au niciun ban în cont. Este vorba fie de fermieri din categoriile pentru care încă nu s-au făcut plăţi, fie de fermieri cuprinşi în eşantionul de control prin teledetecţie.

Directorul adjunct al APIA Olt, Gheorghe Dumitrescu, a precizat că în acest an sunt supuşi controlului prin teledetecţie 536 de fermieri. Pentru aceştia de-abia miercuri, 21 noiembrie, firma care a preluat datele prin satelit le-a transmis către APIA, urmând acum procesul de follow -up. Pentru o parte verificarea se va încheia strict de către funcţionarii APIA, în urma analizei imaginilor şi a confruntării acestora cu documentele, pentru alta se trimit convocări, fermierii urmând să se prezinte pentru clarificări la centrele în care au depus cererea de plată, după încheierea acestor clarificări făcându-se şi plăţile. Este posibil, a mai precizat Dumitrescu, să se extindă numărul celor implicaţi în procesul de clarificare şi la cei care deja au primit avans, dar au suprapuneri de teren cu fermierii selectaţi în eşantionul de control, în cazul acestora, dacă se constată şi la ei abateri, urmând să se facă fie regularizarea cu ce mai au de încasat, fie să se stabilească debite. În acest an sunt supuşi controlului prin teledetecţie fermieri din zona de sud a judeţului.

Alţi aproximativ 1.100 de fermieri care sunt doar crescători de animale sunt de asemenea în aşteptarea banilor, în cazul lor nefăcându-se plăţi, în schimb sunt veşti că o parte ar putea primi un avans în zilele următoare. De aşteptat au şi cei care au atât animale, cât şi teren agricol pe care îl lucrează, şi ei peste 2.000 la număr, şi în cazul lor urmând să se facă în perioada următoare plăţi în avans, însă pentru teren. Alte câteva zeci de fermieri care aşteaptă banii şi cărora nu le-a fost livrat niciun leu sunt cei care au culturi ecologice.
Fermierii care îşi tot verifică disponibilul din cont şi constată că în cazul lor APIA nu a virat avansul se pot adresa centrelor locale unde au depus cererea. „Se identifică fie cu CNP-ul, fie cu RO-ul de fermier, ideal ar fi cu RO-ul de fermier, dar nu prea ştiu toţi. Colegii noştri intră în aplicaţie şi văd. Sunt situaţii când datele s-au transmis la Bucureşti şi încă nu s-au făcut ordinele de plată, şi-atunci le spun în ce situaţie se află“, a mai precizat directorul-adjunct al APIA Olt.

Fermierii ar trebui să primească, până la 1 decembrie, un avans reprezentând 70% din: SAPS, plata pentru înverzire, plata redistributivă şi plata pentru tinerii fermieri, promisiunea iniţială a ministrului Agriculturii fiind aceea că în intervalul 1 decembrie - 31 decembrie se vor face şi plăţile regulare. 

Cuantumurile totale din care se realizează plata avansului, la un curs de schimb de 4,66 lei pentru un euro, aprobate la începutul lunii octombrie, sunt următoarele:

- schema de plată unică pe suprafaţă (102,5 euro/ha)

- plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (50,3 euro/ha)

- plata pentru înverzire (58,2 euro/ha)

- plata pentru tinerii fermieri (25,8 euro/ha).

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite